Casa Laurei Palmer din serialul Twin Peaks ar putea deveni muzeu
https://www.ziarulmetropolis.ro/casa-laurei-palmer-din-serialul-twin-peaks-ar-putea-deveni-muzeu/

Casa personajului Laura Palmer din serialul cult „Twin Peaks”, aflată în oraşul Everett din statul american Washington, ar putea fi cumpărată de fanii popularului serial TV din anii ’90, care intenţionează să o transforme într-un muzeu şi într-un hotel.

Un articol de Petre Ivan|22 iulie 2014

Conform huffingtonpost.com, casa personajelor Leland, Sarah şi Laura Palmer a fost construită în stilul anilor 1930 şi se află în cartierul Rucker Hill. Ea a apărut în serialul „Twin Peaks” şi în lungmetrajul inspirat de acesta, „Fire Walk With Me”.

Fanii de pe site-ul Welcome to Twin Peaks au făcut această descoperire, comparând fotografiile din anunţul imobiliar cu imagini extrase din serialul „Twin Peaks”.

Ei au lansat, de asemenea, o campanie de strângere de fonduri pe platforma Kickstarter cu scopul de a cumpăra reşedinţa şi de a o transforma într-un complex care va include un muzeu, un altar şi un spaţiu de cazare afiliat grupului hotelier Bed & Breakfast.

Fanii serialului încearcă să strângă suma de 600.000 de dolari până pe 3 august. Primele oferte de licitaţie au fost deja plasate pentru această casă, care a fost pusă în vânzare cu preţul de 549.950 de dolari.

Twin Peaks

Laura Plamer, Twin Peaks

Donatorii vor primi multe cadouri cu specific „Twin Peaks”, care variază de la postere cu textul „I Saved the Palmer House” („Am salvat casa Palmer”) şi până la primirea unei plăcinte speciale şi a unei cafele, servită fără zahăr şi în nopţile fără lună.

Atunci când a fost lansat în 1990, serialul „Twin Peaks” a avut parte de cronici extrem de elogioase din partea criticilor şi a primit 14 nominalizări la premiile Emmy.

Twin Peaks a obţinut cele mai mari cote de audienţă pentru televiziunea ABC vreme de patru ani

Episodul-pilot, ce a avut o durată de două ore, a fost producţia TV cu cel mai mare scor de rating (22 de puncte de rating) din sezonul 1989-1990 şi a fost vizualizat de 33% din totalul telespectatorilor americani. După ce a început să fie difuzat săptămânal, serialul „Twin Peaks” a obţinut cele mai mari cote de audienţă pentru televiziunea ABC vreme de patru ani.

David Lynch

David Lynch

Totuşi, după difuzarea unui punct culminant al intrigii serialului, la jumătatea celui de-al doilea sezon (prezentarea felului în care Laura Palmer a fost asasinată), audienţa serialului a început să scadă.

La o săptămână după difuzarea celui de-al 15-lea episod din al doilea sezon, „Twin Peaks” a coborât pe locul al 85-lea în topul audienţelor programelor TV, iar ABC a decis să suspende producţia pentru al treilea sezon.

David Lynch a declarat ulterior că regretă faptul că a cedat în faţa presiunilor exercitate de directorii de la ABC care i-au cerut să pună capăt acestui serial după al 22-lea episod din cel de-al doilea sezon.

Încheierea serialului i-a nemulţumit pe numeroşii fani ai acestuia, pentru că evenimentele prezentate în ultimul episod au lăsat personajele într-o situaţie complicată.

După încheierea difuzării serialului, acesta a generat un lungmetraj de cinema, „Twin Peaks: Fire Walk With Me” (1992), care s-a concentrat doar asupra ultimelor şapte zile din viaţa personajului Laura Palmer şi a oferit prea puţine răspunsuri pentru enigmele prezentate în ultimul episod al serialului.

Foto cu Twin Peaks, Laura Palmer şi David Lynch – Cinemagia

26
/05
/13

Filmul „Puzzle“, regizat de Andrei Zincă, conţine scăpări amatoriceşti şi alunecări într-un ridicol care, involuntar, pot stârni râsul şi un sentiment de stânjeneală în rândul unor spectatori pentru ceea ce au fost nevoiţi să joace actorii Adrian Titieni, Ioana Pavelescu sau Dan Nuţu

26
/05
/13

Palme d'Or, cel mai important trofeu al Festivalului de Film de la Cannes (a 66-a ediţie,15 - 26 mai 2013), i-a revenit regizorului Abdellatif Kechiche, pentru „La vie d'Adele“, un film despre dragostea care leagă destinul a două lesbiene.

24
/05
/13

Casa TIFF va fi, pentru al doilea an, inima Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Între 31 mai şi 9 iunie, Casa TIFF (Str. Universităţii, nr. 6, Cluj-Napoca) va fi locul de întâlnire al invitaţilor, publicului, echipei şi gazda unor proiecţii, concerte şi petreceri de neuitat.

23
/05
/13

Filmele care ocupă, zilele acestea, primele pagini ale marilor publicaţii din întreaga lume vor ajunge în România, în premieră, la cea de-a patra ediţie Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 25 și 31 octombrie 2013.

22
/05
/13

Numai un regizor ca Baz Luhrmann, versat în arta de a polei cu un strat subţire de spectaculos genuri cinematografice uzate, putea transforma un roman original prin scriitură şi atmosferă într-un film ce îşi pierde pe nesimţite respiraţia, sufocându-se sub o convenţională greutate melodramatică

Page 254 of 260« First...102030...252253254255256...260...Last »