Căsătoria: pentru cei care mai cred încă în ea - Ziarul Metropolis

La Festivalul „BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU”, au fost selectate spectacole care au ca temă iubirea, în toate formele sale. Spectacolul „Căsătoria”, regizat de Slava Sambriş de la Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău, este, aşa cum ne spune sfatul babelor încă de la început, despre o poveste reală, total neverosimilă, dar actuală.

Un articol de Diana Parpalea|14 iunie 2022

Ei bine, da, este o poveste actuală, ușor de identificat în zilele noastre, prin urmare reală, dar total neverosimilă din alte motive decât cele propuse de regizor.

Dragostea: cel mai frumos sentiment căutat pretutindeni, în toate formele sale, încă din cele mai vechi timpuri, de poeți, scriitori, chiar și funcționari publici. Dar oare doar acest sentiment între doi oameni să fie de ajuns? O lege morală spunea de mult că doi oameni care se plac și poate se iubesc, trebuie să se căsătorească. În trecut, era o obligație morală și socială, iar în ziua de azi, a devenit doar o simplă obișnuință („că așa se face”). În 1842, un scriitor și dramaturg rus pe nume Nikolai Gogol scrie despre „Căsătorie”, o descrie, ironizează, satirizează și o descompune din punct de vedere social în multe feluri. Sau nu căsătoria, ci falsitatea, prefăcătoria și sentimentele fățarnice.

Spectacolul vorbește despre superficialitate și iubirea falsă, prefăcută – satiră bine scrisă de Gogol. În schimb, adaptarea propusă de regizor încearcă să fie mai mult decât trebuie, ori decât se poate. Umorul „rusesc” de caracter, gest, are nevoie și de o școală de actorie bună, pe măsură. Altfel, tipologiile personajelor se pierd undeva între o expresivitate exagerată și falsă și gesturi forțate, total neverosimile. Și dacă pe alocuri se încearcă și câteva scene „moderne” ca să ne „arate” cât de actuală este povestea, rezultatul poate fi amuzant, dar nu pentru că e de calitate, ci pentru că poate fi penibil. De altfel, se regăsesc și multe artificii scenice care nu dau nici o valoare spectacolului și nici nu se justifică într-un fel: tunetele și fulgere când intră câte un personaj nou ori ploaia cu fulgi (și/ sau zăpadă) de la finalul spectacolului.

Adaptarea propusă de regizor aduce cinci personaje vesele cu scopul de a sparge al patrulea perete și de a distra publicul. Se folosește astfel rețeta travestiului, care garantează umorul. Cele cinci personaje alcătuiesc sfatul babelor, care încurajează căsătoria ca pe orice al lucru sfânt pe pământ. Și tot aceste personaje sunt, poate, singurul element comic reușit, până la un anumit punct.

Altfel, pețitoarea Fiokla Ivanovna (Firuța Apetrei) care are în ea un suflet de mamă a tuturor, și care încearcă să-i fericească pe toți, se transformă multe prea brusc și necontrolat într-o „cârtiță bătrână”, care urlă și dă din mâini fără nici un scop. În acest tablou al pețitorilor se înscrise și Kocikariov (Bogdan Buzdugan), care face exces de mijloace teatrale, încercând să pară amuzant.

Pețitorii tinerei de măritat, Agafia (Florina Găzdaru), intră uneori în casa ei decent, adică bat la ușă, dar alteori intră ca la ei acasă și ies în evidență fiecare cum poate. Funcționarul de administrație, cu numele „Omletă” (Valentin Braniște) se vrea mai amuzant decât propriul nume și propria formă a corpului, fiind ușor patetic. Un al doilea pețitor, Jevakin (Matei Bogdan) cu tipologii clare de personaj întâlnit și in piesele lui Caragiale (de amintit „Crăcănel”, din „D-ale Carnavalului”) își plânge de milă și nimeni nu-l ascultă ori empatizează cu el, la fel ca Anucikin (Dumitru Rusu) pețitorul suplu ca o floricică.

Un început ușor stângaci, dar ajutat spre final de mimică, al patrulea pețitor, Podkolesin, interpretat de Ștefan Ionescu, este puțin mai aproape de intențiile regizorului. Ștefan Ionescu reușește în final să găsească în el stângăcia și timiditate de care dă dovadă Podkolesin. Și tot așa se întâmplă și în cazul Agafei, jucată de Florina Găzdaru, care în relația cu Podkolesin are un soi de inocență și naivitate de care îți este drag un timp. Când nu vorbesc și doar interacționează, relația dintre ei este perfectă. Poate, ca într-o căsătorie?

Decorul din spectacol semnat de Răzvan Bordoș nu aduce nici o propunere vizuală nouă, nemaiîntâlnita, ci aproape citată din multele altele spectacole deja făcute și apreciate. Casa de piatră, cu geamuri mari, care se aseamănă cu o catedrală și lumânările din colțuri sunt o metaforă vizuală, deloc greșită, dar nici care să te impresioneze.

Spectacolul „Căsătoria” propune un soi de umor bulevardier, care ar putea să prindă pentru cine apreciază lucrurile astfel. Ar fi putut fi, totuși, un spectacol mai echilibrat. Uneori, textul e suficient, ia artificiile regizorale pur și simplu nu își au locul. Privind superficial spectacolul, publicul s-a bucurat, s-a râs și s-a aplaudat iar căsătoria… tot nu s-a întâmplat.

Căsătoria

Teatrul Municipal „Bacovia”, Bacău

Adaptare după N. V. Gogol

Traducere: Pavel Savin

Regizor: Slava Sambriș;

Asistent regie: Iulian Bubuioc

Scenariu/Adaptare: Slava Sambriș

Scenografia: Răzvan Bordoș

Asistent scenografie: Andreea Diana Nistor

Designer costume: Szőke Zsuzsi

Lighting designer: Costi Baciu

Distribuție: