Caspian, TOY și Warhaus, în mai, la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/caspian-toy-si-warhaus-in-mai-la-bucuresti/

Primele zile de mai aduc trei concerte pentru amatorii de post-rock, psych-rock, dar şi indie pop, la Control Club! Post-rockerii americani Caspian îşi încep turneul european la Bucureşti, joi 3 mai, urmaţi de britanicii TOY (psych-rock, shoegaze), în 9 mai, şi de proiectul belgian Warhaus – o nouă reîncarnare muzicală a frontman-ului cunoscutei trupe Balthazar – în 11 mai.

Un articol de Petre Ivan|26 aprilie 2018

CASPIAN. Formată în 2003, în Massachusetts, trupa Caspian este un nume important pe scena post-rock americană. Cu un palmares bogat, constând în patru albume de studio, numeroase EP-uri și apariții live în toată lumea, trupa se remarcă prin sound-ul expansiv, fluiditate și o structură narativă complexă.

După ce a cucerit criticii cu albumul Waking Season, numit „Best Post-Rock Album of the Year” de revista SPIN, în 2012, Caspian a revenit în forță cu Dust & Disquiet (Triple Crown Records, 2015), un album care atestă maturitatea muzicală a trupei.

Joi, 3 mai, după ora 20, Caspian va concerta în premieră în România, la Control Club, cu un setlist reprezentativ din cei 13 ani de carieră. În deschidere: Ștefan Panea [Environments].

Biletele, în valoare de 50 de lei, sunt disponibile prin Eventbook.ro.

TOY

Originari din Brighton, membrii TOY au fost colegi de școală și au pus bazele formației în 2010, stabilindu-se ulterior la Londra, unde au semnat cu prestigiosul label Heavenly Records, cel care a lansat trupe ca Manic Street Preachers, Saint Etienne sau Doves. Sound-ul TOY poate fi descris drept o combinație de psychedelic rock, shoegaze, krautrock și post-punk.

Trupa a concertat alături de The Horrors și The Vaccines și are la activ trei albume, dintre care cel mai recent, Clear Shot (2016) a fost caracterizat de The Guardian drept „un produs remarcabil din partea unei formații pe cale să-și construiască o discografie fascinantă”.

TOY vor concerta la Control Club miercuri, 9 mai, după ora 21. Biletele, în valoare de 35 de lei, sunt disponibile prin Eventbook.ro.

WARHAUS

Warhaus este alter ego-ul lui Maarten Devoldere, frontman-ul cunoscutei trupe indie rock belgiene Balthazar. Muzica sa atmosferică, melancolică, punctată de versuri istețe, i-a atras comparații cu Leonard Cohen, Tom Waits sau Serge Gainsbourg.

Proiectul a debutat în 2016, cu albumul We Fucked a Flame Into Being (titlu inspirat din romanul „Amantul doamnei Chatterley” de D. H. Lawrence), înregistrat în colaborare cu iubita sa, cântăreața Sylvie Kreusch.

Carismaticul artist belgian și trupa sa vor cânta în premieră la București, în cadrul turneului de promovare a celui mai recent album, Warhaus, lansat la sfârșitul anului trecut.

Warhaus concertează la Control Club vineri, 11 mai, după ora 21. Biletele, în valoare de 50 de lei, sunt disponibile prin Eventbook.ro.

Foto: Caspian – facebook

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.

21
/04
/23

Festivalul Internațional „Vara Magică" invită pentru a 12-a vară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în sezonul cald să vină la seria de opt concerte camerale și simfonice ce se va desfășura între 5 iulie și 23 august, în serile de miercuri, de la ora 19.30, la Ateneul Român.

20
/04
/23

Doar o zi ne mai desparte până la cel mai așteptat spectacol de muzică și dans, susținut de Georgian Legend. Cei mai apreciați 40 de artiști georgieni de muzică și dans, revin mâine 21 aprilie pe scena Sălii Palatului din București cu show de excepție. Prințese și prinți ai dansului vor încânta publicul cu dansuri pe melodii georgiene din vremuri de poveste, demult apuse.

20
/04
/23

Miercuri, 26 aprilie 2023 (19:00), concertul ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO va fi dedicat în exclusivitate genialului Wolfgang Amadeus Mozart, care în doar 35 de ani de viață a „respirat" muzică, lăsând în urma sa peste 800 de lucrări (simfonii, concerte, opere etc.), compuse începând de la vârsta de 5 ani!

19
/04
/23

Evenimentul sub umbrela „Punți Muzicale Prin Antreprenoriat Cultural / Musical Bridges Through Cultural Entrepreneurship”, proiect derulat de ARTmania Festival alături de Inferno Metal Festival & Music Conference și Midgardsblot Festival și la inițiativa ARTmania Events a avut loc în perioada 6-9 aprilie în Oslo, Norvegia.