Câştigă romanul „Factorul groazei“, de Robert Harris!
https://www.ziarulmetropolis.ro/castiga-romanul-factorul-groazei-de-robert-harris/

Ziarul Metropolis şi Editura All oferă 3 exemplare din romanul „Factorul groazei“, de Robert Harris, un thriller despre spaimele lumii contemporane. Concursul se încheie pe 12 mai.

Un articol de Corina Vladov|8 mai 2013

„Scriitura lui Robert Harris aminteşte de Ian Fleming, Stanley Kubrick şi Alfred Hitchcock“, spune un articol din Financial Times. Apărut la Editura All, în colecţia Strada Ficţiunii, romanul „Factorul groazei“ are la bază o întâmplare reală – prăbuşirea Bursei din New York pe 6 mai 2010 (sau aşa numitul „Flash Crash“), în contextul crizei datoriilor suverane din Grecia.

„Robert Harris explorează potențialul distructiv al propriilor noastre creații, îmbinând cu măiestrie și ingeniozitate convențiile thrillerului clasic cu spaimele lumii contemporane“, spune editorul de la All. Pentru o prezentare mai amănunțită a cărții, citiți cronica Teodorei Gheorghe, din Ziarul Metropolis.

Ca să participi la concurs, răspunde printr-un comentariu pe site la întrebarea „Cum se numește programul creat de Alexander Hoffmann?“  până pe 12 mai. Cei trei câștigători, aleși prin tragere la sorți pe 13 mai, vor primi câte un volum din „Factorul groazei“. Premiile se ridică de la sediul Teatrului Metropolis (Str. Mihai Eminescu nr. 89), de luni până vineri, între orele 12.00 și 17.00.

Foto: captură video, interviu Robert Harris.

12
/06
/18

Cartea „Pădurea întunecată”, scrisă de Nicole Krauss, a fost publicată la Editura Humanitas Fiction în anul 2018 (traducere din limba engleză și note de Luana Schidu).

08
/06
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Roma antică a rămas mereu tributară culturii grecești. Opera lui Seneca, născut cu cinci ani înainte de era noastră, o dovedește din plin. Născut la Cordoba (Spania) într-o familie din nobilimea provincială (tatăl său scrisese un prețios tratat de oratorie) și educat la Roma, el s-a dedicat în primul rând filosofiei, adoptând stilul de viață excesiv de sobru al stoicilor.

07
/06
/18

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România şi le punem la luptă faţă în faţă. Cel care va câştiga confruntarea va fi declarat cartea lunii...

05
/06
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT O matrice spirituală deosebită de a europenilor face ca lumea indiană, acel conglomerat unde se vorbesc 15 grupe de limbi, cu literatură și tradiții culturale proprii, să surprindă în permanență, să intereseze prin uimitoarea diversitate și în același timp prin coeziunea extraordinară.

04
/06
/18

METROPOLIS SPECIAL După ce a cucerit planeta cu „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” (Polirom, 2017), istoricul israelian Yuval Noah Harari și-a îndreptat privirea spre ce va urma. „Homo deus. Scurtă istorie a viitorului” (Polirom, 2018) este o incursiune în lumea imaginară a ceea ce ar putea fi.

01
/06
/18

“În primii ani de viață am locuit într-o cămăruță, împreună cu părinții mei, care abia se căsătoriseră, cu un an în urmă, erau niște oameni foarte tineri. Și în acea cameră de câțiva metri pătrați se desfășura toată viața noastră, toată viața familiei. Era ciment pe jos, era un pat în care dormeam toți trei. și pe marginea căruia, mama, ținându-mă în brațe, îmi citea. E prima mea amintire. (...)”, mărturisea Mircea Cărtărescu, într-un interviu pentru emisiunea DIGICULT. Născut într-o zi de 1 iunie, la fel ca și soția sa, scriitoarea Ioana Nicolaie, Mircea Cărtărescu împlinește, astăzi, 62 de ani.

30
/05
/18

METROPOLIS SPECIAL 7 destinații din romanele momentului – din New York până la Tōkyō, din Bogotá la Calcutta, din Tripoli până în Sicilia și de acolo la Ierusalim...

29
/05
/18

Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XIII-a, va avea loc între 30 mai şi 3 iunie, într-un nou spaţiu de la Romexpo, Pavilionul B2, unde Statele Unite reprezintă ţara invitată de onoare.

28
/05
/18

Constelația celor șapte stele a dat, din Antichitate până în Renaștere, numele mai multor grupări literare. În Franța secolului al XVI-lea, tot atâția poeți, șapte, s-au strâns în jurul lui Ronsard, „acest poet prea falnic din culmea-i prăvălit”, cum îl numește Boileau.

Pagina 30 din 108« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »