Câștigătorii Caméra d’Or și Un Certain Regard se văd la Les Films de Cannes à Bucarest
https://www.ziarulmetropolis.ro/castigatorii-camera-dorsi-un-certain-regard-se-vad-la-les-films-de-cannes-a-bucarest/

Filmele câştigătoare ale Caméra d’Or – cel mai bun film de debut din toate secţiunile – şi Un Certain Regard vor fi proiectate şi anul acesta în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest. Proiecţiile din ediţia a 9-a a festivalului (19-28 octombrie) vor avea loc la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Union şi Cinema Muzeul Țăranului.

Un articol de Petre Ivan|21 Septembrie 2018

Girl“, de belgianul Lukas Dhont, câștigătorul Caméra d’Or a primit totodată și premiul pentru cel mai bun actor și premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din secțiunea Un Certain Regard.

Girl

Filmul spune povestea Larei care visează să devină balerină profesionistă. „Girl arată fabulos, nu se teme să pună pe masă o serie de subiecte dificile și are în centru interpretarea spectaculoasă a tânărului actor și dansator Victor Polsner.” a scris Hollywood Reporter imediat după premiera mondială. Victor Polster, actorul din rolul principal, avea doar 15 ani la momentul filmării și a fost ales la finalul unui casting de jumătate de an,din peste 500 de candidați. Girl este propunerea Belgiei pentru premiile Oscar.

Border, de Ali Abbasi, câștigătorul premiului Un Certain Regard, o are în prim plan pe Tina, un ofițer vamal, apreciată de colegi pentru nasul ei fin cu care poate mirosi sentimentele de vinovăţie sau ruşine la oameni. Un film despre care Variety scria: „Un melanj captivant de film romantic, noir nordic, realism social și horror fantastic, care sfidează și răstoarnă convențiile genului”.

Border

Regizorul iraniano-danez Ali Abbasi este la al doilea lungmetraj (după Shelley, 2016, în premieră mondială la Berlin, cu Cosmina Stratan în rol principal) și pentru prima oară la Cannes. La rândul lui, Border este propunerea Suediei la premiile Oscar.

Anul acesta s-au împlinit 50 de ani de când Jean-Luc Godard, susținut de François Truffaut și de alți mari cineaști din noul val francez,a condus revolta care aîntrerupt festivalul de la Cannes din 1968. Datorită acestui eveniment, în 1969 s-a născut secțiunea independentă Quinzaine des realisateurs, unde aveau să fie prezentate filme curajoase, alese fără vreun fel de constrângere ideologică.

„În fiecare mare cineast se ascunde un anarhist”, a spus Jean-Luc Godard la conferința de presă de la Cannes de anul acesta. Regizorului i-a fost acordat un Palme d’Or Special pentru celmai recent film al său, Le livre d’image. Filmul„reia multe dintre temele abordateanterior deregizor, dar o face cu o neașteptată urgență și o viscerală stranietate. Este un film-eseu în limbajul corporal al unui horror.” consemna The Guardian.

Capharnaüm, realizat de actrița și regizoarea libaneză Nadine Labaki, a fost distins cu Premiul Juriului în Competiția oficială. Labaki a debutat la Cannes, în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs, cu filmul Caramel(2007) și a continuat în secțiunea Un Certain Regard cu Where do we go now? (2011).

Capharnaum

Filmul spune povestea unui băiețel care decide să-și dea în judecată părinții pentru că l-au adus pe lume. În perioada de pregătire, regizoarea a intervievat copii din medii defavorizate iar subiectul s-a născut din răspunsurile lor. „Ești fericit că te-ai născut?”, îi întreba ea. „99% din ei răspundeau – Știi ceva, chiar nu sunt! Nu eu am cerut să mă nasc.”, aflăm din The Hollywood Reporter.

Capharnaüm a fost filmat în Beirut, timp de șase luni, iar regizoarea a folosit cu precădere actori neprofesioniști. După premiera de la Cannes s-a aplaudat timp de 15 minute în picioare.

Donbass

Capharnaüm este propunerea Libanului la premiile Oscar.

În Donbass, recompensat cu premiul pentru regie în Un Certain Regard, regizorul Serghei Loznița vorbește despre această regiune din estul Ucrainei unde au avut loc conflicte între naționaliști ucraineni și susținători ai Republicii Populare Donețk, un proto-stat susținut de Rusia. În 13 capitole, autorul face portretul unei societăți afectate de ani întregi de manipulări și propagandă.

Donbass este al patrulea film cu care regizorul ucrainean ajunge la Cannes. Filmul său precedent, O creatură delicată(2017), poate fi văzut acum în cinematografele românești.

Capharnaümși Lelivre d’image sunt distribuite în România de Independența Film.

Foto: Les Films de Cannes à Bucarest – filmedefestival.ro

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

28
/10
/19

Timp de 10 zile, Les Films de Cannes à Bucarest a adus pe marile ecrane, la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Instituto Cervantes și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, filme premiate la Cannes, avanpremiere românești, retrospective de autor, Focus Spania și proiecții speciale.

27
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în România la Les Films de Cannes à Bucarest, după ce a fost la festivalurile de la Busan şi Varşovia, „Cărturan” (2019) este primul film al regizorului Liviu Săndulescu. Un debut care prelungeşte cuminte, fără imaginaţie, estetica realistă a planului-secvenţă şi a cadrului fix.

23
/10
/19

Ce e de făcut în fiecare seară de luni și marți, de la ora 20:00? Se merge la film la Centrul Ceh, desigur. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep în ultima săptămână din octombrie, așa că serile mohorâte de toamnă pot fi petrecute la un film, alături de o bere cehă.

22
/10
/19

Anul acesta, în iulie, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Lino Ventura, unul dintre cei mai iubiti actori din ultimele decenii. Angiolino Joseph Pascal Ventura, pe numele său real, a venit pe lume la 14 iulie 1919, la Parma, în Italia și s-a stins din viață într-o zi de 22 octombrie (1987), la Saint-Cloud, în Franța.

22
/10
/19

Am văzut în cadrul festivalului peliculelor de la Cannes la București filmul artistic de cinema „It Must Be Heaven” (câștigător al premiului special al juriului la Cannes în acest an), regizat de palestinianul Elia Suleiman. Cu Elia Suleiman în rolul principal. O scurtă, definitivă recenzie: e superb.

21
/10
/19

Seria invitaţilor de marcă la ediţie a X-a a Les Films de Cannes à Bucarest continuă cu unul dintre cele mai promiţătoare talente ale cinematografiei braziliene: Juliano Dornelles, regizorul filmului „Bacurau”, pe care îl semnează împreună cu Kleber Mendonça Filho, peliculă câștigătoare a Premiului Juriului la Cannes 2019.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

Page 3 of 25312345...102030...Last »