Câștigătorii Festivalului Filmul de Piatra
https://www.ziarulmetropolis.ro/castigatorii-festivalului-filmul-de-piatra/

Cea de-a zecea ediţie a festivalului de scurt-metraj Filmul de Piatra şi-a desemnat câştigătorii. La categoria Ficţiune, marele câştigător a fost comedia Când afară ninge în regia lui Conrad Mihail Mericoffer, care ilustrează eforturile unui tânăr cuplu de-a pune în funcţiune liftul blocului în care locuiesc, împotriva voinţei unei şefe de scară zgârcite.

Un articol de Petre Ivan|4 august 2017

Cea de-a zecea ediție a festivalului de scurt-metraj Filmul de Piatra și-a desemnat câștigătorii, într-o ceremonie informală, la malul lacului Bâtca Doamnei. Juriul, format din Andi Vasluianu (actor), Alexandru Andrieș (muzician, arhitect, cinefil), Gianina Cărbunariu (regizor de teatru, dramaturg) și Andrei Tănase (regizor) au desemnat cinci scurt-metraje câștigătoare și cinci mențiuni din cele 35 de filme incluse în competiția acestui an.

Peste 800 de persoane au participat la ultima zi a festivalului, evenimentul-maraton Long Day, Long Night!, care a îmbinat activități sportive, proiecții de film și concerte live.

La categoria Ficțiune, marele câștigător a fost comedia Când afară ninge în regia lui Conrad Mihail Mericoffer, care ilustrează eforturile unui tânăr cuplu de-a pune în funcțiune liftul blocului în care locuiesc, împotriva voinței unei șefe de scară zgârcite.

Premiul pentru cel mai bun Documentar a fost câștigat de către regizoarea Andreea Dumitriu pentru Când timpul nu mai are răbdare, un portret migălos și empatic al participanților de la târgurile de animale din mediul rural, o tradiție care este amenințată de răspândirea agriculturii industriale.

Adnexa Oculi (regia: Ana Camelia Cojan) a primit premiul pentru cea mai bună Animație, filmul fiind construit ca un basm povestit între doi îndrăgostiți.

La categoria Experimental, filmul Dualityal tinerei regizoare din Republica MoldovaVera Belocrîsa luat premiul cel mare, acesta fiind un film care îmbină atât fotografia, desenul și cadrele în mișcare pentru a pune în discuție noțiunea dualității.

Nu în ultimul rând, Cristian Fierbințeanu a câștigat premiul pentru  cel mai bun Videoclip pentru People, You Will Not Understand Us!, un colaj psihedelic care parodiază în mod subtil lumea artei înalte.

Mențiunile speciale ale juriului au fost împărțite filmelorCurtea școlii (regia AlexandruMironescu, ficțiune), Smoking (regia VictorCioaba, ficțiune), Forevers (regia RayaAlSouliman, ficțiune), Ionaș visează că plouă (regia DragosHanciu, documentar) și Pierduți în timp (regia LuciaLupu, documentar).

Cea de-a zecea ediție a festivalului Filmul de Piatra, organizat anual de către o echipă formată exclusiv din voluntari la Piatra-Neamț, s-a bucurat de un real success, fapt confirmat de către cifrele oficiale ale festivalului:

  • 582 de brățări de acces general
  • 185 de bilete vândute pentru proiecțiile din cadrul competiției și pentru calupul Midnight Shorts;
  • 132 de invitați, majoritatea participanți în cadrul competiției oficiale (regizori, actori, producători ș.a.m.d.);
  • 96 de voluntari care participat la organizare;
  • 11 proiecții și 5 locații oficiale.

Deși nu ne-am propus niciodată să fim un festival al superlativelor, nouă potrivindu-ni-se cel mai bine sintagmele „mic și prietenos și „Volunteer Power”, trebuie să recunosc că această ediție a fost mai populară decât ne-am așteptat. La proiecțiile în aer liber și la deschiderea cu Breaking News am avut câte 350-400 de spectatori; teatrul a fost plin la proiecțiile de competiție, iar duminică seara, la evenimentul de pe malul lacului, care a inclus proiecția documentarului Planeta Petrila și concerte Alexandru Andrieș, Baba Dochia, The Kryptonite Sparks și The Twisters, au fost 810 spectatori. Cu toate cifrele astea, mie încă îmi răsună cel mai puternic în minte numărul tinerilor înscriși pentru voluntariat la Filmul de Piatra: 250. – Andrei Dăscălescu, directorul festivalului.

Filmul de Piatra este singurul festival de film autohton dedicat în întregime filmelor de scurt-metraj produse în România și Republica Moldova. Scopul festivalului este de-a promova tinerele talente din domeniul cinematografiei, fie ei tineri absolvenți ai facultăților de profil, fie artiști care lucrează în mod independent sau cu case de producție mici. Directorul și inițiatorul festivalului este regizorul Andrei Dăscălescu, cunoscut pentri filmele Constantin și Elena (2008) și Planeta Petrila (2016).

Ediția a zecea a fost finanțată de Lays (prin programul Cultura Zâmbește), Farmacia Ardealul, HBO România și Centrul Național al Cinematografiei. Proiecțiile au fost făcute cu videoproiectoare Epson oferite de Epson România, iar cele două seri de Silent Dance au fost susținute de Tatratea.

Foto: Filmul de Piatra – facebook

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.