Câștigătorii Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/castigatorii-festivalului-international-de-film-independent-anonimul-2019/

Publicul Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL a decis câştigătorii celei de-a 16-a ediţii: trofeul ANONIMUL 2019 şi premiul în valoare de 3.000 de Euro a fost câştigat de producţia belgiană „The Best of Dorien B.”, în regia lui Anke Blondé.

Un articol de Liliana Matei|11 august 2019

Directorul festivalului, Miruna Berescu, i-a înmânat trofeul actriței Kim Snauwaert (foto), protagonista filmului, prezentă la Gala de Închidere, care a avut loc sâmbătă, 10 august.

Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc, în valoare de 1.000 de Euro, oferit de DACIN-SARA, a fost acordat filmului „Trofeul Tinereții” (r. Răzvan Oprescu), în timp ce Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj străin, în valoare de 1.000 de Euro a mers către producția spaniolă „Piggy” (r. Carlota Pereda). „La Bête” (r. Filippo Meneghetti) este scurtmetrajul căruia anul acesta Fundația ANONIMUL i-a acordat Premiul Ovidiu Bose Paștină, în valoare de 1.000 de Euro.

Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care a avut loc în perioada 5 – 11 august la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării, a reunit în selecția competiției de lungmetraj, realizată de Ludmila Cvikova, șase titluri din Israel, Belgia, Suedia, Bulgaria, Iran şi România. Selecția competiției de scurtmetraj, realizată de Ionuț Mareș, a fost compusă din 24 de filme, românești și străine, alese din peste 600 de producții.

Timp de șase zile, publicul ANONIMUL a văzut 44 de filme, șapte dintre ele facând parte din retrospectiva dedicată regizorului ucrainean Sergei Loznitsa, invitatul special al acestei ediții, ce a primit Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. De asemenea, în programul festivalului s-au regăsit și proiecții speciale ale unor filme românești ce urmează să intre în circuitul cinematografic în această toamnă, cum sunt „La Gomera”, noul film al lui Corneliu Porumboiu, și „Arest”, cel de-al doilea lungmetraj semnat de Andrei Cohn.

Retrospectiva ANONIMUL va avea loc în perioada 12-14 septembrie, la Cinema Muzeul Țăranului din București.

Detalii pe: www.festival-anonimul.ro | Facebook | Instagram

Parteneri media: Radio România Cultural, Libertatea.ro, News, All about Romanian Cinema, Films in Frame, Ziarul Metropolis și Un site de muzica.

 

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.