Câștigătorul premiului César vine la KINOdiseea
https://www.ziarulmetropolis.ro/castigatorul-premiului-cesar-vine-la-kinodiseea/

În competiţia de lungmetraj internaţional a celei de-a şasea ediţii a KINOdiseea – Festivalul Internaţional de Film pentru Copii şi Familie, care va avea loc între 14 şi 19 noiembrie, în Bucureşti, au fost selecţionate 12 filme şi animaţii, care vor putea fi urmărite în exclusivitate la Cinema Studio, Cinemateca Eforie şi Cinema Pro.

Un articol de Petre Ivan|5 noiembrie 2014

Animația ‘Loulou, l’incroyable secret’, câștigătorul premiului César pentru cel mai bun lungmetraj de animație în 2014, concurează anul acesta pentru Trofeul KINOdiseea și va avea parte de proiecții exclusive în cinema, în București, la KINOdiseea.

Loulou, l’incroyable secret va fi proiectat în premieră pentru România și reprezintă cel mai recent lungmetraj de animație al faimoasei case de producție și graphic design franceze, Prima Linea Productions. “Ajutată de măiestria desenelor din creion și acuarele, și dialoguri istețe cu care rezonează ușor și adulții, animația a reușit să reactualizeze povestea lupului atipic Loulou și prietenul său iepurele Tom, personajele unor benzi desenate devenite cult în Franța” aprecia „Le Monde”.

Finn (competiție, r. Franz Weisz, premieră mondială la Toronto IFF, în competiție la Berlinale 2014)

va avea premiera de gală la deschiderea oficială a celea de-a șasea ediții KINOdiseea, în prezența regizorului și a actorului principal, Mels van der Hoeven, pe 14 noiembrie, ora 19.00, la Cinema Studio. Proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A între copii și invitați. Deși încurajat de tatăl său să joace fotbal, Finn descoperă o pasiune pentru vioară și puterea muzicii. Povestea va emoționa părinții și va inspira copii să-și urmeze instinctul și visurile încă de mici.

Misiunea Sputnik (competiție, r. Markus Dietrich, în premieră la Berlinale 2014)

este inspirat de poveștile “adevărate” create în jurul zilei de 9 noiembrie 1989, ziua căderii Zidului Berlinului. Atunci când află că unchiul său preferat va fi deportat în Berlinul de Vest, încăpățânata Frederike (Rike) plănuiește o misiune spațială grandioasă pentru a-l aduce înapoi folosind teleportarea.

To see the sea/Să vezi marea! (competiție)

este filmul de debut al tânărului regizor ceh Jiří Mádl, în prezența căruia va fi proiectat în premieră în România. Acțiunea este ingenios filmată din perspectiva unui băiat, Tomas, care se visează următorul Miloš Forman.

Titlul face referire la personajul-copil Antoine Doinel al lui Francois Truffaut din 400 de Lovituri, care, la fel ca Tomas, își dorește să vadă marea. Va avea parte de proiecții duminică, 16 noiembrie, ora 19.00, la Cinemateca Eforie și luni, 17 noiembrie, ora 12.00, la Cinema Studio, urmate de o discuție cu actorul principal Jan Marsal. Publicul se va putea întâlni cu regizorul Jiří Mádl după ultima proiecție, miercuri, 19 noiembrie, ora 10.00, la Cinema Studio.

Loulou, l’incroyable secret, câștigătorul premiului César pentru cel mai bun lungmetraj de animație în 2014 vine la KINOdiseea

În competiția pentru Trofeul KINOdiseea vor mai concura filmul The Contest/Concursul (r. Martin Miehe-Renard, în competiție la Berlinale 2014, premieră mondială la Toronto IFF, premieră națională în prezența realizatorului + Q&A), o frumoasă poveste care continuă tradiția filmelor daneze pentru copii,

Emil și Ida (premieră națională) animația suedeză bazată pe cărțile populare ale autoarei Astrid Lindgren, Poveste de Iarnă (proiecție în prezența actorului Dennis Reinsma, premieră națională, în competiție la Berlinale 2014), povestea magică de Crăciun care urmărește prietenia neașteptată dintre solitarul Max și un ren excentric care aterizează în hambarul său,

Fiddlesticks (r. Veit Helmer, premieră națională). Regizorul Veit Helmer, invitat special anul acesta la KINOdiseea, a devenit cunoscut pentru scurt metrajele sale off beat, a regizat primul său film la 14 ani, a lucrat alături de Wim Wenders, iar filmele sale au avut premiere la festivaluri importante precum Sundance, Karlovy Vary sau Festivalul de la Veneția. Veit Helmer va participa la o serie de sesiuni Q&As, luni, 17 noiembrie, ora 19.00, la Cinema Studio și marți, 18 noiembrie, ora 10.00, la Cinemateca Eforie.

Vor mai rula în competiție filmul Antboy (în premieră națională, premieră mondială la Toronto IFF), o alternativă pentru copii la filmele cu super-eroi care poate concura ușor cu studiourile Marvel, animația Hocus Pocus Alfie Atkins, o adaptare suedeză după seria de cărți pentru copii omonimă a autoarei Gunilla Bergström, lungmetrajul Cinci Prieteni/The Famous Five 3 (premieră mondială la Toronto IFF) și Privighetoarea/ The Nightingale (r. Philippe Muyl, în premieră națională, Cel mai bun film pentru copii la Zlin IFF din Cehia).

Anul acesta, competiția va fi prezidată de un juriu de copii ales în urma unui concurs. Câștigătorii care au trimis cele mai creative recenzii la filmele preferate vor avea parte de o experiență unică, de șansa de a urmări gratuit cele mai bune filme, de a cunoaște profesioniști din lumea filmului și de a se bucura de numeroase surprize.

Biletele pentru proiecțiile de la ora 19.00 sunt 7 lei – copii / 10 lei – adulți și se pot cumpăra în avans pe www.eventbook.ro.

Programul complet al celei de-a șasea ediții poate fi consultat aici.

Foto: KINOdiseea – kinodiseea.ro

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.