Cătălin Pavel, scriitor: „Cărți se puteau scrie și în dictatură, inclusiv cărți extraordinare”
https://www.ziarulmetropolis.ro/catalin-pavel-scriitor-pentru-toate-greselile-pe-care-le-au-facut-parintii-nostri-au-existat-mult-mai-multe-explicatii-si-circumstante-atenuante-decat-ne-am-putut-noi-inchipui/

CORESPONDENȚĂ DE LA BRUXELLES. În decembrie 2019, la festivalul Europalia, la Bruxelles (ediţia din acel an a fost dedicată României), mai mulţi scriitori au vorbit publicului european despre revoluţie, tranziţie şi puterea memoriei. Printre ei, Cătălin Pavel.

Un articol de Andrei Crăciun|13 ianuarie 2020

Iată-ne la treizeci de ani de la Revoluție, oarecum liberi, la Bruxelles, la un mare festival al artelor. Cum te uiți tu la aceşti treizeci de ani care au trecut? Regrete, nostalgii, furii?

Doar două învățăminte pentru mine, mă tem. Primul: tinerețea e de departe cea mai grea – odată depășită, viața începe să aibă momente simpatice. Când împlinești 40 de ani, te gândești, anul ăsta vreau să merg mai mult la pescuit, lucruri de-astea. Când împlinești 20, te gândești: totul s-a terminat… Al doilea: pentru toate greșelile pe care le-au făcut părinții noștri au existat mult mai multe explicații și circumstanțe atenuante decât ne-am putut noi închipui vreodată. Este de mirare că nu au făcut greșeli mult mai mari, și este sigur că au făcut greșeli mai mici ca noi.

Literatura română e celebrată în aceste zile la Europalia şi tu te numeri printre tinerii noştri scriitori care tocmai se consacră european. Eşti mulțumit de parcursul tău în lumea literelor?

Ca să poți fi vreodată mulțumit trebuie să fii foarte selectiv cu dorințele tale. Eu sunt mulțumit că am avut șansa să debutez și că în ultimii zece ani am avut suficientă încăpățânare ca să mai scriu câteva romane. Zic încăpățânare pentru că imediat ce îți propui un proiect cu o oarecare anvergură, se înființează și viața cotidiană – un inamic foarte puternic, abil și obtuz, care se opune din răsputeri.

Ai urcat pe scenă în Belgia cu autori importanți, ca Mircea Cărtărescu. Ce a însemnat acest moment pentru tine?

Faptul că am fost la BOZAR alături de Gabriela Adameșteanu, Ioana Pârvulescu și Mircea Cărtărescu este o onoare inexplicabilă. M-am gândit chiar că Institutul Cultural Român, când ne-a invitat, m-a avut pe mine în vedere tocmai pentru ca publicul să nu se simtă copleșit. Când ești pe scenă alături de asemenea oameni, nu te mai gândești la ce urmează să zici tu, ci îi asculți și bagi la cap. Pe de-o parte, e vorba de ceea ce spun ei; uităm, uneori, că mari scriitori ca aceștia nu au numai talent, dar și cunosc literatura română ca pe buzunarele lor. Pe lângă asta, i-au întâlnit în carne și oase pe mai toți scriitorii din ultimele decenii pe care eu îi admir, ca outsider, de la distanță. Pe de altă parte, e vorba și de cum spun, adică de finețea jocului lor de scenă, pe care l-au deprins lent, pe măsură ce s-au obișnuit cu celebritatea. Eu eram acolo, ca să zic așa, ca animalele alea ciudate din Star Wars care cască ochii la navele de pe cer.

Unde crezi că erai dacă nu era Revoluția şi rămâneam, să zicem, în dictatură? Ai mai fi fost scriitor, Cătălin? Dar arheolog?

În copilărie (iertați-mă pentru încă o banalitate) voiam să devin scriitor. Cărți se puteau scrie și în dictatură, inclusiv cărți extraordinare, fără nici o concesie politică – exemplul cel mai bun este pentru mine „Manualul întâmplărilor”, cartea lui Ștefan Agopian. Scriitor nu e unul care are nevoie de timp, bani și o democrație fără pată ca să catadicsească să scrie, ci cineva care face pe dracu-n patru să scrie, indiferent ce vine peste el. Pe de altă parte, ca să devii arheolog trebuia să faci, ca și azi, Facultatea de Istorie, disciplină evident vulnerabilă ideologic. Dar nu era imposibil să treci pe-acolo fără să te lași îndoctrinat sau înregimentat. În plus, atât printre profesori cât și printre studenți erau și minți strălucite – or, ce poate fi mai atrăgător decât să fii în preajma unor asemenea oameni? Deci nici opțiunea de a face istorie nu era exclusă. Unii din cei care fac exerciții de istorie contrafactuală zic că schimbarea unui detaliu schimbă tot cursul lumii. Dar poate că au dreptate cei care zic că, pe termen lung, chiar și modificarea unor parametri esențiali lasă neatinsă suma istoriei. Aș adăuga aici că atât literatura, cât și arheologia, au avut o situație bizară în comunism, fiind două activități nobile sprijinite de stat din motive ignobile, adică pentru potențialul lor propagandistic (culmile fiind poate realismul-socialist al anilor 1950, respectiv tracomania anilor 1970).

Arheologie şi literatură. Cum e destinul cărții tale recente, Arheologia iubirii? Trăieşte frumos?

Trăiește mai bine ca autorul ei, pentru că își face veacul prin librării, unde eu n-am mai intrat așa des ca în anii trecuți. E într-adevăr o carte cu suficientă documentație arheologică în spate, dar cu o fațadă mai degrabă literară. Nici nu prea mergea altfel, pentru că e vorba de eseuri dedicate felului în care se iubeau oamenii din preistorie până la războaiele mondiale, așa că a trebuit să includ toate cele de cuviință și de necuviință.

Ce mai scrii, ce mai publici, Cătălin? 

Tocmai am încheiat, cu o minunată echipă de la Alba Iulia, un program AFCN numit „Pantheon 3D”, prin care a fost creat un muzeu virtual cu modele digitale ale multor statui și statuete romane din colecția MNUAI; cu ocazia asta am scris și eu despre singura reprezentare a lui Icar descoperită în Dacia și câte un articol despre Mithras, Venus, Dionysos, Leda și Mercur în arta antică de pe teritoriul României de azi. Astea sunt, bineînțeles, publicații care ajung în principal la arheologi și istorici. Mențin însă în Dilema Veche rubrica de arheologie pentru nespecialiști. Prin nu știu ce miracol, sunt deja patru ani de texte săptămânale. Din când în când mai dau și câte un interviu – de preferință jurnaliștilor care sunt de fapt scriitori pe care îi citesc și eu la rândul meu… Despre proiectele de viitor trebuie să te iei prea în serios ca să vorbești înainte ca ele să fie duse la bun sfârșit, dar ele există, și pot să spun că sunt încă suficient de încăpățânat.

Este de mirare că părinții noștri nu au făcut greșeli mult mai mari, și este sigur că au făcut greșeli mai mici ca noi. (Cătălin Pavel, scriitor)



21
/01
/22

Intimități, cel de-al patrulea roman al lui Katie Kitamura, scriitoare americană de origine japoneză, se înscrie deja pe linia succesului precedentelor cărți ale autoarei, traduse în peste 20 de limbi, iar una dintre ele aflată în curs de ecranizare. Pornind din start cu avantajul unor recomandări puternice din partea fostului președinte Barack Obama și a lui Oprah Winfrey, Intimități a fost apreciat atât pentru temele propuse de scriitoare, cât și pentru stilul ultramodern, nonconformist și „cool” în care e scris, după cum observa The New York Times.

18
/01
/22

„Cartea orașelor”, a doua antologie publicată în colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani”, atrage atenția asupra unui element important al oricărei proze, spațiul.

18
/01
/22

Autorul bestsellerului „Sub un cer sângeriu” revine în colecția Fiction Connection a Editurii Trei cu o poveste autentică, „Ultima vale verde”, al cărei fir străbate mai multe țări, printre care și România, și în care măiestria condeiului se ia la întrecere cu flerul jurnalistului.

13
/01
/22

Inclus în topul New York Times al celor mai bune 10 cărți ale anului trecut, Intimități, cel de-al patrulea roman al scriitoarei americane Katie Kitamura, a atras atenția celor mai importante publicații din Statele Unite și a primit aprecieri din partea unor cititori „de calibru greu”.

13
/01
/22

De ce este important Bitcoin pentru societatea contemporană și care sunt principiile pe care s-au bazat creatorul rămas în continuare anonim și comunitatea care contribuie la menținerea siguranței rețelei și a valorii acestei monede? Sunt câteva dintre lucrurile despre care vor discuta o parte dintre autorii bestsellerului internațional Bitcoin. Libertatea, finanțe, viitor la întâlnirea online&live de joi, 13 ianuarie, de la ora 19.30. 

11
/01
/22

La început de 2022 vă mulțumim că ne sunteți alături și apreciați lista noastră editorială, în care autorii români sunt din ce în ce mai numeroși. În ultimii ani, scriitorii români publicați de Grupul Editorial Trei au cucerit zeci de mii de cititori, așa că suntem siguri că vă doriți să aflați care vor fi noutățile în 2022.

10
/01
/22

Pentru Curtea Veche Publishing, 2021 a insemnat un an cu un puternic mesaj de intoarcere la lectura si educatie. Fiecare dintre titlurile publicate, de la noutati care s-au impus puternic pe piata, pana la editii de colectie ale bestsellerurilor care au consacrat editura in cei 23 de ani de existenta, fiecare dintre campaniile realizate au fost si sunt toate argumente pentru intoarcerea la citit intr-o perioada deloc usoara.

29
/12
/21

Vrem să mulțumim cititorilor pentru un an minunat în care am reușit să livrăm peste 500.000 de colete cu 1.500.000 de cărți și multă bucurie. Pasiunea lor pentru lectură ne-a motivat să aducem tot mai multe titluri pe rafturile noastre virtuale, așa că am pregătit o surpriză care îi va ajuta să înceapă noul an cu cele mai citite titluri din 2021. Am strâns într-un top acele cărți care ne-au reamintit să râdem cu poftă, ne-au provocat să ne punem întrebări dificile, ne-au inspirat să trăim cu pasiune, dar și să prețuim momentele de liniște alături de cei dragi.

23
/12
/21

„Lecţii nocturne în Micul Ierusalim” de Rick Held, un roman memorabil despre dragoste şi război, inspirat din fapte reale, este inspirat de amintirile tatălui său din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Roman apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere de Iulia Gorzo. este inspirat de amintirile tatălui său din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. • Roman apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere de Iulia Gorzo.

22
/12
/21

Într-un interviu acordat jurnalistei Alida Mocanu despre ultimul său roman, Yoga, publicat de Editura Trei, Emmanuel Carrère vorbește și despre modul cum a depășit experiența izolării, în pandemie, care în Franța a fost destul de lungă. „Ca scriitor, care prin natura profesiei caut să confer sens vieții prin scris, să dau formă literară experiențelor trăite, m-am pomenit și eu, ca toată lumea, confruntat cu această poveste enormă și inedită și habar n-am avut cum s-o înțeleg”, spune Carrère.