Cătălin Pavel, scriitor: „Cărți se puteau scrie și în dictatură, inclusiv cărți extraordinare”
https://www.ziarulmetropolis.ro/catalin-pavel-scriitor-pentru-toate-greselile-pe-care-le-au-facut-parintii-nostri-au-existat-mult-mai-multe-explicatii-si-circumstante-atenuante-decat-ne-am-putut-noi-inchipui/

CORESPONDENȚĂ DE LA BRUXELLES. În decembrie 2019, la festivalul Europalia, la Bruxelles (ediţia din acel an a fost dedicată României), mai mulţi scriitori au vorbit publicului european despre revoluţie, tranziţie şi puterea memoriei. Printre ei, Cătălin Pavel.

Un articol de Andrei Crăciun|13 ianuarie 2020

Iată-ne la treizeci de ani de la Revoluție, oarecum liberi, la Bruxelles, la un mare festival al artelor. Cum te uiți tu la aceşti treizeci de ani care au trecut? Regrete, nostalgii, furii?

Doar două învățăminte pentru mine, mă tem. Primul: tinerețea e de departe cea mai grea – odată depășită, viața începe să aibă momente simpatice. Când împlinești 40 de ani, te gândești, anul ăsta vreau să merg mai mult la pescuit, lucruri de-astea. Când împlinești 20, te gândești: totul s-a terminat… Al doilea: pentru toate greșelile pe care le-au făcut părinții noștri au existat mult mai multe explicații și circumstanțe atenuante decât ne-am putut noi închipui vreodată. Este de mirare că nu au făcut greșeli mult mai mari, și este sigur că au făcut greșeli mai mici ca noi.

Literatura română e celebrată în aceste zile la Europalia şi tu te numeri printre tinerii noştri scriitori care tocmai se consacră european. Eşti mulțumit de parcursul tău în lumea literelor?

Ca să poți fi vreodată mulțumit trebuie să fii foarte selectiv cu dorințele tale. Eu sunt mulțumit că am avut șansa să debutez și că în ultimii zece ani am avut suficientă încăpățânare ca să mai scriu câteva romane. Zic încăpățânare pentru că imediat ce îți propui un proiect cu o oarecare anvergură, se înființează și viața cotidiană – un inamic foarte puternic, abil și obtuz, care se opune din răsputeri.

Ai urcat pe scenă în Belgia cu autori importanți, ca Mircea Cărtărescu. Ce a însemnat acest moment pentru tine?

Faptul că am fost la BOZAR alături de Gabriela Adameșteanu, Ioana Pârvulescu și Mircea Cărtărescu este o onoare inexplicabilă. M-am gândit chiar că Institutul Cultural Român, când ne-a invitat, m-a avut pe mine în vedere tocmai pentru ca publicul să nu se simtă copleșit. Când ești pe scenă alături de asemenea oameni, nu te mai gândești la ce urmează să zici tu, ci îi asculți și bagi la cap. Pe de-o parte, e vorba de ceea ce spun ei; uităm, uneori, că mari scriitori ca aceștia nu au numai talent, dar și cunosc literatura română ca pe buzunarele lor. Pe lângă asta, i-au întâlnit în carne și oase pe mai toți scriitorii din ultimele decenii pe care eu îi admir, ca outsider, de la distanță. Pe de altă parte, e vorba și de cum spun, adică de finețea jocului lor de scenă, pe care l-au deprins lent, pe măsură ce s-au obișnuit cu celebritatea. Eu eram acolo, ca să zic așa, ca animalele alea ciudate din Star Wars care cască ochii la navele de pe cer.

Unde crezi că erai dacă nu era Revoluția şi rămâneam, să zicem, în dictatură? Ai mai fi fost scriitor, Cătălin? Dar arheolog?

În copilărie (iertați-mă pentru încă o banalitate) voiam să devin scriitor. Cărți se puteau scrie și în dictatură, inclusiv cărți extraordinare, fără nici o concesie politică – exemplul cel mai bun este pentru mine „Manualul întâmplărilor”, cartea lui Ștefan Agopian. Scriitor nu e unul care are nevoie de timp, bani și o democrație fără pată ca să catadicsească să scrie, ci cineva care face pe dracu-n patru să scrie, indiferent ce vine peste el. Pe de altă parte, ca să devii arheolog trebuia să faci, ca și azi, Facultatea de Istorie, disciplină evident vulnerabilă ideologic. Dar nu era imposibil să treci pe-acolo fără să te lași îndoctrinat sau înregimentat. În plus, atât printre profesori cât și printre studenți erau și minți strălucite – or, ce poate fi mai atrăgător decât să fii în preajma unor asemenea oameni? Deci nici opțiunea de a face istorie nu era exclusă. Unii din cei care fac exerciții de istorie contrafactuală zic că schimbarea unui detaliu schimbă tot cursul lumii. Dar poate că au dreptate cei care zic că, pe termen lung, chiar și modificarea unor parametri esențiali lasă neatinsă suma istoriei. Aș adăuga aici că atât literatura, cât și arheologia, au avut o situație bizară în comunism, fiind două activități nobile sprijinite de stat din motive ignobile, adică pentru potențialul lor propagandistic (culmile fiind poate realismul-socialist al anilor 1950, respectiv tracomania anilor 1970).

Arheologie şi literatură. Cum e destinul cărții tale recente, Arheologia iubirii? Trăieşte frumos?

Trăiește mai bine ca autorul ei, pentru că își face veacul prin librării, unde eu n-am mai intrat așa des ca în anii trecuți. E într-adevăr o carte cu suficientă documentație arheologică în spate, dar cu o fațadă mai degrabă literară. Nici nu prea mergea altfel, pentru că e vorba de eseuri dedicate felului în care se iubeau oamenii din preistorie până la războaiele mondiale, așa că a trebuit să includ toate cele de cuviință și de necuviință.

Ce mai scrii, ce mai publici, Cătălin? 

Tocmai am încheiat, cu o minunată echipă de la Alba Iulia, un program AFCN numit „Pantheon 3D”, prin care a fost creat un muzeu virtual cu modele digitale ale multor statui și statuete romane din colecția MNUAI; cu ocazia asta am scris și eu despre singura reprezentare a lui Icar descoperită în Dacia și câte un articol despre Mithras, Venus, Dionysos, Leda și Mercur în arta antică de pe teritoriul României de azi. Astea sunt, bineînțeles, publicații care ajung în principal la arheologi și istorici. Mențin însă în Dilema Veche rubrica de arheologie pentru nespecialiști. Prin nu știu ce miracol, sunt deja patru ani de texte săptămânale. Din când în când mai dau și câte un interviu – de preferință jurnaliștilor care sunt de fapt scriitori pe care îi citesc și eu la rândul meu… Despre proiectele de viitor trebuie să te iei prea în serios ca să vorbești înainte ca ele să fie duse la bun sfârșit, dar ele există, și pot să spun că sunt încă suficient de încăpățânat.

Este de mirare că părinții noștri nu au făcut greșeli mult mai mari, și este sigur că au făcut greșeli mai mici ca noi. (Cătălin Pavel, scriitor)



25
/02
/21

Festivalul Despre lumea în care trăim, seria anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice pe teme de actualitate organizată de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA, a ajuns la a patra ediție și va aduce și anul acesta în fața publicului subiecte importante, care descriu vremurile prin care trecem, neuitând de contextul care ne-a adus aici, și invitați care propun perspective noi, foarte bine documentate.

24
/02
/21

„Apeirogon”, romanul irlandezului Colum McCann, este fără îndoială una dintre cele mai bune scrieri în limba engleză din 2020 și poate cea mai frumoasă carte despre Israel și Palestina din mileniul III.

18
/02
/21

Colecția „Top 10+”, unul dintre cele mai de succes proiecte editoriale Polirom, a împlinit zece ani de existență.

15
/02
/21

Autoarea bestselerurilor internaționale „Miniaturista” și „Muza” revine cu un roman luminos, puternic și emoționant despre secretele scrisului, ale maternității și prieteniei, despre cum ne pierdem și ne regăsim pe noi înșine. Vă invităm să parcurgeți un fragment din „Confesiunea” (Editura Humanitas Fiction).

10
/02
/21

Polirom deschide anul 2021 cu o ofertă bogată de literatură română contemporană, una dintre principalele sale misiuni editoriale, marcată prin lansarea colecției „Ego. Proză” în anul 2004 și continuată de colecții prestigioase și serii de autor dedicate cîtorva dintre numele de prim rang ale literaturii autohtone.

10
/02
/21

Ziarul Metropolis vă invită să descoperiți cea mai nouă carte semnată de scriitorul Vasile Ernu, „Sălbaticii copii dingo”, recent apărută la Editura Polirom, în colecția „Ego-grafii”, cu ilustraţii de Roman Tolici. Volumul, din care vă oferim un fragment, este o fascinantă incursiune în anii ’80.

09
/02
/21

Întâlnirea lui Cioran cu Camus, care a avut loc chiar înainte ca filozoful plecat din România să debuteze în Franţa, l-a marcat profund pe autorul lui „Précis de décomposition”. Îndemnul intelectualului francez de a intra în „circulaţia ideilor” l-a umilit pe Cioran: „Îmi dădea mie lecţii. Avea o cultură de învăţător”.