Cațavencu & Mondialul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/catavencu-mondialul-metropolis-ziua-mondiala-a-libertatii-presei/

“Onorabili concetăţeni, fraţilor, iertaţi-mă fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea m-a tulburat aşa de tare, suindu-mă la această tribună, pentru a vă spsune şi eu, ca orice român, ca orice fiu al ţării sale, în aceste momente solemne că mă gândesc la ţărişoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei… (…)” – Caţavencu, O scrisoare pierdută.

Un articol de Petre Ivan|3 mai 2018

Și pentru că marele dramaturg s-a stins din viață acum mai bine de un veac, nu a mai apucat, din păcate, nici Ziua Mondială a Libertăţii Presei, nici să zugrăvească, așa cum numai dumnealui știa, politica zilelor noastre, chit că opera sa este, astăzi, mai actuală ca niciodată

De altfel, regretatul Alexandru Paleologu spunea, într-un interviu că “(…) democraţia parlamentară, în genere, păstrează aproape intact spiritul caragialian, atitudinile şi limbajul clasei politice actuale seamănând izbitor cu cele din Momente ori din piesele lui Caragiale. Eroii săi se află printre noi. Uitaţi-vă în jur, deschideţi televizorul, răsfoiţi presa şi-i veţi recunoaşte.”

Așadar, să urmărim secvența antologică amintită din capodopera lui Ion Luca Caragiale „O scrisoare pierdută”, spectacol pus în scenă la Teatrul Bulandra de regizorul Liviu Ciulei, în  anul 1982. Desigur,  doar dacă aveți curaj… Vorba aia:

“Vreţi să continuăm? Aveţi curaj? Aveţi curaj să rezistaţi la ceea ce se veți vedea în continuare? Nu aveţi ezitări? Vreţi să vizionăm împreună? Şi ar mai merge o ultimă întrebare – unii mi-au zis să nu o pun, alţii mi-au zis să o pun. Până la urmă suntem între noi: vreţi să urmărim și anul acesta împreună, aici, pe ZM, Mondialul Metropolis?”

* * *

O duminică fără sfârşit! – Mondialul Metropolis

Cu treizeci şi doi de ani în urmă, la mijloc de vară la umbra unei bolţi cu viţă de vie roditoare îl ascultam pe Tudor Gheorghe şi aveam o revelaţie fotbalistică.

by Dede’s (14 Iulie 2014)

Melodia era melancolică, versurile triste (Mamă, eşti mai frumoasă / ca o duminică fără sfârşit / Când se-aude plânsul ierbii / Sunând sub câmpul înverzit ) iar eu încă mai suspinam după Mondialul spaniol ce îşi dăduse ultima suflare cu un meci Italia – Germania, pe care încă îl mai visez atunci când crinii îşi fac de cap şi ne asaltează unul dintre simţuri.

Atunci a fost prima oară când m-am gândit la ceva mai frumos decât o duminică fără sfârşit, un campionat mondial fără sfârşit. Ca multe din visurile copilăriei nici acesta nu se poate. Argentina – Germania a pus punct unei duminici de o lună, dar rămânem cu speranţa, noi suporterii fără frontiere, că peste patru ani o luăm de la capăt.

Tot noi, dar din poziţia de suporteri ai României, nu ştim când şi cum o vom mai lua de la capăt. Fotbalul nostru, din ce în ce mai orfan de rezultate, ne trimite sentimentele în exil. Naţionala nu se mai califică la mondiale şi astfel, suporter de pripas îmi trag un tricou cu Argentina, îmi pun o şapcă olandeză şi visez alături de costaricani aşteptând să se mai nască un Hagi sau măcar un Dorinel Munteanu.

Să curgă berea, dar să curgă rigurosMondialul Metropolis

Germania nu mai aşteaptă nimic, au fost suficienţi ultimii 24 de ani. Acum a venit vremea bucuriei pentru ei. Să curgă berea, dar să curgă riguros, în Germania şi beţia e bine organizată. Argentina a aşteptat un nou Maradona şi a primit un Messi mic, jumătate fotbalist, jumătate produs de marketing.

Odioasă decizia de a-l desemna pe zecarul argentinian, omul care mai mult merge cel mai bun jucător al turneului, o continuare stupidă, regizată prin birouri, a unui duel cu Cristiano Ronaldo, care are mai mult legătură cu lumea afacerilor decât cu lumea fotbalului.

Dacă tot a venit vorba de fotbalişti adevăraţi, oameni care dau ritmul unei echipe, atunci să notăm două nume: Javier Mascherano şi Bastian Schweinsteiger. Desigur nu sunt foarte atractivi pentru reclame la şampon sau la chiloţi, dar orice antrenor ştie că pe astfel de jucători se poate baza atunci când pleacă la un „război” adevărat.

Statisticienii lucrează febril, povestitorii se trag la umbră pentru a decanta poveştile cu tâlc de întâmplările condamnate la uitare. Vom reveni, într-o altă duminică!

Foto: Octavian Cotescu, în spectacolul O scrisoare pierdută – captură youtube

10
/03
/22

Stiu, langa noi e RAZBOI. Însa acesta și victimele sale nu anuleaza micile războaie, adesea penibile! In pragul urmatorei evaluari a managerilor teatrelor bucureștene, scriu despre cea abia finalizată pentru anul 2020, cu speranta ca urmatoarea, deja anuntata, pentru 2021, va fi “PE BUNE”!

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

30
/06
/21

OPINIE Paradoxul ediţiei din 2021 a Premiilor Gopo a fost că gala s-a desfăşurat în condiţii aproape normale, chiar dacă în aer liber, dar nominalizările şi trofeele au vizat doar cele câteva filme lansate în 2020, un an dezastruos, în care cinematografele au fost mai mult de trei sferturi din timp închise.

24
/03
/21

OPINIE Atunci când un succes internaţional aduce câte un film românesc în atenţia unui public mai larg decât grupul cinefililor fideli, mulţi simt o nevoie irepresibilă de a comenta. Asta nu ar fi o problemă, dacă discursul nu ar cădea în miştocăreală, rostită pe un ton superior: „Vă spun eu cum stă treaba cu cinematografia română!”.

16
/02
/21

OPINIE Cinematografia română este aproape de un moment istoric – cel puţin o nominalizare la Premiile Oscar. În ciuda succesului internaţional uriaş, documentarul „colectiv” al lui Alexander Nanau a împărţit opinia publică din România. Unul dintre motivele de divizare – prezenţa lui Vlad Voiculescu. E bine, totuşi, când un film stârneşte valuri şi nu e primit cu indiferenţă.

23
/09
/20

OPINIE Prea puținele recompense juste acordate la Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor din România, ediția 2020, nu pot șterge senzația generală că un astfel de eveniment este mai puțin despre recunoașterea valorii reale, cât mai ales despre a mulțumi pe cât mai mulți, în special dintre cei apropiați de UCIN.

09
/08
/20

"Tot amânam întâlnirea cu Dan Chişu. Recent am reuşit să ne vedem şi mai ales să-i văd ultimul film regizat – ”5 minute”. Ce pot spune despre film? Surpriza a fost neaşteptat de...". Citiţi un text pentru Ziarul Metropolis al scriitorului Vasile Ernu.

09
/06
/20

OPINIE Radu Jude şi Cristi Puiu sunt cei mai incomozi regizori din cinematografia română. Fiecare film şi fiecare interviu stârnesc un val de reacţii. E drept, taberele lor de admiratori şi de detractori sunt diferite, de multe ori chiar inversate. Nu e o întâmplare însă că tot ei sunt şi autorii unor forme radicale şi îndrăzneţe de cinema.

31
/01
/20

CORESPONDENȚĂ DIN BRUXELLES. La BOZAR, în Bruxelles, până acum în februarie 2020, puteți vizita (contra unei sume modice) o excepțională Expoziție Brâncuși. Este perla coroanei în prezența României la festivalul EUROPALIA, care în 2019 a fost dedicat țării noastre.