Cațavencu & Mondialul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/catavencu-mondialul-metropolis-ziua-mondiala-a-libertatii-presei/

“Onorabili concetăţeni, fraţilor, iertaţi-mă fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea m-a tulburat aşa de tare, suindu-mă la această tribună, pentru a vă spsune şi eu, ca orice român, ca orice fiu al ţării sale, în aceste momente solemne că mă gândesc la ţărişoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei… (…)” – Caţavencu, O scrisoare pierdută.

Un articol de Petre Ivan|3 mai 2018

Și pentru că marele dramaturg s-a stins din viață acum mai bine de un veac, nu a mai apucat, din păcate, nici Ziua Mondială a Libertăţii Presei, nici să zugrăvească, așa cum numai dumnealui știa, politica zilelor noastre, chit că opera sa este, astăzi, mai actuală ca niciodată

De altfel, regretatul Alexandru Paleologu spunea, într-un interviu că “(…) democraţia parlamentară, în genere, păstrează aproape intact spiritul caragialian, atitudinile şi limbajul clasei politice actuale seamănând izbitor cu cele din Momente ori din piesele lui Caragiale. Eroii săi se află printre noi. Uitaţi-vă în jur, deschideţi televizorul, răsfoiţi presa şi-i veţi recunoaşte.”

Așadar, să urmărim secvența antologică amintită din capodopera lui Ion Luca Caragiale „O scrisoare pierdută”, spectacol pus în scenă la Teatrul Bulandra de regizorul Liviu Ciulei, în  anul 1982. Desigur,  doar dacă aveți curaj… Vorba aia:

“Vreţi să continuăm? Aveţi curaj? Aveţi curaj să rezistaţi la ceea ce se veți vedea în continuare? Nu aveţi ezitări? Vreţi să vizionăm împreună? Şi ar mai merge o ultimă întrebare – unii mi-au zis să nu o pun, alţii mi-au zis să o pun. Până la urmă suntem între noi: vreţi să urmărim și anul acesta împreună, aici, pe ZM, Mondialul Metropolis?”

* * *

O duminică fără sfârşit! – Mondialul Metropolis

Cu treizeci şi doi de ani în urmă, la mijloc de vară la umbra unei bolţi cu viţă de vie roditoare îl ascultam pe Tudor Gheorghe şi aveam o revelaţie fotbalistică.

by Dede’s (14 Iulie 2014)

Melodia era melancolică, versurile triste (Mamă, eşti mai frumoasă / ca o duminică fără sfârşit / Când se-aude plânsul ierbii / Sunând sub câmpul înverzit ) iar eu încă mai suspinam după Mondialul spaniol ce îşi dăduse ultima suflare cu un meci Italia – Germania, pe care încă îl mai visez atunci când crinii îşi fac de cap şi ne asaltează unul dintre simţuri.

Atunci a fost prima oară când m-am gândit la ceva mai frumos decât o duminică fără sfârşit, un campionat mondial fără sfârşit. Ca multe din visurile copilăriei nici acesta nu se poate. Argentina – Germania a pus punct unei duminici de o lună, dar rămânem cu speranţa, noi suporterii fără frontiere, că peste patru ani o luăm de la capăt.

Tot noi, dar din poziţia de suporteri ai României, nu ştim când şi cum o vom mai lua de la capăt. Fotbalul nostru, din ce în ce mai orfan de rezultate, ne trimite sentimentele în exil. Naţionala nu se mai califică la mondiale şi astfel, suporter de pripas îmi trag un tricou cu Argentina, îmi pun o şapcă olandeză şi visez alături de costaricani aşteptând să se mai nască un Hagi sau măcar un Dorinel Munteanu.

Să curgă berea, dar să curgă rigurosMondialul Metropolis

Germania nu mai aşteaptă nimic, au fost suficienţi ultimii 24 de ani. Acum a venit vremea bucuriei pentru ei. Să curgă berea, dar să curgă riguros, în Germania şi beţia e bine organizată. Argentina a aşteptat un nou Maradona şi a primit un Messi mic, jumătate fotbalist, jumătate produs de marketing.

Odioasă decizia de a-l desemna pe zecarul argentinian, omul care mai mult merge cel mai bun jucător al turneului, o continuare stupidă, regizată prin birouri, a unui duel cu Cristiano Ronaldo, care are mai mult legătură cu lumea afacerilor decât cu lumea fotbalului.

Dacă tot a venit vorba de fotbalişti adevăraţi, oameni care dau ritmul unei echipe, atunci să notăm două nume: Javier Mascherano şi Bastian Schweinsteiger. Desigur nu sunt foarte atractivi pentru reclame la şampon sau la chiloţi, dar orice antrenor ştie că pe astfel de jucători se poate baza atunci când pleacă la un „război” adevărat.

Statisticienii lucrează febril, povestitorii se trag la umbră pentru a decanta poveştile cu tâlc de întâmplările condamnate la uitare. Vom reveni, într-o altă duminică!

Foto: Octavian Cotescu, în spectacolul O scrisoare pierdută – captură youtube

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

24
/05
/17

“Când se trezi, soarele era aruncat departe, pe cer. Se foi puțin în pat și încercă să aţipească din nou. Aerul rece, din camera înaltă, nezugrăvită de mulți ani, îl pătrundea până la piele și îl înfiora. Ar mai fi dormit, dar îl treziseră țipetele păunilor flămânzi și cântecele triumfale ale cocoșilor. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

22
/05
/17

“─ Ce fel de om este Johnny? îi întreba o fătucă. ─ Aaaaa, păi e un băiat valabil! Nu e încrezut, nu-şi dă aere şi se poartă aşa, modest, ca un om dă rând. ─ Vorbeaţi cu el des? ─ Sigur, în fiecare zi. ─ Şi ce-i spuneaţi? (…)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care continuăm să vă prezentăm câteva povestiri.

17
/05
/17

“E miezul verii. După masa de prânz, mama şi fiul stau lungiţi în două paturi aşezate simetric de o parte şi de alta a uşii, de-a lungul a doi pereţi opuşi din dormitorul familiei. Fiecare se foieşte nervos în patul său, iar un zugrav îşi face de lucru pe hol şi trage cu urechea la ce discută cei doi. (…)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

10
/05
/17

“Este zăpadă cu soare. Acoperișurile sclipesc, streașinile șiroiesc, oamenii calcă într-un fel de piftie alburie, care se risipește în jur și îi stropește pe trecători. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat anul acesta „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, din care vă prezentăm, prin amabilitatea autorului, câteva fragmente / povestiri integrale.

10
/05
/17

„Interior zero” de Lavinia Braniște e despre tinerețea dezbrăcată de toate motivele pentru care o iubim. E despre limitele vârstei, despre angoase și încercări, despre dezamăgiri, frustrări și renunțări. E despre pierderile noastre, ale celor care ne-am rătăcit pe un drum pe care-l credeam drept.

08
/05
/17

"Jim se îndrăgosti fulgerător de albastru într-o primăvară, când i se umflară amigdalele și trebui să-și dea în gât cu albastru de metil. (…)" Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă prezentăm, pe parcursul acestei luni, câteva fragmente.

03
/05
/17

Șerban Tomșa, unul dintre scriitorii foarte dragi nouă, și-a lansat de curând cel mai recent volum – „SUPRAVEGHETORUL și alte povestiri”, din care vă vom prezenta (prin amabilitatea autorului), pe parcursul acestei luni, câteva fragmente din savuroasele povestiri care-l întregesc.

24
/03
/17

E ceva putred cu Danemarca, spun eu în momentul când văd umbra tricourilor acestei echipe naționale de fotbal . În 1601(1600 conform unor surse alternative) William Shakespeare, prin gura unui ofiţer, personaj episodic în „Hamlet”, spunea că “E ceva putred în Danemarca” (“Something is rotten in the state of Denmark! “), tot din cauza unei umbre.

22
/03
/17

Despre cum „Sieranevada”, „Câini” și „Inimi cicatrizate” și-au împărțit cele mai multe trofee Gopo. Despre cele mai inspirate și mai puțin inspirate momente ale galei. Și despre refuzul unor regizori precum Cristian Mungiu de a fi asociați cu Premiile Gopo.

24
/02
/17

Când îl văd îmi dispare complet cheful pentru micul dejun frugal, pe care îl servesc cu religiozitate (3-4 ouă – fierte, ochiuri sau omletă- un copănel de pui sau câteva felii zdravene de șuncă, ceva mezeluri la grămadă, niște castraveciori murați sau gogoșari în oțet, un codru de brânză și ce mai pică), parcă mă văd la bătrânețe, adică peste două –trei luni, mimând mișcare cu gândul la ce o să mănânc după.

15
/02
/17

De peste 25 de ani nu mai stau la cozi. Prefer să pierd trenul, dar coadă nu servesc. Am trăit într-o vreme când nu puteai să cumperi o pâine fără să stai o oră la coadă, așa că…

06
/02
/17

Cele peste două mii de cărți din casa mea au pornit un miting neautorizat, supărate ca de cinci zile nu am mai citit un rând, lucru care nu s-a mai întâmplat de două ori în ultimii treizeci de ani.

22
/12
/16

Doi colindători scăpaţi parcă de la balamuc, după felul cum sunt costumaţi, iau cu asalt un autobuz la ora când cafelele încă nu și-au făcut pe deplin efectul. Ambii sunt îmbrăcați în cămăși de noapte de damă, albe cu floricele verzi, cu dantelă la guler și mâneci, încinși cu niște sfori groase la mijloc purtând pe capete niște căciuli din pieile unor miei, care probabil s-au născut și au murit înainte de căderea comunismului.

08
/12
/16

Final de decembrie, cu 27 de ani în urmă, la radio, după ani, grei, se difuzează un colind cântat de corul Madrigal. Doi bărbați, tata și fratele lui, oameni destul de greu de impresionat – pentru că viața avusese grijă să-i călească suficient - plângeau discret, privind spre focul din sobă.

07
/12
/16

Anul 2099, toamna târziu, la o şcoală din Bucureşti (în continuare capitala României, cele mai apropiate capitale ale unor state vecine sunt Viena şi Moscova) mai mulţi adolescenți discută, la ora de istorie, despre eroii neamului din ultimele două secole.

Pagina 5 din 11« Prima...34567...10...Ultima »