Cațavencu & Mondialul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/catavencu-mondialul-metropolis-ziua-mondiala-a-libertatii-presei/

“Onorabili concetăţeni, fraţilor, iertaţi-mă fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea m-a tulburat aşa de tare, suindu-mă la această tribună, pentru a vă spsune şi eu, ca orice român, ca orice fiu al ţării sale, în aceste momente solemne că mă gândesc la ţărişoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei… (…)” – Caţavencu, O scrisoare pierdută.

Un articol de Petre Ivan|3 mai 2018

Și pentru că marele dramaturg s-a stins din viață acum mai bine de un veac, nu a mai apucat, din păcate, nici Ziua Mondială a Libertăţii Presei, nici să zugrăvească, așa cum numai dumnealui știa, politica zilelor noastre, chit că opera sa este, astăzi, mai actuală ca niciodată

De altfel, regretatul Alexandru Paleologu spunea, într-un interviu că “(…) democraţia parlamentară, în genere, păstrează aproape intact spiritul caragialian, atitudinile şi limbajul clasei politice actuale seamănând izbitor cu cele din Momente ori din piesele lui Caragiale. Eroii săi se află printre noi. Uitaţi-vă în jur, deschideţi televizorul, răsfoiţi presa şi-i veţi recunoaşte.”

Așadar, să urmărim secvența antologică amintită din capodopera lui Ion Luca Caragiale „O scrisoare pierdută”, spectacol pus în scenă la Teatrul Bulandra de regizorul Liviu Ciulei, în  anul 1982. Desigur,  doar dacă aveți curaj… Vorba aia:

“Vreţi să continuăm? Aveţi curaj? Aveţi curaj să rezistaţi la ceea ce se veți vedea în continuare? Nu aveţi ezitări? Vreţi să vizionăm împreună? Şi ar mai merge o ultimă întrebare – unii mi-au zis să nu o pun, alţii mi-au zis să o pun. Până la urmă suntem între noi: vreţi să urmărim și anul acesta împreună, aici, pe ZM, Mondialul Metropolis?”

* * *

O duminică fără sfârşit! – Mondialul Metropolis

Cu treizeci şi doi de ani în urmă, la mijloc de vară la umbra unei bolţi cu viţă de vie roditoare îl ascultam pe Tudor Gheorghe şi aveam o revelaţie fotbalistică.

by Dede’s (14 Iulie 2014)

Melodia era melancolică, versurile triste (Mamă, eşti mai frumoasă / ca o duminică fără sfârşit / Când se-aude plânsul ierbii / Sunând sub câmpul înverzit ) iar eu încă mai suspinam după Mondialul spaniol ce îşi dăduse ultima suflare cu un meci Italia – Germania, pe care încă îl mai visez atunci când crinii îşi fac de cap şi ne asaltează unul dintre simţuri.

Atunci a fost prima oară când m-am gândit la ceva mai frumos decât o duminică fără sfârşit, un campionat mondial fără sfârşit. Ca multe din visurile copilăriei nici acesta nu se poate. Argentina – Germania a pus punct unei duminici de o lună, dar rămânem cu speranţa, noi suporterii fără frontiere, că peste patru ani o luăm de la capăt.

Tot noi, dar din poziţia de suporteri ai României, nu ştim când şi cum o vom mai lua de la capăt. Fotbalul nostru, din ce în ce mai orfan de rezultate, ne trimite sentimentele în exil. Naţionala nu se mai califică la mondiale şi astfel, suporter de pripas îmi trag un tricou cu Argentina, îmi pun o şapcă olandeză şi visez alături de costaricani aşteptând să se mai nască un Hagi sau măcar un Dorinel Munteanu.

Să curgă berea, dar să curgă rigurosMondialul Metropolis

Germania nu mai aşteaptă nimic, au fost suficienţi ultimii 24 de ani. Acum a venit vremea bucuriei pentru ei. Să curgă berea, dar să curgă riguros, în Germania şi beţia e bine organizată. Argentina a aşteptat un nou Maradona şi a primit un Messi mic, jumătate fotbalist, jumătate produs de marketing.

Odioasă decizia de a-l desemna pe zecarul argentinian, omul care mai mult merge cel mai bun jucător al turneului, o continuare stupidă, regizată prin birouri, a unui duel cu Cristiano Ronaldo, care are mai mult legătură cu lumea afacerilor decât cu lumea fotbalului.

Dacă tot a venit vorba de fotbalişti adevăraţi, oameni care dau ritmul unei echipe, atunci să notăm două nume: Javier Mascherano şi Bastian Schweinsteiger. Desigur nu sunt foarte atractivi pentru reclame la şampon sau la chiloţi, dar orice antrenor ştie că pe astfel de jucători se poate baza atunci când pleacă la un „război” adevărat.

Statisticienii lucrează febril, povestitorii se trag la umbră pentru a decanta poveştile cu tâlc de întâmplările condamnate la uitare. Vom reveni, într-o altă duminică!

Foto: Octavian Cotescu, în spectacolul O scrisoare pierdută – captură youtube

26
/08
/15

Când crezi că știi foarte multe, dacă ai un grăunte de curiozitate, deschidere la nou și bun simț, constați că nu știi aproape nimic. Cu un deceniu în urmă, un film, Capote, cu Philip Seymour Hoffman în rolul principal, mi-a dat o palmă strașnică și o temă pentru acasă. Cu maximă rușine constatam că nu citisem nimic din ceea ce a scris Truman Capote.

25
/08
/15

Prima ediție a evenimentului cultural Theaterstock Bacău, desfășurată între 1 și 16 august, și-a închis porțile lăsând în urmă frânturi de muzică bună, amintirea unor spectacole bune, unele chiar foarte bune, dar și a micilor probleme cu care s-au confruntat organizatorii și participanții.

20
/08
/15

Pe 20 august 1980, bărbații din întreaga lume au pierdut un ajutor de nădejde. Au existat vremuri când mulți tineri și mai puțin tineri au reușit să facă mari cuceriri cu ajutorul lui Joe Dassin. Chiar dacă în materie de muzică, la noi, multe erau interzise, Dassin era tolerat, puteai găsi discurile sale și dacă totuși erai ghinionist era imposibil să nu găsești un Cornel Constantiniu care să cânte melodiile lui... Joe Dassin.

14
/08
/15

Răutatea umană ne urmărește uneori și dincolo de granițele palpabile ale acestei lumi. Cel mai frumos zâmbet al umanității imprimat pe peliculă a trebuit să se ascundă sub doi metri de beton armat pentru a putea să scape de efectele nedorite ale propriei faime (**).

18
/06
/15

Abia trecuse de jumătate lunii aprilie când s-a întâmplat primul an fără Gabriel García Márquez. Undeva pe la sfârșitul lui martie am rămas ca Aureliano Buendia copil în pragul ușii din bucătărie și am zis: va veni cineva. De ce am zis eu așa?

07
/05
/15

Pe 7 mai se împlinesc 10 ani de la premiera spectacolului „Avarul îndrăgostit”, de Cristian Juncu, după Molière, în regia lui Vlad Massaci, jucat la Teatrul de Comedie. Ziarul Metropolis publică a doua parte a eseului despre „Avarul” scris de Ioan Chelaru, interpretul rolului principal.

07
/05
/15

Astăzi se împlinesc 10 ani de la premiera spectacolului „Avarul îndrăgostit”, de Cristian Juncu, după Molière, în regia lui Vlad Massaci, jucat la Teatrul de Comedie. Ziarul Metropolis publică eseul despre „Avarul” scris de Ioan Chelaru, interpretul rolului principal. Astăzi - prima parte.

31
/03
/15

Câștigătorii îi știți: Nae Caranfil și „Closer to the Moon” au obținut cele mai importante premii, inclusiv pentru cel mai bun film, la Gala Gopo 2015. Însă vă propunem câteva frivolități subiective „la cald” din sala Studio a Teatrului Național din București.

28
/03
/15

Obișnuit să sufle în tot felul de iaurturi fotbalistice, ultima dovadă episodul dinaintea meciului cu Irlanda de Nord relatat în acest colț onorabil de internet, generalul Iordănescu nu putea rata ocazia să iasă la rampă și cu ocazia vizitei la Ploiești a formației din Feroe. Cum creșterea oilor este o îndeletnicire de bază în insulele care încă depind parțial de Regatul Danemarcei, atunci este evident că vorbim de un iaurt de bună calitate. / România - Insulele Feroe se joacă duminică, 29 martie, de la ora 19:00, pe stadionul Ilie Oană, din Ploiești

23
/03
/15

Sunt un vultur… Nu încape îndoială… Zbor înalt, fără eforturi prea mari și îmi permit să mă las pe aripile vântului să mă poarte în voia mofturilor sale nemărginite…

19
/03
/15

În ultimele trei săptămâni, în fiecare miercuri seara, grație TVR 2, m-am întâlnit cu un vechi prieten, Jean Paul Belmondo, omul care la vârsta pubertății ne transmitea clar că și noi cei mai puțin înzestrați de natură cu chipuri de cuceritori avem șansa noastră în viață, la iubiri lungi sau scurte, în funcție de posibilități și dorințe.

17
/03
/15

Un prieten mai tânăr, cinefil de pripas, cataloghează filmele în trei feluri: 1. E bun, merită descărcat de pe net.; 2. Nu merită nici să fie furat.; 3. Arta se plătește, merg la cinematograf! Într-o discuție particulară devenită parțial publică grație scrisului am încercat să-l conving că ”Aferim!” merită fiecare leu pe care îl va scoate din buzunar!

27
/02
/15

Teatrul de Artă. Am primit loc în rându-ntâi. Bilet netipărit. O domnișoară a scris sub ochii mei cu un creion pe un pătrățel de hârtie: R1L10. Liked it. M-am simțit ca făcând parte dintr-o frăție culturală secretă de rezistență, in care ne strecurăm bilețele cu mesaje codificate. R1L10 (Rezistența prin Ludic?).

10
/02
/15

Rândurile care urmează spun povestea oraşului pe care l-am părăsit în vara anului 2009 doar pentru a-l regăsi în iarna anului 2015.

18
/01
/15

Știrile aveau titluri asemănătoare: ”A murit Valentin Nicolau, fost director TVR”. Lumea s-a întors la civilizația orală, oamenii din peșterile de ciment se adună în jurul focului catodic să asculte povești breaking news, așa că funcția de președinte al TVR dă titlul, pe galben. Am avut o strângere de inimă, era ca și cum, la moartea lui Eminescu, s-ar fi titrat: ”A murit un corector al ziarului Timpul”!

19
/11
/14

Am văzut cărţi nefericite. Multe. Uitate, necitite, abandonate, batjocorite, cărţile trăiesc o dramă dacă ajung în mâna sau în apropierea cui nu trebuie.