Cate Blanchett, soţie lesbiană, într-o dramă de Todd Haynes
https://www.ziarulmetropolis.ro/cate-blanchett-sotie-lesbiana-intr-o-drama-de-todd-haynes/

Cate Blanchett şi Rooney Mara vor interpreta un cuplu de lesbiene într-o nouă dramă, intitulată ,,Carol”, care va fi regizată de Todd Haynes.

Un articol de Andrada Văsii|2 septembrie 2013

Cate Blanchett şi Rooney Mara vor interpreta un cuplu de lesbiene într-o nouă dramă, intitulată „Carol”, care va fi regizată de Todd Haynes.

Rooney Mara, starul versiunii americane a filmului „Fata cu un dragon tatuat/ The Girl with the Dragon Tattoo”, va juca rolul unei lesbiene care se îndrăgosteşte de o femeie căsătorită (Cate Blanchett) „frustrată” în adaptarea cinematografică a romanului „Carol/ The Price of Salt”, scris de Patricia Highsmith. Romanul a fost publicat în 1952, sub pseudonimul Claire Morgan. Filmările vor începe anul viitor.

Rooney Mara este sora actriţei Kate Mara şi a apărut în 2010 în remake-ul filmului „Coşmar pe Elm Street”, având şi câteva roluri în seriale de televiziune precum „Spitalul de urgenţă” şi „Lege şi ordine: Brigada specială”.

Pentru rolul din „Fata cu un dragon tatuat”, Mara, în vârstă de 28 de ani, a fost nominalizată la Oscar, anul trecut.

Cate Blanchett actriţa cu un Oscar

Cate Blanchett, în vârstă de 44 de ani, a primit premiul Oscar în 2005, pentru interpretarea actriţei Katherine Hepburn în filmul „Aviatorul”, de Martin Scorsese, alături de Leonardo DiCaprio.

Actriţa australiană Cate Blanchett a mai fost recompensată cu numeroase alte distincţii internaţionale, printre care două premii din partea Screen Actors Guild, două Globuri de Aur şi două BAFTA, precum şi premiul de interpretare la cea de-a 64-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia.

Citiţi şi: Cate Blanchett în „Blue Jasmine“, de Woody Allen, pe ecranele românești

Printre rolurile notabile pe care le-a interpretat Cate Blanchett se numără cele din filmele „Elizabeth”, „Notes on a Scandal”, „Babel” şi „The Curious Case of Benjamin Button”, dar şi cel al reginei elfilor Galadriel din trilogiile „Stăpânul inelelor” şi „The Hobbit”.

Cate Blanchett, Judi Dench în Notes on a Scandal

Cate Blanchett, Judi Dench în Notes on a Scandal

Cate Blanchett și directivele lui Todd Haynes

Todd Haynes a fost nominalizat la Oscar pentru scenariul filmului „Departe de paradis/ Far from Heaven” (2002) şi este cunoscut pentru drama biografică despre viaţa lui Bob Dylan „Noi suntem Bob Dylan/ I’m not there”, în care a jucat şi Cate Blanchett, dar şi pentru miniseria TV „Mildred Pierce”.

„Far from Heaven” este răspunsul cinematografic al lui Todd Haynes la melodramele lui Douglas Sirk. Povestea filmul este una simplă: Cathy Whitaker este prototipul de femeie modernă care dispune de tot ceea ce și-ar putea dori: are un salariu bun la serviciu, are o familie fericită ( doi copii și un soț) și are prieteni influenți. Dar, ca în toate poveștile mari, aparențele pot să înșele.

Regizorul unor filme complexe, Todd Hayness va dirija parcursul actriuței Cate Blanchett pe toată durata filmărilor din „Carol”.

Foto credit: Cinemagia

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

 

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.