Câteva concluzii cu privire la spectacolul de teatru „Vestul singuratic“
https://www.ziarulmetropolis.ro/cateva-concluzii-cu-privire-la-spectacolul-de-teatru-vestul-singuratic/

Se joacă la Teatrul Nottara din Bucureşti, la sala George Constantin, spectacolul “Vestul singuratic” de Martin McDonagh, în regia lui Cristi Juncu.

Un articol de Andrei Crăciun|27 februarie 2015

Textul. Martin McDonagh este britanic. Are cetăţenie engleză şi irlandeză. Cultural este – însă – cât se poate de irlandez. Cunoaşteţi dramaturgia irlandeză? Dramaturgia este, în definitiv, un gen al literaturii. Să reformulăm, aşadar: cunoaşteţi literatura irlandeză? Am vizitat cândva – în prima parte a vieţii mele – Dublinul. În niciun alt oraş al lumii n-am mai avut acest sentiment copleşitor că absolut totul este literatură. Avea dreptate bătrânul Joyce – trebuie doar să ajungi la inima Dublinului.

Martin McDonagh este un dramaturg de succes, tradus, jucat, premiat, elogiat şi, dacă îmi îngăduiţi adjectivul, puternic. Există mai multe tipuri de putere într-un text – cea mai frecventă este puterea cuvintelor.

Puterea lui Martin McDonagh vine, însă, nu din vocabular, ci din teribila sa onestitate. Lui nu îi e frică de ce este – cu adevărat – omul. Desigur, acţiunea din “Vestul singuratic” este, formal, circumcisă teritorial. Totul se întâmplă în vestul Irlandei, dar – aşa cum veţi vedea – se poate petrece oriunde (judeţul Vaslui, România ar fi un decor absolut firesc). Această lipsă a graniţelor este caracteristică artiştilor universali. Martin McDonagh este un artist universal.

În istoria aceasta avem: doi fraţi cam beţivi (unul tocmai şi-a ucis tatăl), un preot catolic cu conştiinţă şi o fată care vinde alcool din casă în casă, deşi nu ar trebui, nu e bine!, şi îl iubeşte, deşi nu ar trebui, nu e bine!, pe preot.

Cea mai mare parte din poveste are loc într-o casă de oameni, întocmai ca în viaţă. Fraţii se detestă reciproc şi îşi fac zilele insuportabile, doar pentru a se preda, în amurg, băuturii, singura care pare că poate să le facă existenţa suportabilă. Numele lor sunt Coleman şi Valene.

Sunt nume pe care – deşi e foarte probabil ca acum să le auzi prima dată – nu le vei mai putea uita niciodată. Acţiunea e dură, dacă nu cumplită, fraţii sunt violenţi verbal, dar şi fizic, înjură mult, ca în orice periferie. Dar, căci există întotdeauna o conjuncţie adversativă care ne salvează textele şi vieţile, încă pot fi mântuiţi. Aşa crede preotul, el însuşi alcoolic. Numele său este Welsh. Ce va fi înainte de cortină nu vă voi spune.

Actorii. Florin Piersic Jr. îl joacă pe Coleman. Este prima dată – în ultimul deceniu şi jumătate – când Florin Piersic Jr. joacă în regia altuia.

Numele său funcţionează – de multă vreme – ca o garanţie pentru orice spectacol. Dar niciun nume nu rezistă în teatru dacă actorul care îl poartă nu este bun la fiecare spectacol, în fiecare seară şi, în cazul lui Florin Piersic Jr., la fiecare replică. Actorul acesta nu îşi preface, demonstrativ, cuvintele în flăcări. Ceea ce nu înseamnă că Florin Piersic Jr. nu îşi lasă sufletul pe scenă în fiecare seară, bineînţeles că aşa face, doar că dăruirea lui este – mai ales – cerebrală.

Este – nu am niciun motiv să îmi ignor verdictul – cel mai cerebral din câţi actori am văzut în oraşul acesta. El nu este numai o inimă, el este – mai ales – o minte. Joacă inteligent, e pur şi simplu o încântare să vezi cum de fiecare dată acest actor are un punct de vedere asupra personajelor sale. Florin Piersic Jr. nu doar simte, asta pot şi alţii, el înţelege, intelectual, până la ultimele consecinţe cine sunt oamenii în hainele cărora intră şi de ce sunt aşa.

Vlad Zamfirescu îl joacă pe fratele său – Valene. Pentru mine, Vlad Zamfirescu a fost adevărata revelaţie. Energia sa e inima spectacolului. Nu te saturi – deşi “Vestul” durează trei ore – să îl vezi, mai ales că nu ştii niciodată care îi va fi următoarea mutare. Dacă ar fi fost şahist, nu mă îndoiesc, ar fi jucat şah întocmai ca Bobby Fischer.

Andi Vasluianu îl joacă pe preotul Welsh. Este un rol teribil, pentru care trebuie să îţi pregăteşti îndelung cordul. Andi Vasluianu face asta – reuşeşte să fie autentic şi emoţionant. Nu ştiu câţi, nici măcar cine!, ar mai putea să îl joace aşa pe preotul Welsh.

La sfârşit, căci preotul va cunoaşte şi el sfârşitul, în urma lui Andi Vasluianu, deşi e întuneric deplin în sală, rămâne o lumină ca o zi cu braţele deschise.

În rolul lui Girleen joacă fie Ioana Calotă, fie Corina Dragomir. Eu am văzut-o pe ultima. Ea echilibrează scena, aduce concomitent poezie şi ordine în universul acela brutal, aşa cum îndeobşte doar speranţa poate să facă.

vestul singuratic

Piesa “Vestul singuratic” este tradusă de Bogdan Budeş. Scenografia: Carmencita Brojboiu. Spectacolul durează trei ore (cu pauză) şi este nerecomandat copiilor sub şaisprezece ani, din cauza limbajului licenţios şi a acţiunii cumplite.

Foto din spectacolul „Vestul singuratic“ – Teatrul Nottara

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!