Câteva conversații despre o fată foarte înaltă, din 22 iunie la cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/cateva-conversatii-despre-o-fata-foarte-inalta-din-22-iunie-la-cinema/

Câteva conversaţii despre o fată foarte înaltă este debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan Theodor Olteanu şi va avea premiera pe marile ecrane pe 22 iunie. Filmul are premiera mondială, zilele acestea, la Cluj, în cadrul celei de-a 17 ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, unde a fost selectat în competiţia Zilelor Filmului Românesc.

Un articol de Petre Ivan|28 mai 2018

“Un debut foarte temerar, făcut pentru generația facebook, twitter. Este primul film românesc cu o poveste de dragoste lesbiană.” – îl descrie Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului.

O fostă în comun, un album de fotografii, câteva conversații online, o cafea și o vizită. Două fete contruiesc din bucăți începutul unei povești de dragoste. Dar pe măsură ce se apropie trebuie să înfrunte lucrurile care le despart.

„Filmul este o incursiune sumară în lumea queer, dar și o privire asupra unei generații puțin reprezentate în filmul românesc: tinerii din marile orașe, prinși între valori și opțiuni contradictorii, între modelele propuse de vestul Europei și o societate înțepenită în reverii despre o presupusă “tradiție”. Scenariul reprezintă dramatizarea în ficțiune a unor povești reale, un colaj de lucruri care se întâmplă în jurul nostru chiar și azi.”, povestește regizorul Bogdan Theodor Olteanu.

Câteva conversații despre o fată foarte înaltă este un film al debuturilor. Regizorul Bogdan Theodor Olteanu a realizat scurtmetrajele Duminică dimineața (2014), Lampioane chinezești (2015) și Dumneavoastră, tu (2015), dar și piesa de teatru Cea mai călduroasă zi din an (2017).

Rolurile principale sunt interpretate de actrițele Silvania Mihai și Florentina Năstase, amândouă debutante în lungmetraj. Silvana Mihai (Umbre, sezonul 2) este actriță la Teatrul Mic și Teatru Național din București, iar în 2014 a intrat în lumea filmului odată cu selecția în programul 10 pentru film, din cadrul TIFF.

Florentina Năstase este actriță la teatrul Toma Caragiu din Ploiești, colaborează cu mai multe teatre din București și este unul dintre organizatorii programului Cultură-n Șură.

Scenariul este semnat de Bogdan Theodor Olteanu, împreună cu Ana Ivan și Denisa Niță. Directorul de imagine Mihai Marius Apopei este și el la primul lung-metraj, la fel și scenografa Alexandra Panaite sau designerul de sunet Mihnea Bogos.

Filmul este un produs independent, fără sursă de finanțare publică. “Să faci un film lung independent este un exercițiu de colaj. Bugetul total a fost de câteva mii de euro, așa că producția nu a însemnat să gestionăm bani ci să punem laolaltă lucruri pe care le puteam obține gratis.”, spune Bogdan Theodor Olteanu, care împreună cu Gabi Suciu a asigurat și producția filmului.

Filmul va avea premiera pe marile ecrane pe 22 iunie, distribuit de Transilvania Film.

Foto: Câteva conversații despre o fată foarte înaltă – www.transilvaniafilm.ro

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

12
/11
/20

Programele Documentary Mondays și Fiction Tuesdays de la Centrul Ceh continuă săptămâna următoare în format online, pe platforma DAFilms.com.

05
/11
/20

Cea de-a 7-a ediție a festivalului online de film documentar luna.doc se prelungește până pe 15 noiembrie pentru a da cât mai multor liceeni și profesori interesați șansa de a participa la proiecții de film și discuții pe marginea fenomenului știrilor false.

04
/11
/20

UrbanEye Film Festival 2020 începe astăzi și propune cinci zile de filme documentare, discuții și dezbateri despre orașe, comunități și locuitorii acestora.

04
/11
/20

Avea aproape 5 ani, iar Aurel Vlaicu a luat-o să o „daine” cu planorul construit în şura casei părinteşti. În cea de-a opta ediţie a emisiunii „Adevăruri despre trecut”, difuzată de TVR 1 miercuri, 4 noiembrie, ora 22.00, are în centrul său Aviaţia Militară Română.

02
/11
/20

Cea de-a 11-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest s-a încheiat aseară. Timp de 10 zile spectatorii s-au putut bucura de proiecțiile outdoor și drive-in dar și de programul online din Orange TV Go unde, pe lângă selecția ‘Best-of’ de filme premiate în anii trecuți la Cannes, spectatorii au avut ocazia să vizioneze filmele românești din Avanpremierele Toamnei.

Pagina 2 din 27512345...102030...Ultima »