A apărut o necesară carte-album, „CineBucureşti. 100 de ani de modernitate – Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu şi cineastul Laurenţiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din Bucureşti, care trezeşte nostalgii dar induce şi tristeţe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.
Un articol de Ionuţ Mareş|1 octombrie 2018
Rezultat al unui proiect cultural intitulat „CineBucurești. 100 de ani de modernitate”, volumul, apărut la Editura Pro Cultura din București în ediție bilingvă (română și engleză), conține, în afara unor texte de introducere semnate de Mihaela Pelteacu și Laurențiu Damian, trei eseuri substanțiale, precum și o bogată și valoroasă colecție de fotografii de arhivă și de planuri arhitecturale.
Primul dintre cele trei eseuri este scris tot de Mihaela Pelteacu (arhitect și conferențiar universitar la Facultatea de Arhitectură a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”) și discută într-un registru teoretic relația dintre dezvoltarea orașelor în secolulul al XX-lea și apariția și transformarea clădirilor proiectate ca săli de cinema, inclusiv în București.
În al treilea eseu, Mihaela Pelteacu tratează istoria imobilelor care cuprind și săli de cinema, cu accent pe câteva simboluri ale Bucureștiului: Imobilul Patria (ARO), cu celebrul cinematograf Patria, Imobilul Scala, cu sala de cinema cu același nume, remarcată în interbelic ca una dintre cele mai inovatoare clădiri de acest fel din lume, Imobilul Sarbloc și sala de cinema Studio (toate trei amplasate pe Bulevardul Gheorghe Magheru), precum și Imobilul Trianon (București), de pe Bulevardul Elisabeta, numit în interbelic Bulevardul Filmului, datorită numărului mare (șapte) de săli de proiecție amplasate foarte aproape una de alta.
Textul flancat de cele două eseuri de Mihaela Pelteacu este un eseu scris de arhitectul Daniela Puia, care face o istorie concisă, dar bogată în informații prețioase, a proiecțiilor de film și mai apoi a sălilor de cinematograf din București, de la începutul secolului al XX-lea și până în epoca multiplexurilor, trecând prin spectaculoasa perioadă interbelică și prin perioada de început a comunismului.
Un volum inedit, util nu doar pentru specialiști (din cinematografie și din arhitectură), dar și pentru orice persoană interesată de trecutul nu foarte îndepărtat al Bucureștiului și de modernitatea României. O carte care surprinde istoria ultimului secol, prin transformările suferite de arhitectura cinematografelor și de comportamentul social și cultural al locuitorilor capitalei.
………………………………………………………………………………………………..
Imaginea pe care o am eu în minte acum este aceea a unui „alt” București. Pe Bulevardul Filmului (Bulevardul Elisabeta – n.r.), seara, se aprindeau toate firmele luminoase ale cinematografelor. Oamenii umpleau tot bulevardul, se opreau să vadă afișele, intrau, era viață și lumină! Acum… parcă e mai bine să trăiești în vis atunci când treci pe acel bulevard. Sălile de cinema au devenit fie baruri, fie magazine cu tot felul de produse aduse din China sau din Turcia, fie au fost pur și simplu închise. (Laurențiu Damian)
Noul și vechiul pot conviețui împreună! „Video home” nu trebuie să devină fetiș! Și nici sala de cinema! Acasă poți vedea zeci de filme privind o plasmă uriașă. Dar când te duci la cinema (sau mai bine zis, când te duceai altădată la cinema) te duci la un spectacol. Sala de cinema este ca și sala de teatru. Un refugiu pentru iubitorii de artă. (Laurențiu Damian)
Cinematograful nu s-a dezvoltat fără oraș iar orașul s-a modelat permanent prin forma cinematică. Această conexiune s-ar fi petrecut de la sine, fără atenția specială a celor implicați. Abia spre sfârșitul secolului al XX-lea, interesul arhitecților și cineaștilor s-a aplecat mai atent asupra acestei glisări între film și oraș, consimțind că filmul a fost produsul metropolei, expresia, încă de la începuturile sale, a unui punct de vedere urban. (Mihaela Pelteacu)
În București, în contextul degradării fondului construit, sau al proceselor de retrocedare au fost închise toate sălile situate pe bulevardul Gh. Magheru: Scala, Patria și Studio. Astăzi în București mai funcționează 5 cinematografe istorice: Cinemateca Union, Cinemateca Eforie, Cinema Pro, Glendale și se află în curs de reamenajare cinematograful Corso. (Mihaela Pelteacu)
În perioada interbelică se construiește actualul Bulevard Magheru-Brătianu, între Piața Romană și Piața Universității, parte a amplului proiect urbanistic de structurare a axei nord-sud a orașului, început la sfârșitul secolului al XIX-lea (…) Șantierele încep la finele anilor `20 și se construiesc rând pe rând apartamente, spații de birouri, hoteluri, magazine și săli de spectacole. După 1935 se deschid pe noul bulevard cinematografele Carlton, Scala și ARO (Patria) și se proiectează filme în sălile Fundației Dalles și Palatului Societății Funcționarilor Primăriilor Municipiului București (actualul sediu ARCUB). Până la începutul celui de al doilea război mondial se va deschide și actualul cinema Studio și se vor proiecta filme și în grădina hotelului Lido. (Daniela Puia)
Odată cu noile construcții moderne de pe actualele bulevarde Magheru și Bălcescu, în perioada interbelică se reînnoiesc și cinematografele din zona centrală pe Bulevardul Elisabeta sau Calea Victoriei. Pe Bulevardul Elisabeta erau deschise în anii `30 șapte cinematografe, în ordine alfabetică: Arpa, Capitol, Corso, Femina, Palas, Regal și Trianon. Unele se construiseră recent, altele funcționau de aproape 20 de ani și se reamenajau pentru a atrage spectatori, concurența nefiind mică în zona centrală a capitalei. (Daniela Puia)
Luminile erau principala noutate și atracție a Bulevardului Elisabeta, devenit în perioada interbelică Bulevardul Cinematografelor sau Hollywoodul Românesc. Alături de vitrine erau iluminate intrările în cinematografe și firmele acestora, dar și reclamele filmelor ce rulau în seara respectivă. (Daniela Puia)
