Câteva idei despre „Roma” lui Cuarón
https://www.ziarulmetropolis.ro/cateva-idei-despre-roma-lui-cuaron/

OPINIE Scris şi regizat de Alfonso Cuarón, „Roma”va rămâne foarte probabil în istorie ca filmul despre care s-a discutat şi s-a scris cel mai mult în 2018. Și asta chiar înainte de premiera mondială la Festivalul de la Veneţia, unde a obţinut, fără rezerve, Leul de Aur.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 decembrie 2018

Au stârnit imediat interesul informațiile că Alfonso Cuarón a revenit în Mexicul natal pentru o megaproducție alb-negru, filmată pe 70 mm, cu acțiunea plasată în perioada copilăriei sale într-o familie burgheză și cu actori locali.

Paradoxul este că deși a fost conceput pentru a fi văzut pe un ecran de cinema cât mai mare, „Roma” a fost produs de platforma Netflix, unde a și fost lansat în toată lumea în luna decembrie, urmând ca la începutul lui 2019 să aibă o distribuție limitată și în săli în SUA, la dorința lui Alfonso Cuarón.

Din această perspectivă, filmul ar putea fi semnul unei schimbări profunde a modelului tradițional de producție și difuzare.

A fost, apoi, și neînțelegerea dintre organizatorii Festivalului de la Cannes și Netflix. Disputa a făcut ca „Roma”, alături de alte producții Netflix, să nu poate avea premiera pe Croazetă, și asta pentru că regulile din Franța cer ca filmele de la Cannes să poată fi văzute în cinematografe mai întâi, și abia după ceva timp online.

Ironia este că delegatul general al Cannes-ului, Thierry Frémaux, nu doar că ar fi dorit filmul în competiție, dar, așa cum a reieșit dintr-un interviu recent, el este cel care l-a impulsionat pe Alfonso Cuarón să realizeze „Roma”.

Toate aceste date extra-artistice – prezența în portofoliul Netflix, ratarea Cannes-ului, premiul și receptarea fabuloasă de la Veneția -, la care se adaugă includerea în aproape toate topurile de final de an ale criticilor, multe apărute chiar înainte de lansarea pe celebra platformă (care se luptă de câțiva ani să își sporească credibilitatea în rândul cinefililor pretenţioşi), i-au creat filmului o aură cum puține titluri din ultimul timp au avut.

Așa că apare inevitabil întrebarea: cât de valoros este, totuși, „Roma”?

Dincolo de orice, Alfonso Cuarón are marele merit că împacă cinema-ul mainstream, la care se poate raporta cu ușurință un public mai larg, cu un cinema de autor destul de ambițios formal.

Mexicanul reduce distanța dintre cele două lumi, ce pare să se fi extins de ceva timp.

Simplificat, de o parte ar fi producțiile de serie hollywoodiene, iar de cealaltă parte s-ar situa filmele de festival, percepute ca dificile și văzută doar de un public restrâns. „Roma” poate fi înţeles şi ca o punte între cele două.

Narativ, „Roma” este neaşteptat de simplu, de antispectacular şi de eliptic.

Alfonso Cuarón se întoarce la copilăria sa de la începutul anilor `70 din Ciudad de Mexico, însă unghiul din care construieşte povestea este un amestec bizar între inocenţa şi naivitatea unui copil, care rămân totuşi în plan-secund, şi perspectiva unei tinere menajere a familiei, care face parte din populaţia indigenă a Mexicului şi care devine protagonistă.

Sunt şi câteva secvenţe când cele două perspective se întrepătrund, ca cea pe de acoperişul casei, când menajera şi unul dintre băieţi se întind sub soarele puternic, ale cărui raze inundă cadrul.

S-a scris că filmul este, din acest punct de vedere, şi un omagiu adus femeilor care i-au definit primii ani din viaţă: bona, dar şi mama, descrisă ca o figură tragică, nevoită să crească patru copii, în timp ce soţul, mai mult plecat de acasă, o înşală, pentru ca până la urmă să apară şi inevitabila despărţite a celor doi.

Este nejustificat să i se reproşeze lui Alfonso Cuarón că nu acordă o mai mare atenţie evenimentelor sociale şi politice ale vremii. Ele sunt prezente, doar că sunt mai mult sugerate, fiind lăsate în fundal sau în afara cadrului.

Şi sunt trecute prin filtrul protagonistei, care e mai interesată de viaţa sa, dar care pare să absoarbă şi să reflecte în acelaşi timp ceva din misterul lumii care o înconjoară – de pildă, ca în momentul cutremurului de la maternitate, ca în secvenţa când asistă la antrenamentul trupelor paramilitare sau ca în scena confruntării între protestatari şi forţele de ordine.

În fond, filmul este o întoarcere în trecut, iar memoria păstrează în primul rând atmosfera de familie, şi abia apoi istoria mare, redată inevitabil fragmentat.

Şi chiar dacă Alfonso Cuarón  nu pune în centrul atenţiei contextul mai larg, tulburările din societate mexicană a vremii sunt prezente şi influeţează firul narativ central. Doar că nu sunt judecate moral, ci lăsate să traseze un portret subiectiv al epocii.

Iar această dualitate este sugerată încă din primul cadru, când în apa cu care menajera spală curtea se reflectă un avion în zbor.

Este o frumoasă sugestie a ceea ce vom vedea şi simţi în tot filmul – o permanentă tensiune între existenţa de zi cu zi a unei familii, cu ale sale întâmplări la fel de banale ca în orice familie, şi contextul social, politic şi chiar cultural.  Dar şi o tensiune între un sentiment omniprezent de claustrofobie şi o dorinţă implicită de evadare.

Iar aici intervine măiestria regizorală a lui Alfonso Cuarón – în planurile-secvenţă invadate de o lumină caldă, cu o ingenioasă folosire a profunzimii de câmp şi cu travlinguri lente, în care detaliile şi ciocnirea subtilă între diferite planuri (cel intim şi cel istoric) se acumulează şi dau consistenţă fiecărei scene.

Fiecare deplasare orizontală a camerei de filmat aduce noi şi noi informaţii vizuale, auditive şi narative, de aici şi o puternică impresie de realism, inclusiv emoţional.

Şi, în ciuda unei senzaţii că este folosită uneori mecanic (ca în deplasarea uşor manieristă stânga-dreapta de pe plajă, când derularea momentului devine previzibilă), este o tehnică ce conferă o bună parte din farmecul filmului.

Prin aceste mişcări ale aparatului de filmat Alfonso Cuarón construieşte un spaţiu şi un timp proprii, mai curând afective, pline de nostalgie.

Pentru un film mainstream de autor, „Roma” este neaşteptat de reţinut, şi asta se vede, de pildă, în retincenţa de a livra mai mult decât frânturi de informaţii despre familia şi epoca descrise şi în parcimonia cu care sunt folosite prim-planurile.

Iar atunci când acestea, totuşi, apar, ele decupează cele mai dramatice momente, ca cele cu soţia care îşi îmbrăţişează soţul, cu moartea tânărului revoluţionar în braţele iubitei, când camera se opreşte din travling, cu bebeluşul mort al menajerei sau cu chipul suferind dar demn al protagonistei dincolo de geamul maşinii familiei.

„Roma” e unul din puţinele cazuri în care formalismul nu sufocă emoţia pe care cinema-ul, atunci când nu e contrafăcut, ştie să o transmită.

09
/01
/15

“Orașul câinilor / White God” în regia lui Kornél Mundruczó, propunerea Ungariei la categoria Cel mai bun film străin, este inclus în programul “9 pentru Oscar” la Cinema Studio din București. Evenimentul are loc în capitală între 9 și 15 ianuarie, cu o săptămână înaintea anunțării nominalizărilor celei de 87-a ediții a premiilor Academiei Americane de Film. Cele două proiecții sunt programate duminică, 11 ianuarie, de la ora 14:00 și joi, 15 ianuarie, de la ora 20:00.

09
/01
/15

Debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu, "Autoportretul unei fete cuminți", va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam (21 Ianuarie- 1 Februarie 2015), secțiunea "What the F?!".

08
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Scris de Bogdan Mirică și regizat de Igor Cobileanski, „Umbre”, noul serial produs și difuzat de HBO România, încearcă să altoiască pe sol românesc un format străin, însă eșuează undeva la mijloc.

08
/01
/15

„De ce eu?”, în regia lui Tudor Giurgiu, unul dintre cele mai așteptate filme românești din 2015, inspirat de un caz real care a zguduit România la începutul anilor 2000, cel al sinuciderii procurorului Cristian Panait, va fi lansat pe 27 februarie 2015 în cinematografele din toată țara.

08
/01
/15

Din 16 ianuarie, Russell Crowe revine în cinematografe în dublu rol: regizor și actor. Un tată în căutarea fiilor săi, într-un context istoric incert: la sfârşitul Primului Război Mondial, când lumea este încă devastată de oribilele sale consecinţe.

06
/01
/15

Filmele propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin de România, Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Turcia, Polonia, Italia, Belgia și Canada vor fi proiectate la Cinema Studio din București, între 9 și 15 ianuarie 2015, în săptămâna dinaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 87-a ediție a premiilor Academiei Americane de Film.

05
/01
/15

Anul 2015 aduce în peisajul cinematografic noi proiecte ale unor regizori premiaţi la Cannes, Berlin şi Veneţia, printre filmele româneşti care vor fi lansate în cinema numărându-se thrillere politice, un western balcanic, un documentar animat, dar şi comedii, drame şi pelicule poliţiste.

02
/01
/15

Nedistribuite în cinematografe, văzute puțin în festivaluri, ignorate nejustificat, filmele de nonficțiune merită o mai mare atenție. La început de an, Ziarul Metropolis vă propune 10 documentare străine din 2013 și 2014, demne de reținut.

01
/01
/15

S-au ivit pe cerul teatrului stele care au lucit orbitor o vreme, care au stârnit admiraţie unanimă. Criticii au făcut prognoze artistice pe termen lung, însă, apoi, luminile lor s-au stins. Cu actorul Gheorghe Dinică nu a fost aşa.

30
/12
/14

Ovidiu Iuliu Moldovan: ardeleanul greco-catolic cu privirea directă şi faţa neîmblânzită de zâmbet, sigur în gesturi, un om ce nu putea fi scos din ale lui, cu trăsături tipice zodiei Capricornului... Duritatea lui masculină era arma cu care confisca mintea oricărei femei.

30
/12
/14

Anul 2014 poate fi considerat unul aproape anost prin prisma box office-ului nord-american, aflat la cel mai scăzut nivel al său din ultimii şase ani, dar a cărui calitate cinematografică a fost totuşi "salvată" în a doua jumătate a lui de revenirea în forţă a filmelor biografice.