Câteva idei despre „Roma” lui Cuarón
https://www.ziarulmetropolis.ro/cateva-idei-despre-roma-lui-cuaron/

OPINIE Scris şi regizat de Alfonso Cuarón, „Roma”va rămâne foarte probabil în istorie ca filmul despre care s-a discutat şi s-a scris cel mai mult în 2018. Și asta chiar înainte de premiera mondială la Festivalul de la Veneţia, unde a obţinut, fără rezerve, Leul de Aur.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 decembrie 2018

Au stârnit imediat interesul informațiile că Alfonso Cuarón a revenit în Mexicul natal pentru o megaproducție alb-negru, filmată pe 70 mm, cu acțiunea plasată în perioada copilăriei sale într-o familie burgheză și cu actori locali.

Paradoxul este că deși a fost conceput pentru a fi văzut pe un ecran de cinema cât mai mare, „Roma” a fost produs de platforma Netflix, unde a și fost lansat în toată lumea în luna decembrie, urmând ca la începutul lui 2019 să aibă o distribuție limitată și în săli în SUA, la dorința lui Alfonso Cuarón.

Din această perspectivă, filmul ar putea fi semnul unei schimbări profunde a modelului tradițional de producție și difuzare.

A fost, apoi, și neînțelegerea dintre organizatorii Festivalului de la Cannes și Netflix. Disputa a făcut ca „Roma”, alături de alte producții Netflix, să nu poate avea premiera pe Croazetă, și asta pentru că regulile din Franța cer ca filmele de la Cannes să poată fi văzute în cinematografe mai întâi, și abia după ceva timp online.

Ironia este că delegatul general al Cannes-ului, Thierry Frémaux, nu doar că ar fi dorit filmul în competiție, dar, așa cum a reieșit dintr-un interviu recent, el este cel care l-a impulsionat pe Alfonso Cuarón să realizeze „Roma”.

Toate aceste date extra-artistice – prezența în portofoliul Netflix, ratarea Cannes-ului, premiul și receptarea fabuloasă de la Veneția -, la care se adaugă includerea în aproape toate topurile de final de an ale criticilor, multe apărute chiar înainte de lansarea pe celebra platformă (care se luptă de câțiva ani să își sporească credibilitatea în rândul cinefililor pretenţioşi), i-au creat filmului o aură cum puține titluri din ultimul timp au avut.

Așa că apare inevitabil întrebarea: cât de valoros este, totuși, „Roma”?

Dincolo de orice, Alfonso Cuarón are marele merit că împacă cinema-ul mainstream, la care se poate raporta cu ușurință un public mai larg, cu un cinema de autor destul de ambițios formal.

Mexicanul reduce distanța dintre cele două lumi, ce pare să se fi extins de ceva timp.

Simplificat, de o parte ar fi producțiile de serie hollywoodiene, iar de cealaltă parte s-ar situa filmele de festival, percepute ca dificile și văzută doar de un public restrâns. „Roma” poate fi înţeles şi ca o punte între cele două.

Narativ, „Roma” este neaşteptat de simplu, de antispectacular şi de eliptic.

Alfonso Cuarón se întoarce la copilăria sa de la începutul anilor `70 din Ciudad de Mexico, însă unghiul din care construieşte povestea este un amestec bizar între inocenţa şi naivitatea unui copil, care rămân totuşi în plan-secund, şi perspectiva unei tinere menajere a familiei, care face parte din populaţia indigenă a Mexicului şi care devine protagonistă.

Sunt şi câteva secvenţe când cele două perspective se întrepătrund, ca cea pe de acoperişul casei, când menajera şi unul dintre băieţi se întind sub soarele puternic, ale cărui raze inundă cadrul.

S-a scris că filmul este, din acest punct de vedere, şi un omagiu adus femeilor care i-au definit primii ani din viaţă: bona, dar şi mama, descrisă ca o figură tragică, nevoită să crească patru copii, în timp ce soţul, mai mult plecat de acasă, o înşală, pentru ca până la urmă să apară şi inevitabila despărţite a celor doi.

Este nejustificat să i se reproşeze lui Alfonso Cuarón că nu acordă o mai mare atenţie evenimentelor sociale şi politice ale vremii. Ele sunt prezente, doar că sunt mai mult sugerate, fiind lăsate în fundal sau în afara cadrului.

Şi sunt trecute prin filtrul protagonistei, care e mai interesată de viaţa sa, dar care pare să absoarbă şi să reflecte în acelaşi timp ceva din misterul lumii care o înconjoară – de pildă, ca în momentul cutremurului de la maternitate, ca în secvenţa când asistă la antrenamentul trupelor paramilitare sau ca în scena confruntării între protestatari şi forţele de ordine.

În fond, filmul este o întoarcere în trecut, iar memoria păstrează în primul rând atmosfera de familie, şi abia apoi istoria mare, redată inevitabil fragmentat.

Şi chiar dacă Alfonso Cuarón  nu pune în centrul atenţiei contextul mai larg, tulburările din societate mexicană a vremii sunt prezente şi influeţează firul narativ central. Doar că nu sunt judecate moral, ci lăsate să traseze un portret subiectiv al epocii.

Iar această dualitate este sugerată încă din primul cadru, când în apa cu care menajera spală curtea se reflectă un avion în zbor.

Este o frumoasă sugestie a ceea ce vom vedea şi simţi în tot filmul – o permanentă tensiune între existenţa de zi cu zi a unei familii, cu ale sale întâmplări la fel de banale ca în orice familie, şi contextul social, politic şi chiar cultural.  Dar şi o tensiune între un sentiment omniprezent de claustrofobie şi o dorinţă implicită de evadare.

Iar aici intervine măiestria regizorală a lui Alfonso Cuarón – în planurile-secvenţă invadate de o lumină caldă, cu o ingenioasă folosire a profunzimii de câmp şi cu travlinguri lente, în care detaliile şi ciocnirea subtilă între diferite planuri (cel intim şi cel istoric) se acumulează şi dau consistenţă fiecărei scene.

Fiecare deplasare orizontală a camerei de filmat aduce noi şi noi informaţii vizuale, auditive şi narative, de aici şi o puternică impresie de realism, inclusiv emoţional.

Şi, în ciuda unei senzaţii că este folosită uneori mecanic (ca în deplasarea uşor manieristă stânga-dreapta de pe plajă, când derularea momentului devine previzibilă), este o tehnică ce conferă o bună parte din farmecul filmului.

Prin aceste mişcări ale aparatului de filmat Alfonso Cuarón construieşte un spaţiu şi un timp proprii, mai curând afective, pline de nostalgie.

Pentru un film mainstream de autor, „Roma” este neaşteptat de reţinut, şi asta se vede, de pildă, în retincenţa de a livra mai mult decât frânturi de informaţii despre familia şi epoca descrise şi în parcimonia cu care sunt folosite prim-planurile.

Iar atunci când acestea, totuşi, apar, ele decupează cele mai dramatice momente, ca cele cu soţia care îşi îmbrăţişează soţul, cu moartea tânărului revoluţionar în braţele iubitei, când camera se opreşte din travling, cu bebeluşul mort al menajerei sau cu chipul suferind dar demn al protagonistei dincolo de geamul maşinii familiei.

„Roma” e unul din puţinele cazuri în care formalismul nu sufocă emoţia pe care cinema-ul, atunci când nu e contrafăcut, ştie să o transmită.

18
/09
/14

Doi dintre cei mai apreciați actori ai momentului în teatrul românesc, Ofelia Popii și Sorin Leoveanu, se întâlnesc pentru prima dată într-o producție – nu una de teatru, ci una de film: „Q.E.D.”, în regia lui Andrei Gruzsniczki. Filmul intră în cinematografe din 10 octombrie, după ce a circulat prin marile festivaluri și a adunat câteva premii importante.

18
/09
/14

În perioada 16 octombrie – 4 decembrie, poți afla mai multe despre mecanismele din spatele industriei de cinema și poți să înveți să scrii informat și competent despre ele. Asociația Culturală Control N lansează un nou atelier, de data aceasta dedicat jurnalismului de film. 

17
/09
/14

Dem Rădulescu, unul din cei mai mari comedianţi pe care i-a avut cinematografia românească, se stingea din viaţă în urma unui infarct, înainte de a împlini vârsta de 69 de ani. Și-a început cariera în 1959, fiind actor de teatru, film şi televiziune, dar şi profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”.

17
/09
/14

CRONICĂ DE FILM Comedia dezinvolt-naivă „America, venim!”, debutul lui Răzvan Săvescu, este un film de public croit după model american, la care se adaugă inspirate note românești. În schimb, „Cripta”, regizat de Corneliu Gheorghiță, testează timid un gen puțin căutat – filmul-parabolă (în registru lejer).

17
/09
/14

Un om de afaceri francez a rămas prizonier în curtea unui imobil din Băile Herculane ca urmare a descoperirii unei vechi fresce romane. Nu este o știre de tabloid, ci subiectul celui de-al doilea lungmetraj de ficțiune realizat de Cornel Gheorghiță, Cripta, a cărui premieră a avut loc vineri, 12 septembrie, la Cinema Studio, în prezența a numeroase personalităţi din lumea filmului.

16
/09
/14

Lungmetrajul "Is the Man Who Is Tall Happy? An Animated Conversation with Noam Chomsky", regizat de Michel Gondry, va fi proiectat în închiderea Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est 2014. Cea de-a noua ediţie Anim'est va avea loc în perioada 3 - 12 octombrie

15
/09
/14

Celebra formație turcească BaBa ZuLa va concerta la Brașov (Teatrul Sică Alexandrescu) sâmbătă, 4 octombrie, ora 21.00, în cadrul celei de-a doua ediții a Dracula Film: Horror and Fantasy Festival.

15
/09
/14

Luna viitoare, Clujul va deveni centrul național al comediei, al filmelor bune și al întâlnirilor cu profesioniști din industria cinematografică. În perioada 10-19 octombrie va avea loc cea de-a VI-a ediție a celui mai important eveniment cinematografic al toamnei din Transilvania, Festivalul Internațional de Film Comedy.

15
/09
/14

Cea de-a XXI-a ediție a Astra Film Festival, care va avea loc între 6 și 12 octombrie 2014 la Sibiu, prezintă o selecție a celor mai recente documentare filmate în România, de autori români și străini, reprezentând o radiografie a societății românești din perioada comunistă până în prezent. Filmele abordează subiecte sensibile actuale și episoade istorice controversate.

12
/09
/14

CRONICĂ DE FILM Intrate recent pe marile ecrane, „Captiv” (r. Atom Egoyan) și „Vânătoarea de spioni” (r. Anton Corbijn) sunt două filme de festival care, sub camuflajul unor genuri bine determinate, oferă câteva idei stimulative, dar și lecții instructive de regie.

12
/09
/14

Vineri, după prânzul cel mic. Ultima zi de concurs la Gala HOP. Interviul care urmează s-a consumat pe plaja din Costinești, cu epava pe fundal. Îndrăgita actriță Ana Ularu (29 de ani) este în costum de baie. Nu s-au decis deocamdată câștigătorii Galei, nu vom vorbi despre ei. Chiar și așa, rămân lucruri de spus.

12
/09
/14

Comedia "#Selfie", de Cristina Iacob, a primit marele trofeu al Festivalului Internaţional de Film Broad Humor din Los Angeles, California. Festival internaţional dedicat comediei realizate de femei, Broad Humor a ajuns la ediţia a noua şi a avut loc în acest an în perioada 5 - 7 septembrie.

10
/09
/14

Cinefilii bucureşteni sunt așteptați la cea de-a cincea ediție a evenimentului de mare succes, Noaptea Albă a Filmului Românesc, în noaptea de vineri, 19 septembrie 2014. Premiere, avanpremiere, comedii, drame, filme de ficţiune sau documentare, programul Nopții Albe este, și în acest an, unul extrem de atractiv.