Câteva idei despre „Roma” lui Cuarón
https://www.ziarulmetropolis.ro/cateva-idei-despre-roma-lui-cuaron/

OPINIE Scris şi regizat de Alfonso Cuarón, „Roma”va rămâne foarte probabil în istorie ca filmul despre care s-a discutat şi s-a scris cel mai mult în 2018. Și asta chiar înainte de premiera mondială la Festivalul de la Veneţia, unde a obţinut, fără rezerve, Leul de Aur.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 decembrie 2018

Au stârnit imediat interesul informațiile că Alfonso Cuarón a revenit în Mexicul natal pentru o megaproducție alb-negru, filmată pe 70 mm, cu acțiunea plasată în perioada copilăriei sale într-o familie burgheză și cu actori locali.

Paradoxul este că deși a fost conceput pentru a fi văzut pe un ecran de cinema cât mai mare, „Roma” a fost produs de platforma Netflix, unde a și fost lansat în toată lumea în luna decembrie, urmând ca la începutul lui 2019 să aibă o distribuție limitată și în săli în SUA, la dorința lui Alfonso Cuarón.

Din această perspectivă, filmul ar putea fi semnul unei schimbări profunde a modelului tradițional de producție și difuzare.

A fost, apoi, și neînțelegerea dintre organizatorii Festivalului de la Cannes și Netflix. Disputa a făcut ca „Roma”, alături de alte producții Netflix, să nu poate avea premiera pe Croazetă, și asta pentru că regulile din Franța cer ca filmele de la Cannes să poată fi văzute în cinematografe mai întâi, și abia după ceva timp online.

Ironia este că delegatul general al Cannes-ului, Thierry Frémaux, nu doar că ar fi dorit filmul în competiție, dar, așa cum a reieșit dintr-un interviu recent, el este cel care l-a impulsionat pe Alfonso Cuarón să realizeze „Roma”.

Toate aceste date extra-artistice – prezența în portofoliul Netflix, ratarea Cannes-ului, premiul și receptarea fabuloasă de la Veneția -, la care se adaugă includerea în aproape toate topurile de final de an ale criticilor, multe apărute chiar înainte de lansarea pe celebra platformă (care se luptă de câțiva ani să își sporească credibilitatea în rândul cinefililor pretenţioşi), i-au creat filmului o aură cum puține titluri din ultimul timp au avut.

Așa că apare inevitabil întrebarea: cât de valoros este, totuși, „Roma”?

Dincolo de orice, Alfonso Cuarón are marele merit că împacă cinema-ul mainstream, la care se poate raporta cu ușurință un public mai larg, cu un cinema de autor destul de ambițios formal.

Mexicanul reduce distanța dintre cele două lumi, ce pare să se fi extins de ceva timp.

Simplificat, de o parte ar fi producțiile de serie hollywoodiene, iar de cealaltă parte s-ar situa filmele de festival, percepute ca dificile și văzută doar de un public restrâns. „Roma” poate fi înţeles şi ca o punte între cele două.

Narativ, „Roma” este neaşteptat de simplu, de antispectacular şi de eliptic.

Alfonso Cuarón se întoarce la copilăria sa de la începutul anilor `70 din Ciudad de Mexico, însă unghiul din care construieşte povestea este un amestec bizar între inocenţa şi naivitatea unui copil, care rămân totuşi în plan-secund, şi perspectiva unei tinere menajere a familiei, care face parte din populaţia indigenă a Mexicului şi care devine protagonistă.

Sunt şi câteva secvenţe când cele două perspective se întrepătrund, ca cea pe de acoperişul casei, când menajera şi unul dintre băieţi se întind sub soarele puternic, ale cărui raze inundă cadrul.

S-a scris că filmul este, din acest punct de vedere, şi un omagiu adus femeilor care i-au definit primii ani din viaţă: bona, dar şi mama, descrisă ca o figură tragică, nevoită să crească patru copii, în timp ce soţul, mai mult plecat de acasă, o înşală, pentru ca până la urmă să apară şi inevitabila despărţite a celor doi.

Este nejustificat să i se reproşeze lui Alfonso Cuarón că nu acordă o mai mare atenţie evenimentelor sociale şi politice ale vremii. Ele sunt prezente, doar că sunt mai mult sugerate, fiind lăsate în fundal sau în afara cadrului.

Şi sunt trecute prin filtrul protagonistei, care e mai interesată de viaţa sa, dar care pare să absoarbă şi să reflecte în acelaşi timp ceva din misterul lumii care o înconjoară – de pildă, ca în momentul cutremurului de la maternitate, ca în secvenţa când asistă la antrenamentul trupelor paramilitare sau ca în scena confruntării între protestatari şi forţele de ordine.

În fond, filmul este o întoarcere în trecut, iar memoria păstrează în primul rând atmosfera de familie, şi abia apoi istoria mare, redată inevitabil fragmentat.

Şi chiar dacă Alfonso Cuarón  nu pune în centrul atenţiei contextul mai larg, tulburările din societate mexicană a vremii sunt prezente şi influeţează firul narativ central. Doar că nu sunt judecate moral, ci lăsate să traseze un portret subiectiv al epocii.

Iar această dualitate este sugerată încă din primul cadru, când în apa cu care menajera spală curtea se reflectă un avion în zbor.

Este o frumoasă sugestie a ceea ce vom vedea şi simţi în tot filmul – o permanentă tensiune între existenţa de zi cu zi a unei familii, cu ale sale întâmplări la fel de banale ca în orice familie, şi contextul social, politic şi chiar cultural.  Dar şi o tensiune între un sentiment omniprezent de claustrofobie şi o dorinţă implicită de evadare.

Iar aici intervine măiestria regizorală a lui Alfonso Cuarón – în planurile-secvenţă invadate de o lumină caldă, cu o ingenioasă folosire a profunzimii de câmp şi cu travlinguri lente, în care detaliile şi ciocnirea subtilă între diferite planuri (cel intim şi cel istoric) se acumulează şi dau consistenţă fiecărei scene.

Fiecare deplasare orizontală a camerei de filmat aduce noi şi noi informaţii vizuale, auditive şi narative, de aici şi o puternică impresie de realism, inclusiv emoţional.

Şi, în ciuda unei senzaţii că este folosită uneori mecanic (ca în deplasarea uşor manieristă stânga-dreapta de pe plajă, când derularea momentului devine previzibilă), este o tehnică ce conferă o bună parte din farmecul filmului.

Prin aceste mişcări ale aparatului de filmat Alfonso Cuarón construieşte un spaţiu şi un timp proprii, mai curând afective, pline de nostalgie.

Pentru un film mainstream de autor, „Roma” este neaşteptat de reţinut, şi asta se vede, de pildă, în retincenţa de a livra mai mult decât frânturi de informaţii despre familia şi epoca descrise şi în parcimonia cu care sunt folosite prim-planurile.

Iar atunci când acestea, totuşi, apar, ele decupează cele mai dramatice momente, ca cele cu soţia care îşi îmbrăţişează soţul, cu moartea tânărului revoluţionar în braţele iubitei, când camera se opreşte din travling, cu bebeluşul mort al menajerei sau cu chipul suferind dar demn al protagonistei dincolo de geamul maşinii familiei.

„Roma” e unul din puţinele cazuri în care formalismul nu sufocă emoţia pe care cinema-ul, atunci când nu e contrafăcut, ştie să o transmită.

16
/10
/18

Les Films de Cannes à Bucarest organizează pe perioada celor 10 zile de proiecții (19 – 28 octombrie) și o serie de evenimente profesionale, discuții deschise și paneluri la care sunt așteptați să participe deopotrivă profesioniști din industria filmului, selecționeri și directori de festivaluri, decidenți politici dar și cinefili interesați de mersul industriei cinematografice.

16
/10
/18

A 25-a ediție a Festivalului Internațional Astra Film Sibiu s-a deschis oficial, la Sala Thalia, cu filmul Transalpina – Drumul Regilor al regizorului Dumitru Budrala, director-fondator al Festivalului. Înaintea proiecției, invitați de marcă au subliniat importanța momentului și au punctat cele mai importante etape din dezvoltarea Festivalului. Gala de deschidere s-a încheiat cu un concert al nominalizaților la Grammy, The Tiger Lilies.

16
/10
/18

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 9-a ediţii a mult aşteptatului “Les Films de Cannes à Bucarest” 2018 (19 – 28 octombrie), prilej pentru a revedea câteva din spoturile de prezentare din anii anteriori, dar şi trailerul oficial al festivalului din acest an.

15
/10
/18

CRONICĂ DE FILM Inclus în Competiția de la Veneția, „Nuestro tiempo” („Our Time”), de Carlos Reygadas, este un ambițios și hipnotizant film de aproape trei ore, care va fi proiectat la „Les Films de Cannes à Bucarest”, în prezența cineastului mexican.

13
/10
/18

În iureșul creat de Ordonanţa de Urgenţă privind redefinirea familiei în Constituţie, misiune eșuată de altfel, actorii din „Secretul Fericirii”, filmul românescce va intra în cinematografe pe 19 octombrie 2018, explică ideea de familie și relațiile de cuplu, în general, în viziunea lor.

12
/10
/18

Cel mai renumit regizor iranian, Asghar Farhadi, singurul regizor care a fost laureat cu două premii Oscar pentru cel mai bun film străin, vine la Les Films de Cannes à Bucarest. Ediția a 9-a a  festivalului bucureștean se va deschide cu același film care a deschis și festivalul de la Cannes:Everybody Knows, cel mai recent lungmetrajal regizorului, cu Penélope Cruz și Javier Bardem în rolurile principale.

12
/10
/18

S-a lansat trailerul mult așteptatului "Morometii 2",  film ce continuă "odiseea" familiei lui Ilie Moromete. Premiera naţională a filmului lui Stere Gulea va avea loc pe  5 noiembrie, la Sala Palatului, urmând ca acesta să fie lansat pe ecranele din întreaga țară pe 16 noiembrie.

11
/10
/18

Festivalul Internațional Astra Film, care are loc pentru a 25-a oară la Sibiu, între 15 și 21 octombrie, are în program 101 titluri, din care 56 de filme vor participa în cele 5 secțiuni competiționale. 11 documentare vor avea premiera mondială la Festival și 40 cea națională. Câștigătorii secțiunilor competiționale vor fi anunțați sâmbătă, 20 octombrie. Vă prezentăm un interviu cu Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Sibiu.

10
/10
/18

„Vinovatul” / „The Guilty”, propunerea Danemarcei la Premiile Oscar și favoritul publicului cinefil din întreaga lume, a fost premiat în acest weekend la Festivalul Internațional de Film de la Zurich cu Premiul Criticii.

10
/10
/18

Sabotarea rețelei electrice a unei țări cu un arc și o săgeată e posibilă în cel mai nou film islandez al regizorului Benedikt Erlingsson: “Femeie în război” / “Woman at war”, în care e natural ca o oaie să întâlnească o dronă sau muzica să devină personaj. Povestea unei femei care declară război celor care nu respectă natura și luptă cu hotărârea unei eroine din miturile scandinave. Inclus anul acesta în selecția Semaine de la Critique la Festivalul de Film de la Cannes, filmul va rula în cinematografele din țară de vineri, 12 octombrie, distribuit de Transilvania Film.

09
/10
/18

Cea de-a 5-a ediție a HipTrip Travel Film Festival, singurul festival de film de călătorie din România, va avea loc anul acesta în perioada 11-14 octombrie la Cinema Elvire Popesco.Opt filme din întreaga lume, premiate la festivaluri internaționale precum Cannes, Berlin, Locarno, Rotterdam și Sitges, vor ajunge în premieră națională în fața publicului din România. Biletele s-au pus în vânzare pe www.eventbook.ro.

09
/10
/18

Marta Bergman și Guillaume Nicloux – printre invitații Les Films de Cannes à Bucarest. Singura prezență ‘românească’ cu un lungmetraj în ediția 2018 a festivalului de la Cannes a fost Marta Bergman, regizoare născută în România, prezentă în secțiunea ACID cu filmul Seule à mon mariage, un lungmetraj belgian filmat parțial în România, cu actrița Alina Șerban în rolul principal.

09
/10
/18

 Noul film de acțiune SF “Venom”, o producție Columbia Pictures & Marvel, cu Tom Hardy în rolul principal, a cucerit cinefilii din România și SUA deopotrivă. Lansat pe marile ecrane în week-end-ul 5-7 octombrie 2018, “Venom” a înregistrat 104.614spectatori și încasări de 2.553.269 lei, confirmând că este, într-adevăr, cea mai așteptată lansare cinematografică a toamnei.

05
/10
/18

"Nu se lasă bătrânul Clint cu una, cu două, #băinenică! Numai el știe cum face & cum drege, dar uite că aproape în fiecare an mai scoate un film... De parcă ar face concurs cu Woody Allen, pe care, na, trebuie s-o spunem, îl bate detașat, anul ăsta având două titluri: acest THE MULE și THE 15:17 TO PARIS." - Cinesseur

Pagina 50 din 267« Prima...102030...4849505152...607080...Ultima »