Catherine Deneuve, 74
https://www.ziarulmetropolis.ro/catherine-deneuve-74/

„Bărbaţii sunt buni, dar femeile sunt magice.” – Catherine Deneuve. Îndrăgita actriţă franceză a împlinit 74 de ani. În anull 2008, Deneuve a fost omagiată cu Premiul de Excelenta la cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania TIFF.

Un articol de Petre Ivan|23 Octombrie 2017

Născută în 22 octombrie 1943 într-o familie de actori, a fost mai întâi doar sora mai mică a actriței Francoise Dorleac, dispărută tragic într-un accident de mașină. Adoptând numele de familie al mamei, Catherine Deneuve și-a vopsit părul blond, jucând roluri mici în timpul vacanțelor.

A fost o perioadă când apărea des în revistele mondene: “logodnica numărul trei” a cineastului Roger Vadim — după Brigitte Bardot și Annette Stroyberg—, a stat necăsătorită cu regizorul și apoi l-a crescut singură pe fiul lor, Christian. În afară de căsnicia cu fotograful englez David Bailey (1965-1972), Deneuve nu s-a căsătorit cu niciunul din partenerii ei, cel mai celebru fiind Marcello Mastroianni, tatăl fiicei ei Chiara.

Întâlnirea cu regizorul Jacques Demy, care i-a oferit rolul din Umbrelele din Cherbourg, i-a schimbat viața și a făcut-o vedetă la 20 de ani.

Catherine Deneuve, grație frumuseții sale calme și reci, asemeni Gretei Garbo sau a eroinelor lui Hitchcock, a avut de atunci nenumărate roluri, jucând în circa 120 de filme.

Refuzând categoric să joace teatru, ea a lucrat cu regizori celebri ca Truffaut, Bunuel, Polanski, dar și cu tineri realizatori francezi — Arnaud Desplechin, Emmanuelle Bercot (în Elle s’en va).

Printre cele mai cunoscute pelicule ce au beneficiat de prezența actriței se numără Repulsie, de Polanski, Frumoasa zilei și Tristana, de Bunuel, Ultimul metrou, de Truffaut, Anotimpul meu preferat, de Andre Techine, Dancer in the Dark, de Lars von Trier sau Opt femei, de Francois Ozon.

Considerată cea mai frumoasă femeie din lume de revista americană Look, imagine a Yves Saint-Laurent, simbolizând în străinătate eleganța franceză, Catherine Deneuve este una din puținele actrițe din Hexagon care figurează în Hall of Fame de la Hollywood.

Anul acesta, Catherine Deneuve poate fi văzută în două noi filme: “Bonne pomme” și “Sage femme” / Ce știi tu despre mine

Foto: Catherine Deneuve – cinemagia

25
/04
/13

Mâine, 26 aprilie, „Iron Man 3“ intră în cinematografele din întreaga țară. Merită să-l vezi dacă ești pasionat de efecte speciale. Iar dacă numele tău de familie include cuvintele „fier“ sau „oțel“, te bucuri de intrare gratuită.

25
/04
/13

Luminiţa Gheorghiu, elogiată de presa internaţională pentru rolul din „Poziţia copilului“ (r. Călin Netzer), filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin, este imaginea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai - 9 iunie, Cluj-Napoca). Actriţa va fi distinsă cu Premiul de excelenţă în cadrul galei de închidere TIFF.

24
/04
/13

Cineastul român Cristian Mungiu face parte din juriul competiţiei oficiale a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes. Din juriu, în afară de Steven Spielberg, fac parte patru femei şi patru bărbaţi, printre care se remarcă regizorul taiwanez Ang Lee, actriţa australiană Nicole Kidman şi actorul austriac Christoph Waltz.

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

Page 235 of 238« First...102030...233234235236237...Last »