Catherine Deneuve, 75
https://www.ziarulmetropolis.ro/catherine-deneuve-75/

„O femeie trebuie să fie inteligentă, să aibă farmec, simţ al umorului, şi să fie bună. Sunt aceleaşi calităţi pe care le cer unui bărbat.” – Catherine Deneuve.  Considerată una din cele mai frumoase si carismatice actrite din lume, Catherine Deneuve a împlinit, azi, 75 de ani!

Un articol de Petre Ivan|22 octombrie 2018

Născută în 22 octombrie 1943 într-o familie de actori, a fost mai întâi doar sora mai mică a actriței Francoise Dorleac, dispărută tragic într-un accident de mașină. Adoptând numele de familie al mamei, Catherine Deneuve și-a vopsit părul blond, jucând roluri mici în timpul vacanțelor.

A fost o perioadă când apărea des în revistele mondene: “logodnica numărul trei” a cineastului Roger Vadim — după Brigitte Bardot și Annette Stroyberg—, a stat necăsătorită cu regizorul și apoi l-a crescut singură pe fiul lor, Christian.

În afară de căsnicia cu fotograful englez David Bailey (1965-1972), Deneuve nu s-a căsătorit cu niciunul din partenerii ei, cel mai celebru fiind Marcello Mastroianni, tatăl fiicei ei Chiara.

Întâlnirea cu regizorul Jacques Demy, care i-a oferit rolul din Umbrelele din Cherbourg, i-a schimbat viața și a făcut-o vedetă la 20 de ani.

Catherine Deneuve, grație frumuseții sale calme și reci, asemeni Gretei Garbo sau a eroinelor lui Hitchcock, a avut de atunci nenumărate roluri, jucând în circa 120 de filme.

Refuzând categoric să joace teatru, ea a lucrat cu regizori celebri ca Truffaut, Bunuel, Polanski, dar și cu tineri realizatori francezi — Arnaud Desplechin, Emmanuelle Bercot (în Elle s’en va).

Printre cele mai cunoscute pelicule ce au beneficiat de prezența actriței se numără Repulsie, de Polanski, Frumoasa zilei și Tristana, de Bunuel, Ultimul metrou, de Truffaut, Anotimpul meu preferat, de Andre Techine, Dancer in the Dark, de Lars von Trier sau Opt femei, de Francois Ozon.

Considerată cea mai frumoasă femeie din lume de revista americană Look, imagine a Yves Saint-Laurent, simbolizând în străinătate eleganța franceză, Catherine Deneuve este una din puținele actrițe din Hexagon care figurează în Hall of Fame de la Hollywood.

În urmă cu un deceniu, în 2008, Deneuve a fost omagiată cu Premiul de Excelenta la cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania TIFF.

Foto: Catherine Deneuve – facebook

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.