Catherine Deneuve & Omar Sharif, la Telecinemateca, în această seară
https://www.ziarulmetropolis.ro/catherine-deneuve-omar-sharif-la-telecinemateca-in-aceasta-seara/

Miercuri, 23 decembrie, Telecinemateca difuzează drama romantică „Mayerling” din 1968, cu Omar Sharif în rolul prinţului moştenitor Rudolf al Austriei. De la ora 19:30, la TVR 2.

Un articol de Petre Ivan|23 decembrie 2015

În anii 1880, prinţul Rudolf al Austriei (Omar Sharif) se confruntă cu tatăl său Împăratul Franz Iosef I al austriei (James Mason) şi mama sa, Împărăteasa Elisabeta (Ava Gardner),  pe tema introducerii unor politici progresiste în ţara lor. Rudolf se simte ca şi cum ar fi un om născut în epoca greşită, într-o ţară care nu realizează cât de mare nevoie are de o reformă socială.

Catherine Deneuve si Omar Sharif, in  „Mayerling” (1968)

Catherine Deneuve si Omar Sharif, in „Mayerling” (1968)

Aflat într-un mariaj lipsit de dragoste, Prinţul îşi găseşte refugiul în amanta sa, Baroneasa Maria Vetsera (Catherine Deneuve). Această relaţie nu este

acceptată de cuplul imperial, care şi-ar fi dorit ca fiul lor să fie preocupat de viitorul rol de conducător al imperiului austro-ungar.

La finele lui ianuarie 1889, el pleacă la castelul Mayerling din pădurile Vienei, unde, o zi mai târziu, va muri împreună cu amanta sa. Deşi moartea lor are încă multe necunoscute, filmul sugerează că amanţii au făcut un pact suicidal în clipa în care au decis că nu pot trăi într-o lume lipsită de dragoste şi de perspectiva unei păci reale.

Filmul, lansat în 1968,  este o ecranizare a romanelor Mayerling de Claude Anet şi L’Archiduc de Michel Arnold şi este inspirat din Accidentul Mayerling – aparenta crimă-sinucidere a prinţului moştenitor Rudolf şi a amantei sale, Baroneasa Mary Vetsera din 1889.

Filmul regizorului Terence Young nu a urmărit întru totul firul istoric al incidentului, dar s-a bucurat de un mare succes în cinematografele din lume, probabil datorită seturilor sale generoase și a costumelor vremii.

De-a lungul carierei sale, britanicul Terence Young a regizat câteva pelicule din seria James Bond: Dr. No, From Russia with Love şi Thunderball.

Foto: Catherine Deneuve & Omar Sharif, „Mayerling” (1968) – tvr.ro

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.