„Greşesc, deci exist”, ar putea spune, fără să… greşească, orice filozof de ieri sau de azi. Pe scurt, a trăi înseamnă şi a greşi. Iar a comunica înseamnă a încălca, din diverse motive, reguli sau a nu avea fler.
Un articol de Monica Andronescu|10 martie 2021
Dacă noțiunile teoretice de gramatică îți lipsesc din bagajul cu care ai plecat, încă de tânăr, în lume, unele reguli sunt mai greu de înțeles. Caz în care, dacă nu se activează salvator instinctul lingvistic, e foarte posibil să triumfe ridicolul. Ignoranța de toate felurile naște monștri.
Să mergem repede într-o piață, în care să ne rezolvăm iute treburile, că sunt vremuri Covid-19 și cel mai sigur e să stăm cât mai departe de ceilalți. Cum intrăm, auzim din pescărie: „Nu luați o icră?”. Nu, nu luăm o icră. Dacă am lua, am lua „icre”. Explicație pe scurt, pentru curioși: substantivul „icre” este defectiv de singular, adică, prin sensul și forma lui, nu poate dezvolta o formă de singular. Printre altele, icrele nu sunt numărabile, nu?
Ieșim din pescărie, trecem de zona de legume și fructe și ne îndreptăm spre zona plantelor decorative și a florilor. În drum, o mică patiserie în vitrina căreia citim că vinde „foietaj” proaspăt și, fiind zi de sărbătoare, „măcenici la 4 lei/bucata”. Dar cine să se oprească să explice că sigur e vorba despre „foitaj” și „mucenici”? Și de ce? Lângă patiserie, un grup gălăgios de câțiva gură-cască. Sau…? Pardon? „Câteva guri-cască”? Cum e corect?
Și cum găsești răspunsul corect la o astfel de întrebare? În ce raft al bibliotecii cauți o explicație sau ce sursă online accesezi? Nu e cu adevărat greu, instinctul e prietenul nostru. Evident, unui vorbitor nativ de română îi vine imediat soluția corectă: „câțiva gură-casă”, deși știe că forma corectă de plural este „câteva guri”. Atunci?
Atunci, pentru că substantivul „gură” devine, aici, parte dintr-un substantiv compus, „gură-cască”. Fiind alcătuit din două cuvinte, acest substantiv compus ar presupune, pentru a dezvolta o formă de plural, declinarea substantivului din alcătuire, dar și conjugarea verbului „cască”, a doua componentă. La fel în cazul altor compuse similare: „gură-spartă”, „gură-bogată”. Au fost trădați de „mai mulți gură-spartă” sau de „mai multe guri-sparte”? Evident, corectă este prima variantă. Când funcționează în cadrul expresiei, substantivul „gură” devine invariabil ca și verbul cu care alcătuiește compusul, având aceeași formă și la plural, și la singular. Iar din încurcătură ne scot… cuvintele din apropiere, care indică, de fiecare dată, singularul sau pluralul. „Gură-cască” și „gură-spartă” etc. au, în chip evident, sens plural atunci când o arată contextul: „grup gălăgios de câțiva gură-casă”, față de „Am văzut un gură-cască mirat pe stradă”; „Mai mulți gură-spartă au divulgat secretul”, față de „Un gură-spartă neatent a stricat poanta”.
Revenind, în piață am trecut de „un grup gălăgios de câțiva gură-cască”, mergând spre florile acelea multicolore cu nume românești, latinești și cum mai doriți dumneavoastră, răstălmăcite și pocite pitoresc, care ne colorează viața. Și merită atenție și din punct de vedere… lingvistic. Până când ne vom apleca asupra lor, să ne bucurăm de primăvară și să-i lăsăm pe toți gură-cască, din piață și din viață, să se bucure și ei.
