Legendara actriţă Catrinel Dumitrescu (n. 11 octombrie 1956) împlineşte 65 de ani, dedicaţi, cu pasiune şi sinceritate, actoriei. Discretă, delicată, dar în acelaşi timp emanând o forţă interioară extraordinară, Catrinel Dumitrescu aduce în fiecare rol pe care îl interpretează un rafinament şi o nobleţe rare, care aparţin personalităţilor complexe şi sensibile.
Un articol de Petre Ivan|11 octombrie 2021
Catrinel Dumitrescu în „Aici nu-i de joacă”
Din 1990, de când face parte din familia Teatrului Nottara, a întruchipat personaje legendare din dramaturgia mondială, fiecăruia oferindu-i ceva din personalitatea și din sufletul său, de la Viviana din Un regat pentru un asasin de Peter Karvas, regia: Tudor Mărăscu (1991), Amalia din Arşiţa şi viscolul de Mihai Ispirescu, regia: Dominic Dembinski (1993), Lizzie din Omul care aduce ploaia de Richard Nash, regia: Tudor Mărăscu (1996), Liza din Fierarii de Miloš Nikolić, regia: Horațiu Mălăele (2000), Doamna Bice Dadi din Nu se știe cum de Luigi Pirandello, regia: László Bocsárdi (2005), Maureen din Un pic prea intim de Rajiv Joseph, regia: Cristi Juncu (2013), până la EA în Iarna de Jon Fosse, regia: Mihai Măniuțiu (2016), Sheila în Totul e relativ de Alan Aykbourn, regia: Felix Alexa (2017) sau Menajera în Lecția de Eugène Ionesco, regia Felix Alexa (2020).
Catrinel Dumitrescu și Constantin Cotimanis în „Totul este reltiv”
Farmecul vieții în teatru a cucerit-o de copil: mama ei a fost actriță, iar tatăl, regizor tehnic la Teatrul Maria Filotti din Brăila, astfel că teatrul a fost casa ei, locul ei de joacă, spațiul acela magic în care totul devenea posibil. Cum în viață întâlnirile providențiale sunt cele care pot marca definitiv destine, pentru Catrinel, când încă era elevă, întâlnirea cu Alexandru Tocilescu avea să fie una de răscruce. Tocilescu este cel care vede în ea marele potențial, o distribuie în spectacolul Svanevit de Strindberg, la Teatrul Maria Filotti din Brăila, moment care o va determina să aibă curajul să dea admiterea la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, pe care îl absolvă în 1979, la clasa profesorului Octavian Cotescu şi a asistentului universitar Ovidiu Schumacher. Alături de Octavian Cotescu a jucat încă din anul III de facultate, în spectacolul Anecdote provinciale, la Teatrul Bulandra, alături de alte nume mari ale scenei românești, precum Tamara Buciuceanu Botez, Ștefan Bănică, Virgil Ogășanu.
Feminitatea, inteligența, dar și sinceritatea pe care o consideră esențială în această meserie au făcut să fie o prezență dorită în numeroase producții în București și în țară, la unii dintre cei mai importanți regizori. A jucat peste un deceniu pe scena Teatrului Naţional Lucian Blaga din Cluj-Napoca și a colaborat şi cu alte teatre, în spectacole precum: Anecdote provinciale de A. Vampilov, regia: Valeriu Moisescu, la Teatrul Bulandra, Visul unei nopţi de iarnă de Tudor Muşatescu, regia: Marin D. Aurelian, la Teatrul de Stat din Turda, Pygmalion de G.B. Shaw, regia: Mihai Constantin Ranin, la Teatrul de Stat din Sibiu.
Andi Vasluianu și Catrinel Dumitrescu în „Un pic prea intim”
Cu talentul ei au fost îmbogăţite şi producţiile teatrale realizate de Radiodifuziunea Română şi Televiziunea Română. A fost Magda în Grădina de trandafiri de Andi Andrieş, regia: Constantin Dicu; Daniela în Simple coincidenţe de Paul Everac, regia: Constantin Dicu; Ea în Dincolo de nori de Octavian Sava, regia: Titi Acs; Corina din Inspectorul broaştelor de Victor Eftimiu, regia: Domnița Munteanu; Licare din Aşteptând în prag de Mircea Enescu, regia: Dan Puican; Paula în Uneori, imposibilul nu există de Octavian Sava, regia: Dan Puican; Mariţa în Trei crai de la răsărit de B.P. Haşdeu, regia: Dan Puican; Ioana în Dragoste la prima vedere de Ion Băieşu, regia: Constantin Dicu, şi în serialul de televiziune Filiera, regia: Virgil Calotescu.
Lecția pe care a învățat-o de la maestrul său, Octavian Cotescu, a purtat-o cu ea întreaga carieră, pe toate scenele și în toate rolurile, acel ceva ce pare învăluit de mister, dar este, în esență, atât de simplu: angajamentul față de adevăr. Adevărul pe care nu trebuie să îl trădezi, pe care trebuie să îl spui mereu pe scenă și căruia să i te dedici fără să aștepți ceva în schimb.
