Catrinel Marlon (Menghia), ambasador Chopard la Festivalul de Film de la Cannes 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/catrinel-marlon-menghia-ambasador-chopard-la-festivalul-de-film-de-la-cannes-2018/

Fotomodelul şi actriţa română Catrinel Marlon (Menghia) este ambasadorul brandului Chopard la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Cannes, unde a lansat proiectul „Cannes is in the air”.

Un articol de Liliana Matei|16 mai 2018

Catrinel Marlon este imaginea aleasă de Caroline Scheufele, proprietara Maison Chopard, principalul sponsor al Festivalului de Film de la Cannes, pentru noua campanie a brandului.

Ea prezintă, în cadrul proiectului, o poveste a cinematografiei exprimată în șase episoade regizate de Alexis Weller, ce este promovată pe platformele social media.

Casa Chopard este creatoarea trofeului Palme d’Or, prestigiosul premiu oferit în cadrul festivalului.

În afara carierei de model, Catrinel Marlon a fost implicată în mai multe proiecte cinematografice, cel mai recent, în lungmetrajul „Gomera”, pe care regizorul Corneliu Porumboiu l-a filmat în România și Spania. În coproducția România-Franța-Germania, care va fi lansată în 2019, ea deține rolul principal.

În plus, ea este personajul principal în cel mai recent videoclip al lui Andrea Bocelli, care va fi lansat la finalul acestui an. Ei colaborează și la evenimentul caritabil „Celebrity Fight Night in Italy”, organizat de Bocelli și soția lui, Veronica. Catrinel Marlon va fi amfitrioana uneia dintre serile viitoarei ediții, care va avea loc pe 6 septembrie. Sumele care vor fi strânse în cadrul evenimentului vor fi donate către Andrea Bocelli Foundation și Muhammad Ali Parkinson.

În ultimii ani, Catrinel a fost promotor a peste 30 de mărci comerciale prezente la nivel mondial. A apărut pe coperțile a peste 80 de publicații de modă printre care Vogue, Elle, FHM, Maxim, Sports Illustrated.

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.