„Cavalleria Rusticana & Pagliacci”, în regia lui Ion Caramitru, pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/cavalleria-rusticana-pagliacci-in-regia-lui-ion-caramitru-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă joi, 25 aprilie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni – Ruggiero Leoncavallo.  Regia poartă semnătura lui Ion Caramitru, scenografia a fost creată de Viorica Petrovici, iar conceptul light design-ului îi aparţine lui Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.

Un articol de Petre Ivan|22 aprilie 2019

Corul Operei Naționale București va fi pregătit de către Daniel Jinga.

(Video: Sebastian Bucur/ Opera Națională București)

„Există în spectacolul de operă subordonat până la perfecțiune muzicii (note, măsuri, arii, balet, cor) un spațiu foarte generos pentru un soi de realism magic al spectacolului. Cu cât este mai mare convenția, cu atât mai mare libertatea.  Este vorba despre realism de la început până la sfârșit. Nu vă lăsați înșelați de iluzia artei artistului. Cavalleria Rusticana se desfășoară în culori de alb și negru, Pagliacci se petrece într-un decor colorat; costume, scenă, decor palpabil, dar ambele ascund o crimă din gelozie.” – Ion Caramitru

Fiind unul din cele mai aplaudate titluri ale curentului verist, „Cavalleria rusticana” justifică prezența sa în repertoriul teatrelor din întreaga lume. Inspirația cu care compozitorul a găsit textul literar, corespondentul muzical, plasticitatea imaginilor și caracterul pasionat al melodiei, tipic italiene, justifică gloria acestui titlu, cu care nu a rivalizat nicio altă creație a lui Pietro Mascagni.

„Pagliacci” este o operă în două acte compusă de Ruggiero Leoncavallo pe un libret propriu. Opera este una din lucrările care figurează în repertoriul permanent al teatrelor lirice de pretutindeni.

Cele două opere portretizează comunitatea muncitoarească, modestă din sudul Italiei într-o zi de sărbătoare romano-catolică, concentrându-se pe triunghiuri amoroase ce se dovedesc a se sfârși violent și mortal. Limbajul muzical franc, intens, rapid și economic al acestor povești tulburătoare așezate în lumea oamenilor ordinari au contribuit la nașterea stilului de operă verist.

Următoarea reprezentație a spectacolului va avea loc vineri, 3 mai 2019, începând cu ora 18:30.

Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).

Foto: Cavaleria si Paiate –  Sebastian Bucur

18
/01
/23

Din 20 ianuarie spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii ei în documentarul „Phoenix. Har/Jar”.

11
/01
/23

The Strizzers sunt o trupă de rock alternativ din București, care își invită ascultătorii să exploreze alături de ei un nou concept – rockul urban.

06
/01
/23

Tenorul Rolando Villazón este invitatul special al celor două reprezentații ale spectacolului „Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti, în regia lui Andrei Șerban, conducerea muzicală Ciprian Teodorașcu, de pe scena Operei Naționale București. Reprezentațiile vor avea loc joi, 12 ianuarie, și sâmbătă, 14 ianuarie, ora 18:30.

04
/01
/23

Filarmonica "George Enescu" celebrează Anul Nou în concertele de joi 5 și vineri 6 ianuarie 2023, ora 19.00, pe scena Ateneului Român. Sub bagheta maestrului David Crescenzi, vor evolua Orchestra Simfonică și Corul Filarmonicii, într-un program ce cuprinde lucrări de Gioachino Rossini, Giuseppe Verdi, Pietro Mascagni, Gaetano Donizetti, Amilcare Ponchielli, Johann Strauss-fiul și Emile Waldteufel. Dirijorul corului: Iosif Ion Prunner.

22
/12
/22

Palatul Bragadiru vă invită vineri, 23 decembrie, de la ora 19:00, la concertul extraordinar „Din suflet, de Crăciun” - o producție originală în care repertoriul și coregrafia se îmbină grațios, alături de o experiență wine-tasting de neuitat, pentru a putea savura Ajunul Crăciunului în atmosfera sofisticată a unui palat, monument istoric, fondat în anul 1905.

22
/12
/22

Corul Filarmonicii „George Enescu", pregătit de maestrul Ion Iosif Prunner, susţine la Berlin un concert extraordinar pe 23 decembrie, de la ora 20 (Ora României), concert transmis live de Radio România Muzical. Deplasarea în Germania şi partea de tour management pentru acest eveniment sunt asigurate de Artexim, organizatorul Festivalului Internaţional George Enescu.

21
/12
/22

În perioada 4 – 20 decembrie 2022 Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a susținut 9 spectacole care s-au desfășurat cu casa închisă, în cadrul turneului național „Pe drumul Crăciunului”, care a avut loc la Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Timișoara, Craiova, Suceava, Iași și București. Invitați speciali ai Corului Madrigal au fost actorii Ofelia Popii și Marius Turdeanu.