Cazul Dylan
https://www.ziarulmetropolis.ro/cazul-dylan/

Premiul Nobel pentru Literatură ar trebui să deschidă o discuţie îndelung ocolită: are literatura graniţe – de ce ar avea? Judecând după furia cu care românii au şi de această dată păreri, ai spune că trăim în mijlocul celui mai citit popor european. Să ne relaxăm: nu e chiar aşa, ba chiar dimpotrivă.

Un articol de Andrei Crăciun|14 octombrie 2016

Fără să fiu sexagenar, am amintirile mele cu Bob Dylan, la care nu am de gând să renunț. Nici nu mai știu cum am ajuns până la dumnealui, dar trebuie să fi fost din iubire – a ajuns cineva altfel la Dylan?

I-am ascultat poezia și nu m-au deranjat niciodată nici chitara, nici muzicuța. De când e un poet cu chitară mai puțin poet? De ce ar fi? E o ipoteză care nu ne duce nicăieri, doar ratăm esențialul. E o limită autoimpusă – gândim mărunt.

Da, s-a întâmplat ca Bob Dylan să-și cânte versurile, iar ele să cucerească lumea. S-au născut apoi oameni care nu au mai vrut să știe ce s-a întâmplat până la ei. Dar nici asta nu înseamnă nimic. E tot vânare de vânt, dacă vă e cunoscută expresia.

Iar Bob Dylan a rămas tot aici, în turneul său nesfârșit (Bob Dylan chiar e plecat de decenii în The Never Ending Tour) – profet al unei vieți ca o poezie. Vi se pare puțin?

Apoi, s-a întâmplat ca domnul Bob Dylan, deja în etate, să ajungă la noi, pe Barbu Văcărescu, în vederea unui concert. Nu a cântat bine atunci, nu a avut chef, nu i-a plăcut de noi, era sonorizarea proastă – ce mai contează? Oricum, Bob Dylan ca orice artist adevărat își respectă stările sufletului. Când nu mai are chef, se mai întâmplă să părăsească scena, fără explicații suplimentare.

Țin minte că am vrut cândva să îi cumpăr poeziile lui Bob Dylan, în traducerea lui Mircea Cărtărescu, și nu am avut bani. Se întâmpla des, pe atunci, se întâmplă încă.

Ieri, strict din întâmplare, aveam ceva parale, așa că imediat după ce s-a anunțat marele premiu de la Stockholm, dar înainte să afle librarii și să îl scoată pe Bob Dylan de pe ultimele rafturi înspre vitrină, am intrat într-o librărie și am cerut toate cărțile dumisale. Vânzătoarea m-a privit contrariată și m-a întrebat atât: cine?! Da: cine?! Numele lui Bob Dylan îi era străin. Aici s-a ajuns. Nu-i nimic, asta e. I-am surâs.

Și am mai citit cândva ceea ce este povestea mea preferată cu domnul Zimmerman (spre deosebire de Lennon, eu cred mult în domnul Zimmerman). Se plimba în Europa, pe malul unei mări, pe o coastă, trebuie că era în Italia, dar ce importanță are asta cu adevărat?, când a fost săltat de forțele de ordine. Părea un bătrânel fugit de acasă, îmbrăcat în pripă, în plină derivă, cu mințile rătăcite. Omul a pretins că e Bob Dylan și ei au vrut să-l ducă la nebuni. Și, desigur, chiar era Bob Dylan. Nu l-au mai dus.

Acum, a primit Nobelul pentru literatură. Și nu mă aștept să citiți Tarantula sau Chronicles înainte să aruncați cu piatra. Știu cum merge lumea: umbli cu eticheta asupra-ți.

Dar nu e vina lui Bob Dylan că noi gândim prost – cu granițe. Nu e. Nu e vina dumisale că nu vrem să înțelegem că poezia poate tot și că poezia se întâmplă oriunde.

Nici un graffiti nu e niciodată mai puțin decât un vers garantat de o Academie sau decât un rând dintr-un text de ziar (da, au existat, cândva, poeți chiar și prin redacții).

Și fiecare are o teorie cu privire la acest Nobel (deși, ce înseamnă, totuși, un premiu, oricare ar fi el?; e el mai mult decât opțiunea unui juriu?, că nu e – Războiul Rece s-a sfârșit, iar pe Soljenițîn și Pasternak îi citim tot mai puțini…). Am și eu o teorie, sigur că da.

Anul trecut, onorabilul comitet a optat pentru o ziaristă, căci Svetlana Aleksievici este ziaristă. Anul acesta, l-au ales pe trubadurul acesta despre care prea puțini consideră că a făcut vreodată literatură. De ce așa? Ce vor să spună autorii decernării?

Consider că trăim o subliniere a acestei minime idei fundamentale: literatura e dincolo de granițe, de toate granițele.

Altfel, să știți că domnul Dylan chiar este un poet. Are el o poezie cu o femeie, de ani 51, care a născut zece copiii, iar copiii ei făceau toți munci nenorocite, cărau gunoiul din pubele și goleau scrumiere, și niciodată nu aveau să stea în capul mesei, și aici chiar e toată poezia care se poate scrie pe pământ, căci domnul Dylan, așa genial și arogant, chiar a avut urechile cu care să asculte și ochii cu care să vadă oamenii pe pământ.

Premiul Nobel pentru Literatură merge la Bob Dylan, și nu e nicio greșeală aici, nu e, nu e.

Dar nu e vina lui Bob Dylan că noi gândim prost – cu granițe. Nu e. Nu e vina dumisale că nu vrem să înțelegem că poezia poate tot și că poezia se întâmplă oriunde.

 

24
/09
/12

S-a născut la 18 mai 1986 Galati, România A absolvit în 2008 U.N.A.T.C “I.L. Caragiale” Bucureşti, Facultatea de Teatru, specializarea Arta Actorului, la clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu

24
/09
/12

n. 23 ianuarie 1970, Bucuresti. A absolvit Academia de Teatru si Film din Bucuresti, Sectia actorie, promotia 1997.

24
/09
/12

n. 1 august 1953 A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale - Bucureşti în 1976 la clasa prof. Beate Fredanov

24
/09
/12

n. 10.05.1931, Ploieşti Institutul de Teatru I.L. Caragiale, Bucureşti, promoţia 1953, clasa profesor George Timică şi Ion Finteşteanu

21
/09
/12

13 septembrie 1970 1995 - absolventă a Academiei de Teatru și Film, Facultatea de Teatru, Secția Actorie, clasa prof.univ. Sanda Manu

21
/09
/12

n. 18.04.1956, Bucureşti Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, promoţia 1986, clasa profesor Amza Pellea şi Ion Cojar Rolul de absolvire: Polly Peachum - „Opera de trei parale" de Bertolt Brecht, regia Ion Cojar şi Gelu Colceag - Debut

21
/09
/12

n. 29 februarie 1988 A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale", promotia 2008.

21
/09
/12

n. 1 noiembrie 1972 A absolvit Academia de Teatru şi Film Bucureşti în 1995, clasa profesor Sanda Manu, asistenţi Gheorghe Visu, Florin Anton

21
/09
/12

n. 07.03.1969, Bucureşti Academia de Teatru şi Film, secţia Actorie, clasa profesor Gelu Colceag, promoţia 1993 Workshop de actorie organizat de Andrei Şerban, Arad, 1994 Programul Art School-Art Ecole, organizat de UNITER (predă cursuri de teatru la Casa de Copii Preşcolari), Piatra Neamţ, 1994 - 1997

21
/09
/12

n. 26 aprilie 1956 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, București, Facultatea de Teatru, secția actorie, clasa prof. univ. Leopoldina Bălănuță, Alexa Visarion, Alexandru Lazăr

20
/09
/12

A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L. Caragiale" Bucuresti în 1990, clasa prof. Ion Cojar, Leopoldina Balanuta

20
/09
/12

21.12.1938, Aiud Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, promoţia 1959, clasa profesor Alexandru Finţi

20
/09
/12

n. 8.10.1986, Susani, Valcea Absolventă a liceului Dinu Lipatti din Bucureşti, Adela a studiat arta teatrală.

20
/09
/12

n. 4 Octombrie 1934, Bucuresti Mircea Albulescu (pe numele adevarat Iorgu Constantin V. Albulescu) este un actor roman, profesor universitar (Doctor in Arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor. A absolvit Scoala Medie de Arhitectura in anul 1952, iar in 1956 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti.

20
/09
/12

n. 24.11.1945, Bucureşti Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti, promoţia 1969, clasa profesor George Dem Loghin, asistentă Adriana Piteşteanu

20
/09
/12

n. 30 septembrie 1964. Tatal sau este actorul George Constantin, iar mama, mezzo-soprana Iulia Buciuceanu. De asemenea, este nepotul actritei Tamara Buciuceanu. A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica in 1989 la Clasa dnei Profesor Sanda Manu. Dupa absolvirea facultatii fost angajat al Teatrului Municipal din Ploiesti. Din 1990 este actor al Teatrului L. S. Bulandra. Din 2000 este, de asemenea, vocea postului de radio Europa