Ce a lăsat în urmă regizorul Alexandru Tocilescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-a-lasat-in-urma-regizorul-alexandru-tocilescu/

MEMORIA CULTURALĂ Alexandru Tocilescu (1946-2011) şi-a povestit viaţa, pe 27 martie 2011, într-una dintre Conferinţele Teatrului Naţional din Bucureşti, „Despre teatru şi ale lui“. Atunci, regizorul a mai vorbit şi despre: nostalgiile copilăriei şi ale tinereţii, lecturi, emoţii şi extravaganţe.

Un articol de Dan Boicea|25 Iunie 2013

MEMORIA CULTURALĂ În luna iulie ar fi împlinit 67 de ani. Regizorul Alexandru Tocilescu (1946-2011) şi-a povestit viaţa, pe 27 martie 2011, într-una dintre Conferinţele Teatrului Naţional din Bucureşti.

„Despre teatru şi ale lui“. Aşa s-a numit conferinţa pe care TNB-ul a imprimat-o pe un DVD. Atunci, Alexandru Tocilescu a mai vorbit şi despre: nostalgiile copilăriei şi ale tinereţii, lecturi, emoţii şi extravaganţe.

Gândurile lui Alexandru Tocilescu au fost spuse aşa:

„Nu cunosc ceva mai plictisitor decât o conferinţă. Ea se aseamănă doar cu o lansare de carte, când vin nişte oameni care vorbesc numai de bine despre cartea respectivă. N-am auzit niciodată pe cineva, pe la lansările pe unde am mai fost, să critice aspru o carte, deşi a doua zi, prin ziare, era aspru criticată“.

„M-am născut într-o casă cu bibliotecă. Aveam Tolstoi, aveam Dostoievski, aveam «Pe Donul liniştit», care era o carte de căpătâi pe vremea aceea. O literatură rusă şi sovietică pe care nu prea o mai găsim acum. Moda a făcut ca preferinţele să se îndrepte spre literatura anglo-americană, franceză şi aşa mai departe. (…) Până am intrat la şcoală terminasem Jules Verne, Muschetarii, Don Quijote.“

„La vârsta de 14 ani trăiam absorbiţi de muzică şi de dans şi de felul acesta naiv şi romantic în care ne petreceam sâmbetele, prin petreceri cu rock şi twist. Nu exista nicio tentă sexuală, niciun mod insidios de a ne apropia de fete, din contră, fetele ne erau egale, erau respectate, iubite, dar nu se punea problema altfel. Acum, la vârsta de 15 ani, lucrurile sunt demult rezolvate.

Filmele care veneau în oraş trecuseră şi ele printr-o cenzură destul de drastică înainte, nu conţineau scene de sex sau violenţă. Era o emoţie mare când apărea o actriţă dezbrăcată, la teatru nici nu se punea problema de aşa ceva“.

„În momentul în care am terminat liceul eram capabili toţi să citim un roman de Maxim Gorki. Mă puteam orienta în presă, în cărţi, în biblioteci. Nu aveam de fapt niciun resentiment faţă de societatea în care trăiam. Nu m-am revoltat împotriva sistemului până când nu am dat cu adevărat ochii cu el“.

„Când am intrat în facultate, comportamentul meu era atât de scandalos încât nici nu m-a propus nimeni să intre în partid. Aveam un păr incredibil de mare, eram îmbrăcat cu cele mai extravagante haine, de mine atârnau tot felul de lanţuri, de ghiuluri şi de brăţări. Era clar, reprezentam o persoană pe care partidul nu poate să pună bază“.

Alexandru Tocilescu

„Sunt un om care se află într-un proces al muncii intens şi, de multe ori, sălbatic. Timp ca să ne scriem părerile şi ideile, nu prea avem. Şi mă refer la toată tagma noastră. Eu nu cunosc niciun eseu important scris de vreun actor sau de vreun regizor. Nu cunosc vreo problemă care să nu fie de teatru şi care să fi intrat în atenţia vreunui om de teatru, care să dezvolte o teorie sau o dezbatere pe marginea subiectului respectiv“.

„Primul atac important pe care l-am făcut cu un spectacol a fost cuplul «Tartuffe» şi «Cabala bigoţilor», unde calitatea neîndoielnică a pieselor, problema lor, relaţia dintre Molière şi Regele Soare, situaţia era atât de fără echivoc, iar cititul printre rânduri nu era specialitatea celor care erau la propagandă, sau la municipiu, sau la minister“.

„La un moment dat, Molière stă de vorbă cu Bufonul lui Ludovic, pe care îl chema Cizmarul cel Drept. Iar în discuţia lui Molière cu Cizmarul, neîntâmplător, cizmarul ajungea pe tron. Artistul vorbea cu cizmarul ajuns rege. Când zicea «Cizmarule, mă auzi?», cizmarul, care stătea pe tron, îşi asuma şi rolul regelui, ţinuta, aroganţa. Totul se termina în ropote de aplauze pentru că lumea înţelegea mesajul şi apărea acest extraordinar sentiment de solidaritate pe care îl aveai cu o sală întreagă“.

„În momentul când Andrei Şerban s-a întors, după `89, şi a venit director la Teatrul Naţional, el a dat o declaraţie cum că aici nu s-a întâmplat nimic timp de 25 de ani. Aici, teatrul a murit şi bine că a venit el, să ne scoată din rahat, să ne facă oameni. Ei, nu este deloc aşa. Teatrul nu s-a întrerupt, teatrul nu a murit. Protestele noastre, puţine, dar solide, au însemnat ceva“.

Alexandru Tocilescu

„În «Hamlet» exista o replică extraordinară pe care lumea o înţelegea perfect: «Danemarca e o închisoare. Şi încă ce mai închisoare, cu carcere, celule, teminţe. Iar dintre toate închisorile, Danemarca este cea mai rea!». Lucrul ăsta se ducea în sală ca glonţul, toată lumea înţelegea că pentru a citi Danemarca trebuie să scrii România“.

„De pildă, într-un vers despre Rosencrantz şi Guildenstern, care erau evident oamenii securităţii, noi am tradus: «Sunt cadre de nădejde, care fără îndoială îi vor veni regelui indispensabili!». Cu toate jocurile de cuvinte aferente, «cadre de nădejde» era o expresie din limba de lemn care avea o conotaţie foarte clară. Tovarăşii erau cadre de nădejde“.

„Am avut tupeul de a nu-mi fi frică de nimeni, nici de prieteni, nici de lumea de afară. Ce dacă, într-o zi, am rugat-o pe o prietenă să îmi aducă de la bărbat-su o casetă cu muzică mexicană, iar pe caseta aia era înregistrată discuţia de la mine din cameră, avută cu două zile înainte“.

„Eugen Ionescu, dacă ar fi rămas în România după ce a scris «Nu», ar fi fost puverizat până la urmă. După ce a făcut actul lui de negaţie fundamental, a ras toată literatura de bază, dacă ar fi încercat să se alinieze literaturii de aici, ar fi fost distrus. El a dat şi a fugit“.

Alexandru Tocilescu

„După părerea mea, Leonid Dimov este cel mai mare poet român de după război, despre care nu ştie nimeni. A început Humanitas să publice opera lui Dimov, dar rămâne atât de necunoscut. Dacă spun cuiva numele ăsta, lumea mă întreabă dacă e bulgar. Vorbesc despre oameni care au acum între 25-35 de ani“.

INFO

„Nevestele vesele din Windsor“, unul dintre ultimele spectacole regizate de Alexandru Tocilescu, poate fi văzut în stagiunea 2013-2014 la Teatrul Metropolis din Bucureşti.

Foto cu Alexandru Tocilescu: Elena Crăescu

06
/09
/19

Invitată a celei de-a şaptea ediţii a Alba Iulia Music & Film Festival (30 august - 1 septembrie), eveniment organizat de TIFF, Maia Morgenstern a vorbit, la o întâlnire cu publicul, despre cinema, despre cum a ajuns actriţă, despre „Balanţa” şi Lucian Pintilie, despre generaţii şi despre seriale.

05
/09
/19

Colaborator al Ziarului Metropolis, Mihai Cristea a fost din nou la Festivalul de la Veneţia, de unde a scris despre câteva titluri: de la filme americane dezamăgitoare ca ”Ad Astra”, de James Gray, sau ”The Laundromat”, de Steven Sorderbergh, şi până la filme ambiţioase ca „Ema”, de Pablo Larrain, şi „Martin Eden”, de Pietro Marcello.

03
/07
/19

INTERVIU „Învăț film pe măsură ce îmi fac filmele”, spune cunoscutul cineast filipinez Brillante Mendoza, într-un interviu exclusiv pentru Ziarul Metropolis. Regizorul vorbește despre importanța premiilor și își explică stilul special de lucru, dar și motivele pentru care este interesat de aspectele sociale din Filipine.

07
/05
/19

PREVIEW Cu „La Gomera”, Corneliu Porumboiu a ajuns în sfârșit acolo unde îi era locul: în Competiția de la Cannes, cel mai important festival de film. El concurează pentru Palme d`Or cu cineaști-cult ca Almodóvar, frații Dardenne, Jarmusch, Kechiche, Loach, Malick sau Tarantino. La ce să ne așteptăm?

06
/01
/19

PREVIEW Anul 2019 se anunță promițător pentru cinematografia română. Cele mai așteptate sunt noile filme realizate de Cristi Puiu și Corneliu Porumboiu, cu o potențială premieră la Cannes. Tot în acest an va ieși în săli și „Nu mă atinge-mă”, controversatul debut al Adinei Pintilie.

12
/12
/18

TOP Documentarele își fac cu greu loc în cinematografe. Așa că pentru a viziona cele mai noi filme de nonficțiune nu ne rămân decât festivalurile și diferitele platforme. Am ales 10 documentare care m-au impresionat cel mai mult dintre cele văzute în 2018. Sunt filme extrem de stimulante și de îndrăznețe.

09
/12
/18

TOP Am ales cele mai relevante filme românești ale anului, din cele 25 de titluri de ficțiune care au ajuns în 2018 în cinematografe. Nu a fost un an rău: cinema-ul românesc a continuat să impresioneze în festivaluri, iar unul dintre filme, „Moromeții 2”, a stabilit chiar un record de spectatori.

21
/11
/18

OPINIE Cum se explică succesul lui „Moromeții 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puțin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neașteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.

30
/09
/18

Festivalul de film documentar fARAD propune la cea de-a 5-a ediție, care se desfășoară anul acesta în perioada 3-7 octombrie la Cinema Arta, o selecție de 12 filme inspirat selecționate, proiectate în prezența realizatorilor și conectate, mai mult decât oricând, la realitate. Tema acestei ediții este Trup/Suflet.

06
/08
/18

PREVIEW Am intrat în a doua jumătate a anului, iar cinematografia română se pregătește pentru filmele toamnei. Aproape 20 de titluri ar urma să ajungă pe marile ecrane, printre care unele semnate de Paul Negoescu, Radu Jude, Tudor Giurgiu, Radu Muntean sau Stere Gulea. „Touch Me Not” rămâne pentru 2019.

09
/05
/18

ANALIZĂ În afară de prezența în competiția de la Cannes în 2017, ce au în comun filme precum „The Square”, „Loveless”, „The Killing of a Sacred Deer”, „You Were Never Really Here” și „Happy End”? Reprezintă un cinema cinic, sentențios și intimidant cu spectatorul.

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

02
/04
/18

ANCHETĂ Continuăm demersul de a vi-i prezenta pe unii dintre cei mai promiţători tineri regizori români de film ai momentului. Nu au debutat încă în lungmetraj, dar sunt şanse mari – scurtmetrajele lor stau deja mărturie – să tot auzim de următorii cinci cineaști în anii care vor veni: Radu Matei Bărbulescu, Cecilia Felméri, Cristina Haneș, Luiza Pârvu și Andrei Răuțu.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

Page 1 of 41234