„Ce-a vrut să spună autorul“, la Librăria Humanitas Cişmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-a-vrut-sa-spuna-autorul-de-marius-chivu-la-humanitas-cismigiu/

Joi, 13 iunie, la ora 19.00, Editura Polirom şi Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38) vă invită să descoperiţi „Ce-a vrut să spună autorul“, de la Marius Chivu şi invitaţii săi, Ana Maria Sandu şi Marin Mălaicu-Hondrari.

Un articol de Andrada Văsii|12 iunie 2013

Joi, 13 iunie, la ora 19.00, Editura Polirom şi Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38) vă invită să descoperiţi „Ce-a vrut să spună autorul“, de la Marius Chivu şi invitaţii săi, Ana Maria Sandu şi Marin Mălaicu-Hondrari.

„Ce-a vrut să spună autorul“, volumul semnat de Marius Chivu, a apărut recent la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Publicistică“, şi în ediţie digitală.

27 de scriitori din mai multe generaţii discută cu Marius Chivu despre arta scrisului, despre împlinirile şi frustrările pe care aceasta le presupune, despre relaţia cu criticii şi cu cititorii, dar şi despre viaţa lor privată, despre visurile şi pasiunile lor mai puţin cunoscute.

Discuţii pline de secrete

Fiecare dialog este urmat de un update în care intervievatul îşi comentează, după ani, propriile răspunsuri, povestind ce s-a schimbat între timp în viaţa şi literatura sa, şi de un bonus cu exerciţiile de imaginaţie prilejuite de anchetele revistei „Dilemateca“. Marius Chivu deschide astfel o uşă către culisele lumii literare din România anilor 2000, cu trimiteri atît în trecut, cît şi în viitor.

Din cuprins fac parte discuții cu Ştefan Agopian, Emil Brumaru, Mircea Cărtărescu, Livius Ciocârlie, Andrei Codrescu, Dan Coman, Gheorghe Crăciun, Cătălin Dorian Florescu, Şerban Foarţă, Radu Pavel Gheo, Nora Iuga, Florin Lăzărescu, Dan Lungu, Angela Marinescu, Marin Mălaicu-Hondrari, Dan C. Mihăilescu, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Răzvan Petrescu, Andrei Pleşu, Ioan Es. Pop, Ana Maria Sandu, Robert Şerban, Tia Şer-bănescu, Cristian Teodorescu, Lucian Dan Teodorovici, Radu Vancu.

Foto credit: Cato Lein (Facebook)

05
/07
/23

Miercuri, 5 iulie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Epoca liderului cu mână de fier” de Gideon Rachman, câştigător al Premiului Orwell pentru scrieri politice. Volumul este publicat de curând, la Editura Polirom (traducere din limba engleză de Dan Bălănescu).

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.

12
/06
/23

Cel de-al doilea volum publicat la Editura Humanitas de cercetătorul în neuroștiințe Alexandru Babeș, "Durerea. Istoria conviețuirii cu un vechi dușman", va fi punctul de plecare al unei discuții despre fețele durerii, influența ei în domenii vaste ale vieții și mecanismele de cunoaștere pe care le-am creat de-a lungul secolelor pentru a scăpa de sub controlul ei.

06
/06
/23

„Quilt”, cea mai nouă carte a scriitoarei Veronica D. Niculescu, din care vă oferim un fragment, a fost lansată pe 27 mai la Salonul Internaţional de Carte Bookfest și se află pe lista celor mai vândute titluri ale Editurii Polirom la această ediție a târgului.

05
/06
/23

„Gala și Dalí” de Sylvia Frank și „Fetița strigă-n pahar” de Nora Iuga sunt două dintre noutățile literare pe care le regăsim în iunie la Editura Nemira și pe care vi le recomandăm pentru lecturile din această vară.

30
/05
/23

România este, din nou, consistent reprezentată la Târgul de Carte de la Madrid: un program cu 20 de evenimente și un stand cu o ofertă editorială bogată, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii și Institutul Cultural Român de la Madrid, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei României în Regatul Spaniei, îi așteaptă în perioada 26 mai - 11 iunie pe vizitatorii Feria del Libro din capitala Spaniei.

26
/05
/23

Editura Frontiera lansează sâmbătă, 27 mai, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, ghidul ilustrat „Prin piețele lumii”, scris de Maria Bahareva, ilustrat de Anna Desnițkaia și premiat anul acesta cu prestigiosul Prix Sorcières pentru non-ficțiune în Franța.