Ce aduce ediția a treia a Câmpulung Film Fest
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-aduce-editia-a-treia-a-campulung-film-fest/

Ediţia a treia a Câmpulung Film Fest, festivalul comparativ de film de la Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, va avea loc anul acesta în perioada 24-26 august.

Un articol de Liliana Matei|14 mai 2018

Festivalul proiectează într-o manieră comparativă, succesiv și alternativ, filme provenite din două țări, una din cadrul Uniunii Europene, cealaltă din afara ei. Țările invitate în cadrul acestei ediții sunt Ungaria și Israel, care vor fi reprezentate prin scurt metraje de absolvire ale studenților din cadrul Universității de Artă Teatrală și Film din Budapesta și ai Școlii de Film și TV Sam Spiegel din Ierusalim, și două filme de lung metraj. Noutatea acestei ediții constă în faptul că sesiunile comparative vor avea incluse și scurt metraje realizate de către studenții Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale din București, oferind astfel spectatorilor o viziune de ansamblu asupra viitorului artei cinematografice românești în raport cu cea din străinătate.

La aproape douăzeci de ani de la închiderea ultimului cinematograf, festivalul își continuă misiunea de reintegrare în conștiința publică a mai multor spații urbane ieșite de pe harta comunității: sala fostului Cinema Luceafărul, Templul evreiesc, Sinagoga Veche, complexul BTT, vechea pârtie de ski a orașului și intervenție socială prin proiecții în cartierele mărginașe ale orașului.

Ca și în cazul edițiilor precedente, regizori străini vor fi oaspeți ai Câmpulung Film Fest, aceștia creând puntea de legătură între cultura cinematografică a țărilor invitate și cea românească.

Accesul la proiecții va fi gratuit.

Câmpulung Film Fest este un eveniment organizat de Asociația Hasmațuchi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc.

Prima ediție a avut loc în 2016 și a pus față în față Danemarca și India, reprezentate prin Școala Națională Daneză de Film din Copenhaga și Institutul Național de Design din Ahmedabad. Ediția din 2017 a invitat Franța și SUA, reprezentate prin La Femis din Paris și University of Columbia din New York.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.