Ce aduce sezonul 8 al emisiunii „#creativ” de la TVR 1?
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-aduce-sezonul-8-al-emisiunii-creativ-de-la-tvr-1/

Vineri seara, de la ora 23.00, la TVR 1, în sezonul 8 al emisiunii „#creativ”, vom întâlni tineri remarcabili în domeniile lor: de la design de bijuterie şi design grafic la muzică pop, de la actorie la dans contemporan şi arhitectură.

Un articol de Liliana Matei|9 aprilie 2021

De asemenea, în prima ediție a noului sezon, pe 9 aprilie, cunoaştem şi un comandant de aeronavă care scrie cărți pentru copii.

„La #creativ, am rămas fideli gândului inițial care a dat naștere acestei emisiuni, și anume: să aducem în fața telespectatorilor tineri creativi, remarcabili în ceea ce fac, de cele mai multe ori modești, sinceri, amuzanți și plini de viață. Portretizăm personaje de calitate, care vin să ne confirme și vrem să vă arătăm: dacă reușim să antrenăm creativitatea pe care cu toții o avem, putem duce o viață mai activă și mai frumoasă”, afirmă Claudia Spătărescu, gazda şi realizatoarea emisiunii „#creativ” de la TVR 1.

Printre ediţiile noului sezon, Claudia ne propune o întâlnire cu cantautoarea Ana Coman, „o tânără minunată care îmi arată cât de frumoasă este generația care vine”. De la Eugen Erhan, designer de brand și un artist vizual erudit și talentat, vom afla care este procesul prin care el își accesează și antrenează creativitatea. Eugen este, printre altele, autorul afișului documentarului Colectiv, singurul film românesc nominalizat la Oscar la două categorii. Tot la „#creativ”, Claudia Spătărescu ne promite o ediţie inedită, cu Andreea Lițescu, comandant de aeronavă care scrie cărţi pentru copii. „Şi ne mai îndreptăm în acest sezon spre actorie și dans contemporan, arhitectură și scris. Eu sunt foarte entuziasmată de mixul colorat pe care am reușit să îl avem în acest sezon al emisiunii #creativ˝, mărturiseşte încrezătoare Claudia Spătărescu, realizatoarea emisiunii.

Primul episod „#creativ”, cu Mihaela Speranţa Cherciu, designer de bijuterii din ceramică

În prima ediţie a noului sezon „#creativ”, o cunoaştem pe Mihaela Speranţa Cherciu, designer de bijuterii din ceramică. Filmările ne poartă în atelierul său, unde ne explică modul cum se fac bijuteriile din ceramică, dar și în alte locuri dragi ei.

Mihaela s-a format încă din copilărie în domeniul artelor vizuale, a luat lecții de pictură de la 11 ani, iar facultatea a făcut-o la Universitatea Națională de Arte din București, secţia Design Vestimentar. Scurtă vreme a făcut scenografie, iar după o perioadă de 10 ani în care a condus propria galerie de artă, Mihaela a descoperit materialul ceramic și s-a îndrăgostit de el. Este o perfecționistă, caută tehnica absolută în bijuteriile pe care le face, iar anii de formare vizuală și cultura artistică acumulată se remarcă imediat în arta sa. „#creativ” cu Mihaela Speranţa Cherciu se vede la TVR 1 vineri, 9 aprilie, ora 23.00.

Emisiunea „#creativ” atrage şi prin montajul realizat cu extrem de multă agilitate. Fiecare fragment de interviu este filmat din mai multe unghiuri, iar o parte din emisiune continuă să fie filmată cu telefonul mobil, surprinzând, astfel, momente autentice şi pline de haz.

 

20
/06
/19

Un computer care se autodistruge în interiorul muzeului, drone care captează frânturi dintr-o corespondență paranormală, o mașină computațională care creează nori și se străduiește să devină parte a naturii, o frescă digitalizată a unei hărți celestiale din secolul XVI - o parte din propunerea Liminal, festivalul de artă, știință și tehnologie din București, care are loc zilele acestea.

19
/06
/19

Într-o epocă a dominației digitalului, cineastul francez Michel Gondry propune o întoarcere la un cinema artizanal, ca mijloc de distracție și de stimulare a imaginației și a creativității, la îndemâna oricui, prin „Uzina filmelor de amatori” inaugurată la Cluj-Napoca în timpul TIFF și deschisă până la sfârșitul lunii iulie.

15
/06
/19

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se bucură în fiecare an de prezența unor reputați reprezentanți ai tuturor artelor spectacolului. Vă prezentăm seria de expoziții-instalație, de fotografie, grafice sau pictură care se regăsesc în programul festivalului, însoțite de vernisaje pentru celebrarea lucrărilor prezente timp de 10 zile printre cele 540 de evenimente ale ediției cu numărul 26 de FITS – le regăsiți o scurtă descriere și/sau detalii mai jos.

13
/06
/19

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Unitatea de Management a Proiectului, organizează, în cadrul proiectului CultPlatform_21 – Creative Spaces of the 21st Century, Festivalul de Artă dedicat patrimoniului invizibil. Evenimentul va avea loc în perioada 18-20 iunie, la Centrul Cultural POINT (Strada General Eremia Grigorescu 10) din București.

13
/06
/19

Teatrul de Comedie găzduiește în perioada 20-23 iunie 2019, în foyerul Sălii Radu Beligan, expoziția de fotografie „Actor. Actori”, semnată de fotograful și actorul Andrei Runcanu. Expoziția cuprinde 45 de portrete ale actorilor Teatrului de Comedie, ideea centrală fiind explorarea ideii de dialog dintre actor și camera de fotografiat, cu atât mai mult cu cât, atât cel fotografiat, cât și cel care realizează fotografia, sunt actori.

11
/06
/19

A doua ediție a festivalului de artă, știință și tehnologie din București va avea loc în perioada 15-23 iunie și propune publicului o expoziție de artă trans-media, un workshop, un talk performativ și un eveniment de tehnologie si artă dedicat copiilor, Miniliminal.

31
/05
/19

Gorzo ridică la propriu cea mai recentă sculptură a lui în fața Muzeului Național de Artă Contemporană. Se numește GHEORGHE și înainte să ajungă la MNAC a fost o casă. Casa bunicului lui Gorzo din Ieud, Maramureș.

30
/05
/19

"Nu e nevoie de multe cuvinte, ci de donaţii şi fapte. E un proiect curajos iniţiat de oameni curajoşi şi frumoşi. Griviţa 53 e o victorie a unor oameni, împotriva unui sistem." - Oana Pellea, actriţă. OUĂLE GRIVIŢA 53 sunt la Globalworth, între 29 mai si 10 iunie - ultima expoziţie publică a OUĂLOR GRIVIŢA 53 înainte de vânzare. Ouăle sunt expuse în Galeria temporară Globalworth, Barbu Văcărescu 201.