Ce am învăţat. Lecţii de viaţă din categoria grea
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-am-invatat-lectii-de-viata-din-categoria-grea/

În numărul de primăvară, Esquire România a adunat într-un dosar lecţii de viaţă de la oameni din „Categoria grea“. Printre ei, regizorul Alexander Hausvater, actorul Sean Penn, scriitorii Salman Rushdie şi Jonathan Coe. Iată ce putem învăţa de la aceste personalităţi

Un articol de Dan Boicea|20 martie 2013

În numărul de primăvară, Esquire România a adunat într-un dosar lecţii de viaţă de la oameni din „Categoria grea“. Printre ei, Ilie Năstase şi Sean Penn, regizorul de teatru Alexander Hausvater şi scriitorul Salman Rushdie, alpinistul David Neacşu şi arhitectul Şerban Sturdza, fostul fotbalist Helmuth Duckadam şi cântăreţul Andrei Robin Proca.

Revista o găsiţi la chioşcuri, la 19,90 lei, dar şi în varianta pentru iPad, prin aplicaţia eChiosc.ro.

Alexander Hausvater:

„Sunt un colecţionar de poveşti. Niciodată n-am pus această întrebare care omoară povestea: «E adevărat?». Dacă tu-mi spui o poveste, mai contează dacă e adevărat sau nu? E important ca povestea să trăiască.“

„Orice om are ceva să mă înveţe. Faptul că eu sunt profesor e o păcăleală, pentru că eu am învăţat lecţia aia puţin înaintea ta. Oricine ar fi în faţa mea, eu sunt pregătit să-l ascult.“

Sean Penn:

„Tocmai am făcut un film la care mi-a plăcut să lucrez, «Gangster Squad» («Elita gangsterilor»). Dar cred că, în general, standardele sunt reduse. Foarte mult. Iar cei mai mulţi actori şi actriţe fac filme de duzină. Şi consider că sunt la fel de vinovaţi ca şi industria cinematografică. Înţeleg că vor să facă bani, au contracte de modelling, vând bijuterii sau parfumuri. Mă tâmpesc chestiile astea. Bob Dylan zicea odată într-un interviu – l-a întrebat cineva: «Chiar eşti aşa de retras?». La care el răspunde: «Nu, nu sunt retras, omule. Sunt exclusivist». Exclusivitatea e ca intimitatea.“

„În lumea ajutoarelor umanitare ţi se spune: «Vorbeşte cu oamenii, întreabă-i de ce au ei nevoie». Eu zic că trebuie să-i întrebi de ce au nevoie de patru ori, pe nepregătite – şi să nu iei în considerare primele trei răspunsuri. Şi abia atunci o să ajungi la miezul problemei. Pentru că ei nu cred că o să te mai întorci, aşa că o să-ţi ceară ce pot obţine de la tine pe loc. Iar asta nu e neapărat totuna cu ce au nevoie.

Salman Rushdie:

„Sfaturi despre cum să scrii un best-seller? N-aş şti să spun. Sfaturi de genul acesta ar trebui să cereţi de la Dan Brown sau Jeffrey Archer.“

„Ce are ţâţe mari, e blondă şi trăieşte în Tasmania? Salman Rushdie. Ăsta e bancul meu preferat despre mine.“

Jonathan Coe:

„Părinţii nu m-au încurajat să fiu scriitor. Nici nu au ţinut morţiş să mă descurajeze, dar am ştiut destul de devreme că ar fi fost mai fericiţi dacă aş fi încercat să fac ceva mai practic.“

„Chiar şi când Ce hăcuială, Casa somnului şi Clubul putregaiurilor au fost publicate şi au avut succes, în fiecare săptămână tatăl meu decupa din ziare anunţuri pentru slujbe în domeniul educaţiei şi mi le trimitea, spunându-mi: «Ar trebui să te gândeşti să aplici pentru asta, ar fi mai sigur».“

Credite foto:

Alexander Hausvater – foto: Camil Dumitrescu
Sean Penn – foto: Nigel Perry
Salman Rushdie – foto: Philip Sinden
Jonathan Coe  – foto: Cătălina Bucur

articol publicat cu acordul Esquire România

26
/09
/23

Alejandro Durán este născut în Columbia, unde a terminat actoria. Se îndreaptă apoi spre regie, lucrând câteva spectacole în țara natală. Vine la București pentru un master la U.N.A.T.C. A pus în scenă la Teatrul Național din București și se pregătește să monteze la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. La Teatrul Metropolis a avut premiera "Sunt un criminal și un tată de familie" de Fabio Rubiano.

20
/09
/23

Cezar Antal este absolvent al Universității de Arte "George Enescu" din Iași, Facultatea de Teatru, Secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete. A fost actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, în prezent fiind angajat al Teatrului Odeon din București. A colaborat cu regizori importanți de teatru și film. La Teatrul Metropolis joacă în piesa "Disco Regret", scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.

05
/09
/23

În perioada 6 – 10 septembrie, la Brașov, are loc prima ediție a festivalului „CULMEA: Film și educație de mediu“, primul festival de film pe teme de mediu dedicat copiilor și tinerilor, un demers inițiat de Sabina Baciu – director festival, alături de Raluca Bugnar – director artistic și Alexandra Safriuc – selecționer scurtmetraje.

26
/07
/23

O actriță care vorbește despre frică și despre lupta cu ea, despre șoapte timbrate și despre organul ei preferat de gândire: inima, într-un interviu sub formă de alfabet care o deslușește delicat și în profunzime: Antoaneta Cojocaru.