Ce ascultăm la JazzTM 2018?
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-ascultam-la-jazztm-2018/

De 6 ani, JazzTM aduce la Timişoara cele mai relevante nume ale jazz-ului mondial. Iată o parte dintre invitaţii din acest an.

Un articol de Liliana Matei|5 mai 2018

Lista primilor artiști anunțați pentru ediția cu numărul 6 este compusă din:

THE CINEMATIC ORCHESTRA

GREGORY PORTER

KURT ROSENWINKEL’S CAIPI

Bariș Demirel

The Jam Community

Sorin Zlat Trio

Krisper

B.A.U.

Trompetre

Pionierii nujazz-ului, The Cinematic Orchestra (foto) a fost formată de Jason Swinscoe în 1999 și a devenit una dintre cele mai respectate trupe britanice din ultimii 19 ani. Cu o gravitate emoțională care transcende genuri muzicale, TCO au avut “sold-out la Royal Albert Hall (de două ori), precum și la Opera din Sydney și au participat la nenumărate festivaluri peste tot în lume.

Cea mai cunoascută piesă, „To Build A Home”, a fost difuzată de peste 60 de milioane de ori iar „Arrival of the Birds” a închis creditele biografice ale filmului câștigător de Oscar, „Theory of Everything”.

Site oficial: www.cinematicorchestra.com

Gregory Porter are majoritatea atuurilor pe care ți le-ai dori de la un interpret de jazz și probabil încă una sau două calități pe care nu știai că le cauți.” – The New York Times

Un artist a cărei muzică este atât atemporală cât și incredibil de actuală, Gregory Porter are în față o carieră remarcabilă după debutul senzațional la casa de discuri Blue Note cu albumul “Liquid Spirit” (2013) care a devenit rapid un fenomen global și cel mai ascultat album de jazz în mediul online din toate timpurile cu peste 20 de milioane de accesări. Albumul a primit discul de platină în Marea Britanie și Germania iar în Franța, Olanda și Austria a primit discul de aur. În Statele Unite, atât Esquire cât și NPR Music l-au declarat “Următoarea mare voce de jazz din America”.

În acest moment, Gregory Porter are 2 premii Grammy câștigate în 2014 și 2017, 3 nominalizări și un premiu MOBO (2017) pentru “Contribuții extraordinare aduse muzicii”.

Site oficial: www.gregoryporter.com/

Rosenwinkel este un geniu, chiar este, iar CAIPI este o muzică ce vindecă sufletul.” – Eric Clapton

Născut în 1970, cu peste 25 de ani de carieră muzicală și numeroase colaborări cu artiști precum Brad Mehldau, Brian Blade, Mark Turner, Joshua Redman, Chris Potter dar și legende ale jazz-ului precum Joe Henderson, Paul Motian și Gary Burton, Kurt Rosenwinkel este unul dintre cei mai influenți chitariști ai generației sale.

Cel mai recent material discografic, intitulat CAIPI” este un proiect ambițios și profund personal cu influențe majore ale muzicii braziliene a cărei producție a durat zece ani.

Deși Rosenwinkel a interpretat singur toate piesele instrumentale ale înregistrării, a avut alături și soliști renumiți ca și Amanda Brecker, Mark Turner și Eric Clapton.

Site oficial: http://www.kurtrosenwinkel.com

Promovând noul sunet al Instanbulului, muzica lui Barış Demirel poartă urechile și sufletele într-o călătorie spre dimensiuni diferite.

Pe lângă afecțiunea lui pentru Makam, un sistem de melodii folosit în muzica tradițională din Orientul Mijlociu și muzica turcă, Barış Demirel este puternic influențat de sunetele provenite din jazz, ambient, rock, shoegaze, avant-garde și gainsbarre.

Site oficial: https://web.facebook.com/baristikmidemirel

Începând cu muzică africană, trecând prin jazz, blues, soul, funk, rock, dub, disco, hip hop, și ajungând la drum & bass, nu jazz și nu soul, sau orice alte muzici cu aceeași substanță, fie ele și neingropate încă în clișeul și presetul universal din care doar se pare că e greu de găsit o cale de scăpare, The Jam Community nu refuză nici o sursă de inspirație; orice pretext pentru a interacționa neîngrădit, în căutarea unui drum spre împărtășirea unei experiențe a realului și a găsirii unei voci comune, a unui sistem de gândire eliberator, fiind bine venit.

Site oficial: https://www.facebook.com/thejamcommunity/

De-a lungul timpului, Sorin Zlat Trio a cântat pe aceeași scenă alături de nume mari ale jazzului: Lee Ritenour, Ravi Coltrane, Brandford Marsallis, Joey Calderazzo, Tito Puente și Jeff Ballard. În data de 28 mai 2017, Sorin a fost invitat ca headliner la festivalul din S.U.A „Jacksonville Jazz Festival” să concerteze în aceeași seară și pe aceeași scena alături de Chick Corea Trio, Joey Alexander Trio și The Commodores.

Site oficial: https://www.sorinzlat.com

Una dintre cele mai recente formule de jazz fusion din țara noastră, Krisper a apărut de la nevoia membrilor Arcuș Trio de a explora noi posibilități de structurare a muzicii și de a ajunge la un sunet mai agresiv care combină straturile de jazz, rock și pop.

Site oficial: https://web.facebook.com/krisperband

B.A.U. (Brigada Artistică Urbană) este un colectiv deschis care creează muzică de dans improvizată. Formată în jurul unui grup de prieteni din Timișoara, B.A.U. cântă împreună din 1995: Uțu Pascu (bas, samplers, efecte), Vlad Trif (clape), Alin Mărgărit (chitară, clape), Tavi Scurtu (tobe), alături de MC Tina.

Site oficial: https://soundcloud.com/b-a-u-1

Trompetre. Trompetist, muzician și producător, Petre Ionuțescu este membru fondator al formațiilor Funky Growl, Blazzaj și fondator al asociației Romanian Brass Society. Începând din 1995 și până în prezent desfășoară o prolifică activitate concertistică pe scena națională și internațională. A colaborat cu nume importante de pe scena românească precum Alexandrina, Thy Veils, Subcarpați sau Negura Bunget.

Pe scena JazzTM Petre Ionuțescu (trompetă, pian, flaut, caval) va urca alături de Gabriel Almași (chitară, electronice), Sergiu Cătană (percuție, shakuhachi) și Anghel Mailat (synth).

Site oficial: https://web.facebook.com/petre.ionutescu

JAZZ™ se va desfăşura la Timişoara în perioada 29 iunie – 1 iulie 2018. Cea de-a șasea ediție a festivalului se va desfășura în Piața Victoriei, Parcul Castelului, Parcul Civic și în zone ce urmează a fi anunțate ulterior.

Accesul la JAZZ™ este gratuit. La cele 5 ediții de până acum, JAZZ™ a adus la Timişoara nume precum Richard Bona, Kurt Elling, David Murray şi Macy Gray, Terri Lyne Carrington / Lizz Wright, Al Jarreau, The Cat Empire, Anoushka Shankar, Dianne Reeves, Liv Warfield w/ Prince’s NPG Hornz, The Ruff Pack, Marcus Miller, DeeDee Bridgewater, Dhafer Youssef, Imany, Jacob Collier, BadBadNotGood, The Chick Corea Elektric Band, Miles Mosley x The West Coast Get Down, Christian Scott aTunde Adjuah și Monty Alexander, o parte dintre aceştia în premieră în România.

JAZZ™ este o co-producție a Primăriei Municipiului Timișoara x PLAI.

Mai multe detalii despre festival pe: www.JazzTM.ro | www.facebook.com/JAZZtmOfficial | www.instagram.com/JazzTM_official

27
/03
/23

Din 27 martie, TVR 2 vă invită să începeţi săptămâna alături de „Reţeaua de Idoli". Realizatoare Irina Păcurariu provoacă și în acest sezon celebrităţile la un dialog sincer și aduce în fața telespectatorilor oameni de excepție, altfel decât i-am cunoscut până acum. „Reţeaua de Idoli" se difuzează în fiecare luni, de la ora 21:00, la TVR 2.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

24
/03
/23

„Scena gândirii” Conferințele Operei Naționale București continuă în luna aprilie cu o ediție specială, ce va avea nu unul, ci doi invitați. Pe 18 aprilie, de la orele 18:30,  compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu vor înfățișa aventura transformării în muzică a unui text dramatic în cadrul conferinței „De la teatru la operă”.

23
/03
/23

Baritonul italian RICCARDO NOVARO, care a interpretat rolul principal din „Le Nozze di Figaro” (Nunta lui Figaro) la Théâtre des Champs-Elysées – Paris și la Teatro Regio - Torino și a dat viață Contelui Almaviva din aceeași operă la Opéra National de Bordeaux, a fost aplaudat în rolurile Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Lausanne, Papageno (Die Zauberflöte – Flautul fermecat) la Teatro Massimo - Palermo ș.a. este invitat special la Sala Radio.

21
/03
/23

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.

13
/03
/23

Studenți ai Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași alături de studenți ai Conservatoarelor Cesare Pollini din Padova și Alessandro Scarlatti din Palermo, vor susține un concert în cadrul primei ediții a turneului Youth International Musical Performance Meeting.