Ce ascultăm la JazzTM 2018?
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-ascultam-la-jazztm-2018/

De 6 ani, JazzTM aduce la Timişoara cele mai relevante nume ale jazz-ului mondial. Iată o parte dintre invitaţii din acest an.

Un articol de Liliana Matei|5 mai 2018

Lista primilor artiști anunțați pentru ediția cu numărul 6 este compusă din:

THE CINEMATIC ORCHESTRA

GREGORY PORTER

KURT ROSENWINKEL’S CAIPI

Bariș Demirel

The Jam Community

Sorin Zlat Trio

Krisper

B.A.U.

Trompetre

Pionierii nujazz-ului, The Cinematic Orchestra (foto) a fost formată de Jason Swinscoe în 1999 și a devenit una dintre cele mai respectate trupe britanice din ultimii 19 ani. Cu o gravitate emoțională care transcende genuri muzicale, TCO au avut “sold-out la Royal Albert Hall (de două ori), precum și la Opera din Sydney și au participat la nenumărate festivaluri peste tot în lume.

Cea mai cunoascută piesă, „To Build A Home”, a fost difuzată de peste 60 de milioane de ori iar „Arrival of the Birds” a închis creditele biografice ale filmului câștigător de Oscar, „Theory of Everything”.

Site oficial: www.cinematicorchestra.com

Gregory Porter are majoritatea atuurilor pe care ți le-ai dori de la un interpret de jazz și probabil încă una sau două calități pe care nu știai că le cauți.” – The New York Times

Un artist a cărei muzică este atât atemporală cât și incredibil de actuală, Gregory Porter are în față o carieră remarcabilă după debutul senzațional la casa de discuri Blue Note cu albumul “Liquid Spirit” (2013) care a devenit rapid un fenomen global și cel mai ascultat album de jazz în mediul online din toate timpurile cu peste 20 de milioane de accesări. Albumul a primit discul de platină în Marea Britanie și Germania iar în Franța, Olanda și Austria a primit discul de aur. În Statele Unite, atât Esquire cât și NPR Music l-au declarat “Următoarea mare voce de jazz din America”.

În acest moment, Gregory Porter are 2 premii Grammy câștigate în 2014 și 2017, 3 nominalizări și un premiu MOBO (2017) pentru “Contribuții extraordinare aduse muzicii”.

Site oficial: www.gregoryporter.com/

Rosenwinkel este un geniu, chiar este, iar CAIPI este o muzică ce vindecă sufletul.” – Eric Clapton

Născut în 1970, cu peste 25 de ani de carieră muzicală și numeroase colaborări cu artiști precum Brad Mehldau, Brian Blade, Mark Turner, Joshua Redman, Chris Potter dar și legende ale jazz-ului precum Joe Henderson, Paul Motian și Gary Burton, Kurt Rosenwinkel este unul dintre cei mai influenți chitariști ai generației sale.

Cel mai recent material discografic, intitulat CAIPI” este un proiect ambițios și profund personal cu influențe majore ale muzicii braziliene a cărei producție a durat zece ani.

Deși Rosenwinkel a interpretat singur toate piesele instrumentale ale înregistrării, a avut alături și soliști renumiți ca și Amanda Brecker, Mark Turner și Eric Clapton.

Site oficial: http://www.kurtrosenwinkel.com

Promovând noul sunet al Instanbulului, muzica lui Barış Demirel poartă urechile și sufletele într-o călătorie spre dimensiuni diferite.

Pe lângă afecțiunea lui pentru Makam, un sistem de melodii folosit în muzica tradițională din Orientul Mijlociu și muzica turcă, Barış Demirel este puternic influențat de sunetele provenite din jazz, ambient, rock, shoegaze, avant-garde și gainsbarre.

Site oficial: https://web.facebook.com/baristikmidemirel

Începând cu muzică africană, trecând prin jazz, blues, soul, funk, rock, dub, disco, hip hop, și ajungând la drum & bass, nu jazz și nu soul, sau orice alte muzici cu aceeași substanță, fie ele și neingropate încă în clișeul și presetul universal din care doar se pare că e greu de găsit o cale de scăpare, The Jam Community nu refuză nici o sursă de inspirație; orice pretext pentru a interacționa neîngrădit, în căutarea unui drum spre împărtășirea unei experiențe a realului și a găsirii unei voci comune, a unui sistem de gândire eliberator, fiind bine venit.

Site oficial: https://www.facebook.com/thejamcommunity/

De-a lungul timpului, Sorin Zlat Trio a cântat pe aceeași scenă alături de nume mari ale jazzului: Lee Ritenour, Ravi Coltrane, Brandford Marsallis, Joey Calderazzo, Tito Puente și Jeff Ballard. În data de 28 mai 2017, Sorin a fost invitat ca headliner la festivalul din S.U.A „Jacksonville Jazz Festival” să concerteze în aceeași seară și pe aceeași scena alături de Chick Corea Trio, Joey Alexander Trio și The Commodores.

Site oficial: https://www.sorinzlat.com

Una dintre cele mai recente formule de jazz fusion din țara noastră, Krisper a apărut de la nevoia membrilor Arcuș Trio de a explora noi posibilități de structurare a muzicii și de a ajunge la un sunet mai agresiv care combină straturile de jazz, rock și pop.

Site oficial: https://web.facebook.com/krisperband

B.A.U. (Brigada Artistică Urbană) este un colectiv deschis care creează muzică de dans improvizată. Formată în jurul unui grup de prieteni din Timișoara, B.A.U. cântă împreună din 1995: Uțu Pascu (bas, samplers, efecte), Vlad Trif (clape), Alin Mărgărit (chitară, clape), Tavi Scurtu (tobe), alături de MC Tina.

Site oficial: https://soundcloud.com/b-a-u-1

Trompetre. Trompetist, muzician și producător, Petre Ionuțescu este membru fondator al formațiilor Funky Growl, Blazzaj și fondator al asociației Romanian Brass Society. Începând din 1995 și până în prezent desfășoară o prolifică activitate concertistică pe scena națională și internațională. A colaborat cu nume importante de pe scena românească precum Alexandrina, Thy Veils, Subcarpați sau Negura Bunget.

Pe scena JazzTM Petre Ionuțescu (trompetă, pian, flaut, caval) va urca alături de Gabriel Almași (chitară, electronice), Sergiu Cătană (percuție, shakuhachi) și Anghel Mailat (synth).

Site oficial: https://web.facebook.com/petre.ionutescu

JAZZ™ se va desfăşura la Timişoara în perioada 29 iunie – 1 iulie 2018. Cea de-a șasea ediție a festivalului se va desfășura în Piața Victoriei, Parcul Castelului, Parcul Civic și în zone ce urmează a fi anunțate ulterior.

Accesul la JAZZ™ este gratuit. La cele 5 ediții de până acum, JAZZ™ a adus la Timişoara nume precum Richard Bona, Kurt Elling, David Murray şi Macy Gray, Terri Lyne Carrington / Lizz Wright, Al Jarreau, The Cat Empire, Anoushka Shankar, Dianne Reeves, Liv Warfield w/ Prince’s NPG Hornz, The Ruff Pack, Marcus Miller, DeeDee Bridgewater, Dhafer Youssef, Imany, Jacob Collier, BadBadNotGood, The Chick Corea Elektric Band, Miles Mosley x The West Coast Get Down, Christian Scott aTunde Adjuah și Monty Alexander, o parte dintre aceştia în premieră în România.

JAZZ™ este o co-producție a Primăriei Municipiului Timișoara x PLAI.

Mai multe detalii despre festival pe: www.JazzTM.ro | www.facebook.com/JAZZtmOfficial | www.instagram.com/JazzTM_official

08
/03
/22

Dirijorul britanic LEO HUSSAIN – care debuta în 2016 pe prestigioasa scenă a Operei Regale (Covent Garden) din Londra cu Oedipe de George Enescu, bucurându-se de un mare succes de public - revine vineri, 11 martie 2022 (19.00), la Sala Radio.

07
/03
/22

În 8, 9 și 10 iulie, aeroportul din Arad va găzdui din nou artiști îndrăgiți și fanii lor, iubitorii de muzică bună, distracție și dans până la răsărit. Arad Open Air Festival se află deja la cea de-a șasea ediție, oferind publicului întâlniri cu nume celebre, activități de neuitat, scene pentru toate gusturile. Festivalul promite și anul acesta trei zile magice.

03
/03
/22

Corul de cameră Preludiu dirijat de Andrei Stănculescu invită publicul la un concert special pe data de 9 martie, ora 19.00, la Sala „George Enescu” a Universităţii Naționale de Muzică din București (UNMB), concert realizat în colaborare de Centrul Național de Artă Tinerimea Română (CNATR), Radio România Muzical și Universitatea Națională de Muzică din București.

03
/03
/22

Opera Națională București continuă seria de evenimente care marchează Stagiunea Centenară „Opera 100” și organizează, în perioada 2-6 aprilie, Masterclass-ul Nelly Miricioiu, care se va încheia cu „Belcanto Gala”, în data de 6 aprilie, în cadrul căreia cursanții vor fi acompaniați de Orchestra Operei Naționale București.

01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

24
/02
/22

Între 13 și 19 februarie 2022, la Iași a avut loc cea de-a treia ediție a Classix Festival, un demers organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Peste 60 de artiști din 13 țări au fost prezenți în cadrul celor 8 concerte care au alcătuit programul festivalului, alături de 7 proiecții de film, un vernisaj, o expoziție, o dezbatere, o prelegere și 10 masterclass-uri.

16
/02
/22

Orchestra Română de Tineret (ORT) dirijată de Cristian Măcelaru – care poate fi ascultat pentru prima oară în România după momentul în care a fost numit director artistic al Festivalului Internaţional “George Enescu” – va concerta sâmbătă, 26 februarie 2022, ora 19, la Ateneul Român, într-o seară care are în program două superbe capodopere ale muzicii ruse : Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 35 de Ceaikovski, solistă violonista franceză de origine română Sarah Nemţanu şi Simfonia nr. 10 în mi minor op. 93 de Șostakovici.

15
/02
/22

„Aller guten Dinge sind drei/Lucrurile bune vin câte trei”, spune o expresie din limba germană. Pentru a marca cel de-al treilea an al colaborării lor, Forumul Cultural Austriac și Classix Festival din Iași își duc parteneriatul la un nivel superior propunând, între 13 si 18 februarie, nu mai puțin de trei evenimente cu clasă – două concerte ale instrumentiștilor Auner Quartett și o serie de proiecții, în premieră ieșeană, ale documentarului #newTogether, regizat de Carmen Lidia Vidu.

15
/02
/22

„Jack of all Trades“ este o formație de rock alternativ, care susține că oferă publicului un produs muzical „autobiografic și complet sincer de la cap la coadă”. În noiembrie 2014, aceștia au lansat primul videoclip, „Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live.

15
/02
/22

Joi, 17 și vineri, 18 februarie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul britanic Alexander Walker, prezintă publicului Nocturna în si major pentru orchestră de coarde , op.40 de Antonín Dvořák, Rapsodiile pentru vioară şi orchestră nr. 1 și 2 de Béla Bartók, cu violonistul Mircea Călin în ipostaza solistică, și Simfonia nr. 7, în la major, op. 92 de Ludwig van Beethoven.

14
/02
/22

Câștigător al ultimei ediții a Concursului Internațional „George Enescu” (2021), violonistul VALENTIN ȘERBAN este un artist care atrage atenția în peisajul cultural românesc. Membru al cunoscutei orchestre Les Dissonances din Paris și concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret, Valentin Șerban a fost protagonistul proiectului inovator „Eyes Wide Shut”: 60 de minute de recital solo, cu piese semnate de mari compozitori ca Bach, Paganini sau Enescu, interpretate în întuneric complet.

14
/02
/22

Cu un sunet senzual, amplu și catifelat, ușurință aristocratică în interpretare și grație, Marc Coppey se înscrie în marea tradiție a violonceliștilor francezi. Însoțit de violoncelul său, Goffriller, din 1711, Marc Coppey va fi prezent săptămâna această în România, pentru a susține două concerte, pe scenele filarmonicilor din București și Sibiu.

10
/02
/22

Sala Mare de spectacole a Operei Naționale București este gazda spectacolului de foaier „Mozart și Salieri”, spectacolelor de operă „Madama Butterfly” de Puccini, „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, „Nunta lui Figaro” de Mozart, spectacolului coupé de dans contemporan „Tango. Radio & Juliet” de Edward Clug și a spectacolului de balet „Frumoasa din Pădurea Adormită” de Ceaikovski, toate făcând parte din repertoriul actual.