Ce ascultăm la Sibiu Jazz Festival 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-ascultam-la-sibiu-jazz-festival-2018/

La cea de-a 48-a ediţie a Sibiu Jazz Festival, vom întâlni artişti din toate colţurile lumii ce vor trezi la viaţă jazz-ul! Timp de 4 zile Piaţa Mare din Sibiu va deveni nucleul acestui stil.

Un articol de Liliana Matei|13 mai 2018

Dacă timp de aproape cinci decenii Festivalul de Jazz de la Sibiu a fost un mix de competiție și diversitate culturală într-un format consacrat, de anul trecut, Festivalul de Jazz a evoluat într-o nouă structură. Concursul de Jazz a devenit o identitate de sine stătătoare, fiind un etalon pentru cei din domeniu. Astfel, artiști locali, naționali și internaționali concurează pentru marele premiu de la Sibiu.

În perioada 17-21 mai, orice iubitor de jazz sau amator de evenimente culturale se poate bucura de o paletă a multiculturalității internaționale. Iată câteva dintre numele care vor urca pe scena festivalului: Vali Boghean Band (Moldova), VEIN feat. Rick Margitza (Elveția, SUA), Luca Ciarla Quartet (Italia), JazzyBit (România), Balázs Balogh Quintet (Ungaria), NOJAZZ (Franța) și Street Jazz – Befunkbop (Spania).

Un element nou pentru această ediție este participarea celor de la Pol Belardi’s Force (Luxembrug; foto sus) – câștigătorii Sibiu Jazz Competition din anul 2017, dar și a celor de la Balázs Balogh Quintet (Ungaria, Croația) – câștigătorii ediției din 2016.

Sibiu Jazz Festival 2018 este un proiect cultural realizat în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu, cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Institutul Cultural Român, Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu și ROGER.

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.