Ce citim? „Act gratuit” (Editura Polirom), de Nicolae Breban
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-citim-act-gratuit-editura-polirom-de-nicolae-breban/

Acordînd un loc important dialogului şi monologului în care confesiunea se îmbină cu persuasiunea, nuvelele – „specie din păcate neglijată azi la noi (ca şi în Franţa sau Germania!) de scriitori şi editori”, cum spune autorul – ce alcătuiesc volumul ne duc cît se poate de firesc cu gîndul la teatru.

Un articol de Liliana Matei|17 mai 2020

Universul lor, în care perioada comunistă și lumea interbelică sînt referințe constante, este populat de personaje paradoxale, contradictorii, căci, preocupate uneori pînă la obsesie de împlinirea destinului personal, ele sînt totodată chinuite de întrebări, ezitante, nehotărîte.

Un arhitect aparent împlinit pe plan profesional și familial ajunge la concluzia că doar un „act gratuit” gidian, comis împotriva societății conformiste, a „bunului-simț” burghez, îi va aduce realizarea și libertatea la care visează.

Un comerciant lipsit de grija zilei de mîine este de acord ca frumoasa lui soție să intre în afaceri alături de un ins dubios, ce pare să-i fie acesteia și amant, doar pentru că respectivul a fost idolul lui pe vremea liceului.

O tînără libertină acceptă să conviețuiască, în speranța că-i va deveni moștenitoare, cu un pretins „unchi” bolnav și cu veleități de intelectual, însă traiul alături de el va avea ca efect o surprinzătoare metamorfoză…

Nicolae Breban (n. 1934), romancier şi eseist, este unul dintre cei mai importanţi şi prolifici prozatori români contemporani.

Detalii, aici.

26
/04
/13

Miercuri, 24 aprilie, a avut loc o nouă seară japoneză la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Evenimentul a fost dedicat scriitorului Yasushi Inoue şi lansării nuvelei „Puşca de vânătoare“ în colecţia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu la Editura Humanitas Fiction.

26
/04
/13

Gala Bun de Tipar şi-a desemnat câştigătorii în cadrul celei de-a doua ediţii, joi, 25 aprilie, în Aula Bibliotecii Naţionale din Bucureşti. Filip Florian, Ion Ianoşi şi Lucian Boia s-au numărat printre cei premiaţi

24
/04
/13

CRONICĂ DE CARTE „Puşca de vânătoare“, de Yasushi Inoue, este o nuvelă diafană, de o sensibilitate translucidă, prin care discernem cele mai diverse nuanţe ale iubirii. Stilul suav, îngreunat cu o tristeţe aproape ireală, aminteşte de profunzimea psihologică a nuvelelor lui Stefan Zweig.

12
/04
/13

Citești „ca să înţelegi cum merge treaba, pentru că o carte nu-ți cere nimic și nu te bate la cap...“. Într-o prezentare neobişnuită, jurnalistul Tudor Călin Zarojanu le-a răspuns studenților la Marketing, cu ocazia centenarului ASE, la întrebarea „De ce-aș citi?“