Ce citim după Bookfest. Recomandările Ziarului Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-citim-dupa-bookfest-recomandarile-ziarului-metropolis/

CARTE Patru dintre titlurile momentului, cu care noi, editorii Ziarului Metropolis, am plecat de la Bookfest 2017.

Un articol de Ziarul Metropolis|1 iunie 2017

Din Germania lui Goethe și a lui Novalis, până în vestul României, într-o Timișoară a intelectualilor, și de acolo în chiar Imperiul Pisicilor și mai departe, în Turcia cea încărcată de mister a lui Orhan Pamuk – cărțile pe care ne-am grăbit să le citim imediat după Bookfest ne duc în toate aceste locuri pline de farmec, pe care vă propunem să le descoperiți, dacă le veți găsi interesante.

FLOAREA ALBASTRĂ

de Penelope Fitzgerald, colecția Babel, editura Nemira

floarea albastraÎn Germania lui Goethe, o Germanie întunecată și aspră, cu familii care trăiesc după reguli stricte și după precepte severe, se ivește într-o zi un tânăr entuziast și visător, cel care avea să devină ceva mai târziu marele geniu romantic Novalis. „Floarea albastră”, romanul publicat de Editura Nemira în colecția Babel, e una dintre cele mai interesante apariții de la Bookfest 2017 și îi aparține lui Penelope Fitzgerald, ea însăși o scriitoare cu o stranie poveste de viață, născută la începutul secolului 20, în anul 1916, dar care a debutat foarte târziu, la aproape 60 de ani, după ce, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost nevoită să facă sacrificii teribile ca să supraviețuiască. Primul roman l-a scris de-abia în 1975, pentru soțul ei, ca să-i aline suferința în acea perioadă în care suferea de o boală terminală. Romanul „Floarea albastră”, publicat acum și în România, a fost inclus de The Observer printre cele mai bune zece romane istorice din toate timpurile. Povestea din „Floarea albastră” urmărește primii ani din tinerețea lui Friedrich von Hardenberg, cel care, marcat de o tristă poveste de dragoste, avea să devină în scurt timp celebrul Novalis. Sophie von Kühn, „floarea albastră” a lui Novalis, își trăiește aici tinerețea și moartea…, marcându-l pentru totdeauna și trimițându-l pe drumul propriului destin. (Monica Andronescu)

ÎNTREBĂRI PUSE LA PUNKT

de Cristian Pătrăşconiu, editura Universității de Vest

intrebari puse la punktFarmecul Timişoarei este dat şi de comunitatea sa intelectuală. Un grup numeros de scriitori, profesori universitari, critici literari, jurnalişti, istorici, antropologi, sociologi. Cei mai mulţi sunt adunaţi în jurul Universităţii de Vest şi revistei literare Orizont. Şi majoritatea sunt puternic legaţi de Revoluţia de la Timişoara şi de activa şi influenta societate civilă dezvoltată după 1989. O parte dintre aceşti intelectuali au fost intervievaţi, în cadrul unei serii de dialoguri pentru site-ul LaPunkt, de jurnalistul Cristian Pătrăşconiu (el însuşi fost absolvent al Universităţii de Vest). Iar interviurile au fost adunate într-un volum – „Întrebări puse La Punkt” – proaspăt apărut chiar la editura universităţii. Dialoguri strălucite cu Adriana Babeţi, Marcel Tolcea, Mircea Mihăieş, Ioan T. Morar, Vasile Popovici, Robert Şerban, Cornel Ungureanu, Daniel Vighi, Dan Negrescu şi Smaranda Vultur (intelectualii timişoreni de anvergură sunt, bineînţeles, mult mai mulţi, de aceea ar fi util cel puţin încă un volum). Fiecare interviu abordează o singură mare temă, legată direct de interesul profesional sau parcursul intelectual al intervievatului. Rezultă o carte plină de idei, care se citeşte cu plăcere. (Ionuț Mareș)

IMPERIUL PISICILOR

de Alex Tocilescu, editura Polirom

L-am citit pe Alex Tocilescu, încă de când nu punea poze cu pisici pe Facebook, și nu-l știați. Așa că nu m-am mirat când am pus mâna pe Imperiul Pisicilor. Bine, o să ziceți acum că sunt prieten cu dumnealui, și de aceea vin să îi scriu laudatio. Nu e chiar așa. Nu suntem intimi. Ne știm, ne dăm respect, dar nu ne tragem de șireturi toată ziua-bună ziua.

I-am citit cartea ca un cititor (are mulți, a fost bestseller pe la Târgul de Carte). Și ce vă zic? Tocilescu îți place sau nu-ți place, cum ar rezuma și Gică Hagi. Mie îmi place.

imperiul-pisicilor_1_fullsizeAre povestiri scurte, pline de umor, are o imaginație nebună (e un clișeu, adică e adevărat), și face, de aceea, ce vrea el în povestiri.

Exemplu: într-o zi sună un moș la Tocilescu la ușă. Moș cu barbă albă, nu așa. Era Dumnezeu, bineînțeles. Cutare-cutare, Dumnezeu își pierduse pisica (poate aveți și dumnevoastră pisică și știți cum e). Nu vă zic până la capăt, dar vă dau asigurare că e bine.

Citești Tocilescu și rămâi așa, pe gânduri. Nu o să îl bage ăștia în manuale, că nu poți să știi răspunsul la întrebarea ce a vrut să spună autorul. Tocilescu își taie povestirile chiar când crezi că s-a ajuns la punctul culminant. Gata, s-a terminat, ura și la gară, alta! Știe, deci, meserie.

Dacă ar fi să-l asemuiesc unui scriitor mai cunoscut decât el, acela ar fi Kurt Vonnegut. Alex Tocilescu e Kurt Vonnegut-ul nostru.

Atenție, deci!, nu lăsați cartea pe mâna copiilor foarte mici și a pudibonzilor. Abundă într-un limbaj relaxat, din care nu lipsesc odioasele cuvinte care încep cu litera p.

Eu v-am zis.

E bun Tocilescu.

E bun Imperiul Pisicilor. Și nu doar că e cu pisici și așa.

Chiar e. (Andrei Crăciun)

*Bestseller: „Imperiul Pisicilor” este cea mai bine vândută carte a unui autor român, publicată la editura Polirom, de la Bookfest 2017.

FEMEIA CU PĂRUL ROȘU

de Orhan Pamuk, editura Polirom

femeia-cu-parul-rosu_1_fullsizeCel mai nou roman de Orhan Pamuk ne poartă în Turcia de la jumătatea anilor 80, mai întâi în cartierul Beșiktaș, din Istanbul, și mai apoi pe un teren pustiu, de lângă un mic orășel de provincie, acolo unde un meșter fântânar și tânărul său ucenic sapă o fântână, așa cum se făcea cândva, spunându-și povești cu tâlc după asfințitul soarelui. Eroul lui Pamuk este un adolescent care visează că într-o zi va deveni scriitor și va cuceri lumea. „Mi-aș fi dorit, de fapt, să devin scriitor. După întâmplările pe care urmează să vi le povestesc acum, am devenit însă inginer geolog și antreprenor în domeniul construcțiilor”, iată cuvintele cu care autorul de Nobel își deschide cartea de față, carte despre ai zice că amintește mai bine decât oricare alta de marele său roman – „Mă numesc Roșu”. Părăsit de tată și nevoit să își ajute financiar mama, pentru a câștiga un ban tânărul se aruncă în aventura vieții sale, iar după aceea nimic nu va mai fi la fel. Devenit ajutor de fântânar, el va găsi în meșterul său un mentor, ba chiar un tată-surogat, pe care îl va iubi și îl va urî deopotrivă, i se va supune cu umilință și îl va urma și poate că îl va ucide, căci câte nu se pot întâmpla într-un roman ca acesta, în care dai, iată, peste o fântână, și mai ales fântâna îți va aminti de faimosul „Mă numesc Roșu”, așa cum îți vor aminti și atmosfera încărcată de mister, și stilul în care se scrie această poveste înțesată de legende din cărți și de legende ale locului și de tot felul de personaje nu tocmai obișnuite, cum este femeia cu părul roșu, artistă a unui teatru ambulant, de care protagonistul nostru se leagă cu toată naivitatea vârstei într-o iubire adolescentină, care îl împinge seară de seară spre geamul luminat al unui apartament din Piața Gării a micului târg, acolo unde crede că locuiește artista și unde într-o noapte de vară o va iubi, îmbătat de rachiu și de fericire. Sunt atâtea întâmplări magice în paginile cărții, în care reapare mereu, ca un blestem, ca o amenințare, ca o proorocire parcă, figura lui Oedip, așa cum l-au lăsat Sofocle și Freud. Și mai sunt și toate visele acelea, și cărțile, și anii care trec neluând cu ei amintirile… (Alina Vîlcan)

*Bestseller: Romanul „Femeia cu Părul Roșu” este cea mai bine vândută carte a unui autor străin, publicată la editura Polirom, de la Bookfest 2017.

Foto: Pixabay.com

22
/10
/15

Şi în această a 25-a ediţie FNT, un accent deosebit va fi îndreptat spre cartea tipărită, cartea – văzută ca valoare, fie că e vorba de literatură sau carte de teatru ori studiu ştiinţific. Astfel, Festivalul Naţional de Teatru continuă, pe parcursul celor zece zile de desfăşurare, să transforme semnalul editorial în eveniment public, propunând un număr de 16 lansări de carte.

20
/10
/15

Săptămâna acesta debutează cea de a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), un proiect internațional dedicat literaturii, cu focus pe zona Europei Centrale și de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 20 de evenimente vor avea loc în orașul de pe Bega în perioada 21-23 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitați cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara, conferințe la Universitatea de Vest.

18
/10
/15

Luni, 19 octombrie, de la ora 18.00, la Cinema Studio (Bd. Magheru 29) din Bucureşti, în cadrul celei de-a X-a ediţii a Zilelor Filmului German, va avea loc premiera filmului documentar Le beau danger, regizat de René Frölke, şi dedicat prozatorului şi eseistului român Norman Manea cu ocazia împlinirii vîrstei de 75 de ani.

14
/10
/15

„4 A.M. Cantosuri domestice” este o plachetă de versuri de Radu Vancu. 4 A.M. este cea mai grea oră dintr-o noapte. Puțini reușesc să o depășească. Încă și mai puțini dintre supraviețuitori sunt poeți.

14
/10
/15

Lucian Dan Teodorovici a obţinut Premiul special al cititorilor „Natalia Gorbaniewska”, în cadrul prestigiosului Premiul Literar al Europei Centrale ANGELUS, Polonia, ediţia 2015, pentru romanul Matei Brunul (Polirom, 2011, 2014, disponibil şi în ediţie digitală).

13
/10
/15

În luna noiembrie a acestui an, la București va avea loc o manifestare de amploare, respectiv ”Zilele Culturii Ruse”, aflată deja la a V-a ediție. Sub moto-ul ”Haideți să (re)descoperim Rusia împreună”, Centrul Rus, care, totodată, îşi serbează 90 de ani de existenţă, îi invită pe bucureşteni la o călătorie-circuit prin cultura Rusiei.

09
/10
/15

Volumul "Timp second hand. Sfârşitul omului roşu", scris de Svetlana Aleksievici, laureată a premiului Nobel pentru literatură pe 2015, este în curs de publicare la editura Humanitas, în traducerea din limba rusă a Luanei Schidu.

08
/10
/15

Scriitoarea şi jurnalista belarusă Svetlana Alexievich a primit premiul Nobel pentru literatură pe 2015, "pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre", potrivit motivaţiei Comitetului Nobel.

04
/10
/15

Vă era dor de glumele lui Jerry Seinfeld? Acum le puteți găsi și în varianta scrisă, în volumul „Seinfeld. Pe limba mea”, apărut la Editura Allfa.

02
/10
/15

Marți, 6 octombrie, de la 19:00, Revista de Povestiri organizează la Cărturești Verona a patra întâlnire a clubului de lectură Pop-up Stories, care are în centru romanul „Deadline”, de Adina Rosetti. Invitații care vor discuta despre experiențele lor legate de temele cărții sunt Cristina Ion și Bülent Duagi.

02
/10
/15

La aproape cincisprezece ani de la succesul romanului Simion Liftnicul, Petru Cimpoeşu, unul dintre prozatorii de primă linie ai ultimilor ani, ne face cunoştinţă cu Celălalt Simion, într-o poveste plină de surprize şi umor. Romanul a apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom şi este disponibil din această săptămînă în librăriile din ţară şi pe www.polirom.ro.

01
/10
/15

ION STRATAN (1955-2005), unul dintre cei mai importanţi poeţi „optzecişti“, ar fi împlinit astăzi 60 de ani. Prieten cu Nichita Stănescu şi considerat drept cel mai important continuator al acestuia, Stratan a fost , de asemenea, “cel mai distins poet al Cenaclului de Luni la o vreme când ceilalți optzecisti încă își pregăteau ucenicia”.