Ce citim în aprilie: recomandările lui Marius Chivu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-citim-in-aprilie-recomandarile-lui-marius-chivu/

Proză scurtă sau pagini de jurnal? Iată recomandările scriitorului şi criticului literar Marius Chivu pentru lecturile momentului.

Un articol de Andrei Crăciun|27 aprilie 2018

Scriitorul Marius Chivu este, la bază, poet. Debutul său în poezie, cartea „Vîntureasa de plastic”, a primit, în 2012, premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România și premiul pentru debut al revistei „Observatorul cultural”. Marius Chivu a publicat și mai multe volume de proză scurtă și însemnări de călătorie. Îl știți din „Dilema veche”, unde scrie o foarte apreciată cronică de carte. De asemenea, are o îndrăgită emisiune la UrbanSunsets.com. El este cel chemat să ne recomande cărți pentru luna aprilie. Recomandările lui Marius Chivu sunt:

Revista Iocan nr. 6, Editura Vellant, 2018

În cei trei ani de cînd apare, în Iocan au publicat proză scurtă 70 de scriitori români, cei mai mulţi fiind debutanţi, astfel că am decis să iniţiem Premiul Iocan pentru proza scurtă, pentru cel mai bun volum de proză scurtă al anului trecut (premiul va fi anunţat & decernat pe 31 mai).

Vă recomand, acest număr îngrijit chiar de mine (cu povestiri de Jeffrey Eugenides, Adrian G. Romila, Cosmin Manolache, Simona Goşu, Florin Lăzărescu, Cătălin Pavel, Anca Chimoiu ş.a.), dar mai ales cinci cărţi nominalizate: Misterul maşinuţelor chinezeşti de Florin Irimia (Polirom), Mandarina de Răzvan Petrescu (Curtea Veche), Tot spaţiul dintre gîndurile mele de Bogdan Răileanu (Polirom), Pereţi subţiri de Ana Maria Sandu (Polirom) şi Copilăria lui Kaspar Hauser de Bogdan-Alexandru Stănescu (Polirom).

Mircea Cărtărescu, Un om care scrie. Jurnal 2011-2017, Editura Humanitas, 2018

Acest al patrulea jurnal publicat de Mircea Cărtărescu aduce însemnările sale personale pînă aproape de prezent și oferă acelaşi blend de melancolie, disperare, vise, plus literatură cît cuprinde.

Este perioada dintre terminarea trilogiei Orbitor (secătuirea, disperarea, gîndul sinuciderii) şi cea de pe parcursul scrierii Solenoiduluii (nesiguranţa, ambiţia, renaşterea), jurnalul fiind un fel de şantier al minţii scriitorului M.C., obsedat de literatură ca nimeni altul. 643 de pagini de intensă zbatere interioară, de inteligenţă literară şi de frumuseţe stilistică. Şi o frază care se potriveşte de minune acestei pagini, dar, mai ales, acestor timpuri: „Demnitatea ţi-o dă numai cititul cărţilor.”

Junot Díaz, Sufocare, traducere de Daniela Rogobete, Editura Black Button Books, 2018

Acesta este volumul de debut al lui Junot Díaz care adună zece povestiri dure, uneori şi violente, dar şi cu fine tuşe de umor, despre viaţa imigranţilor din Republica Dominicană, aflaţi în căutarea visului american.

Junot Díaz a publicat recent o confesiune în The New Yorker în care povestește pentru prima dată că a fost abuzat sexual în copilărie şi descrie felul în care l-a afectat trecerea sub tăcere a acestui episod traumatizant (relaţii ratate, influenţa asupra scrisului), dar şi procesul lung şi încă neterminat de vindecare prin terapie.

Ei bine, nu mai poţi citi povestirile de aici fără background-ul istoriei abuzului sexual. Dintr-odată tema fricilor şi a inadaptării, a relaţiilor ratate, metafora măştii sau cea a sufocării, toate se citesc într-o cheie încă şi mai profundă.

Acest al patrulea jurnal publicat de Mircea Cărtărescu aduce însemnările sale personale pînă aproape de prezent și oferă acelaşi blend de melancolie, disperare, vise, plus literatură cît cuprinde. (Marius Chivu)

Foto: Cosmin Bumbuț / Teleleu

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.

18
/10
/23

De la volumul biografic „Martin Scorsese: O călătorie“ de Mary Pat Kelly la cartea de interviuri „Călătorie într-o fotografie” de Dia Radu, cărțile pe care vi le propunem de această dată vă invită să descoperiți fascinante istorii personale.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.