Ce citim în aprilie: recomandările lui Marius Chivu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-citim-in-aprilie-recomandarile-lui-marius-chivu/

Proză scurtă sau pagini de jurnal? Iată recomandările scriitorului şi criticului literar Marius Chivu pentru lecturile momentului.

Un articol de Andrei Crăciun|27 aprilie 2018

Scriitorul Marius Chivu este, la bază, poet. Debutul său în poezie, cartea „Vîntureasa de plastic”, a primit, în 2012, premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România și premiul pentru debut al revistei „Observatorul cultural”. Marius Chivu a publicat și mai multe volume de proză scurtă și însemnări de călătorie. Îl știți din „Dilema veche”, unde scrie o foarte apreciată cronică de carte. De asemenea, are o îndrăgită emisiune la UrbanSunsets.com. El este cel chemat să ne recomande cărți pentru luna aprilie. Recomandările lui Marius Chivu sunt:

Revista Iocan nr. 6, Editura Vellant, 2018

În cei trei ani de cînd apare, în Iocan au publicat proză scurtă 70 de scriitori români, cei mai mulţi fiind debutanţi, astfel că am decis să iniţiem Premiul Iocan pentru proza scurtă, pentru cel mai bun volum de proză scurtă al anului trecut (premiul va fi anunţat & decernat pe 31 mai).

Vă recomand, acest număr îngrijit chiar de mine (cu povestiri de Jeffrey Eugenides, Adrian G. Romila, Cosmin Manolache, Simona Goşu, Florin Lăzărescu, Cătălin Pavel, Anca Chimoiu ş.a.), dar mai ales cinci cărţi nominalizate: Misterul maşinuţelor chinezeşti de Florin Irimia (Polirom), Mandarina de Răzvan Petrescu (Curtea Veche), Tot spaţiul dintre gîndurile mele de Bogdan Răileanu (Polirom), Pereţi subţiri de Ana Maria Sandu (Polirom) şi Copilăria lui Kaspar Hauser de Bogdan-Alexandru Stănescu (Polirom).

Mircea Cărtărescu, Un om care scrie. Jurnal 2011-2017, Editura Humanitas, 2018

Acest al patrulea jurnal publicat de Mircea Cărtărescu aduce însemnările sale personale pînă aproape de prezent și oferă acelaşi blend de melancolie, disperare, vise, plus literatură cît cuprinde.

Este perioada dintre terminarea trilogiei Orbitor (secătuirea, disperarea, gîndul sinuciderii) şi cea de pe parcursul scrierii Solenoiduluii (nesiguranţa, ambiţia, renaşterea), jurnalul fiind un fel de şantier al minţii scriitorului M.C., obsedat de literatură ca nimeni altul. 643 de pagini de intensă zbatere interioară, de inteligenţă literară şi de frumuseţe stilistică. Şi o frază care se potriveşte de minune acestei pagini, dar, mai ales, acestor timpuri: „Demnitatea ţi-o dă numai cititul cărţilor.”

Junot Díaz, Sufocare, traducere de Daniela Rogobete, Editura Black Button Books, 2018

Acesta este volumul de debut al lui Junot Díaz care adună zece povestiri dure, uneori şi violente, dar şi cu fine tuşe de umor, despre viaţa imigranţilor din Republica Dominicană, aflaţi în căutarea visului american.

Junot Díaz a publicat recent o confesiune în The New Yorker în care povestește pentru prima dată că a fost abuzat sexual în copilărie şi descrie felul în care l-a afectat trecerea sub tăcere a acestui episod traumatizant (relaţii ratate, influenţa asupra scrisului), dar şi procesul lung şi încă neterminat de vindecare prin terapie.

Ei bine, nu mai poţi citi povestirile de aici fără background-ul istoriei abuzului sexual. Dintr-odată tema fricilor şi a inadaptării, a relaţiilor ratate, metafora măştii sau cea a sufocării, toate se citesc într-o cheie încă şi mai profundă.

Acest al patrulea jurnal publicat de Mircea Cărtărescu aduce însemnările sale personale pînă aproape de prezent și oferă acelaşi blend de melancolie, disperare, vise, plus literatură cît cuprinde. (Marius Chivu)

Foto: Cosmin Bumbuț / Teleleu

22
/12
/19

Dragostea este în fel și chip. Sentimentul suprem, care se colorează în infinite nuanțe, care înflăcărează imaginația creatorilor dintotdeauna, a dat naștere unora dintre cele mai reușite romane, care își păstrează peste ani puterea de seducție asupra cititorilor.

16
/12
/19

Miercuri, 18 decembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc lansarea romanului „Doamna Pylinska și secretul lui Chopin” de Eric-Emmanuel Schmitt, bestseller Gaudeamus 2019, recent apărut în seria de autor dedicată scriitorului francez, la Humanitas Fiction, în traducerea lui Doru Mareș.

15
/12
/19

Cartea „Milioanele arlechinului”, traducere din limba cehă și note de Sorin Paliga, a fost publicată la Editura Art în anul 2019.

14
/12
/19

Editura Humanitas vă învită luni, 16 decembrie, la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea romanul „Deborah” de Cătălin Mihuleac, volum publicat în colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani”, coordonată de Andreea Răsuceanu.

05
/12
/19

Editura Corint vă invită la un eveniment cu totul special, dedicat pasionaților de istorie, dar și celor pentru care Regele Mihai I ocupă un loc aparte în inimă și bibliotecă. Joi, 5 decembrie, ora 18:00, la Exotique (Splaiul Unirii, nr. 96, București), are loc relansarea volumului „Ultimele convorbiri cu Regele Mihai I“ de Bogdan Șerban-Iancu.

04
/12
/19

Editura Humanitas Fiction vă invită joi, 5 decembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la o întâlnire cu Eshkol Nevo, liderul noii generații de scriitori israelieni, prilejuită de lansarea romanului „Simetria dorințelor“, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea excelentă a Ioanei Petridean. Vor participa, alături de autor, jurnaliștii Cătălin Striblea și Marius Constantinescu. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

03
/12
/19

Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită miercuri, 4 decembrie, ora 19.00, la lansarea volumului bilingv Opere scelte / Opere alese de Ugo Foscolo, apărut recent la Editura Humanitas, în colecția „Biblioteca Italiană“, în traducerea Smarandei Bratu Elian şi a lui Cornel Mihai Ionescu, cu o prefaţă de Giulio Ferroni.