Ce citim în august: recomandă Desirée Halaseh (scriitoare-călătoare)
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-citim-in-august-recomanda-desiree-halaseh-scriitoare-calatoare/

Recomandările de lectură pentru acest sfârşit de vară vin de la Desirée Halaseh, autoarea volumului „Spaţiul dintre nori. Cu rucsacul prin India” (ed. Polirom). Ce ne propune Desirée? Ficţiune semnată de o poloneză, un italian şi un american.

Un articol de Alina Vîlcan|27 august 2018

Desirée Halaseh este, înainte de toate, o călătoare. A văzut mare parte din lume, din India până în Transnistria, din Iordania până în Togo, din Cuba până în Thailanda sau în Indonezia sau în Myanmar (foto). Despre călătoriile sale, scrie în National Geographic Traveler și în Suplimentul de Cultură, dar și pe blogul ei – DesireeHalasheh.com.  Între două drumuri, ne-a lăsat rândurile care urmează, despre trei titluri de neratat pentru iubitorii de literatură, pe care nu veți regreta luându-le în valiză.

Și ce-ai mai citit în ultima vreme, mă întreabă Claudia, omul bun la toate de la editura Polirom, dar mai ales la recomandări de carte nouă. Dispare în spatele unei uși albe, care se închide molcom ca ultima lună de vară din anul ăsta doar pentru a apărea câteva secunde mai târziu cu două volume noi nouțe în brațe. O poloneză și un italian.

Olga Tokarczuk. Rătăcitorii (ed. Polirom, 2018)

Olga Tokarczuk. „Probabil unul dintre cei mai mari scriitori în viaţă de care n-ai auzit” (The Bookseller) a câștigat Man Booker Prize International 2018 pentru volumul „Rătăcitorii”. O serie de povești scurte și fragmente despre nomadismul contemporan îmbinate cu povești orientale și mult suspans. Un om își pierde nevasta, copilul și pe cale de consecință mintea într-o vacanță aparent banală de pe o insulă. Romanul se joacă cu mitul unei vechi secte religioase din Rusia secolului XIX conform căruia singura posibilitate de a scăpa de răul absolut este de a fi permanent în mișcare (bonus point din partea mea de la început) și experiențele de călătorie ale autoarei în prezent prin aeroporturi și hoteluri și printre altele, cu descrierea ultimului drum al inimii lui Chopin de la Paris la Varşovia.

Paolo Cognetti, Băiatul sălbatic (ed. Polirom, 2018)

Autobiografie cu care rezonez întrutotul, despre nevoia de izolare a unui om care și-a pierdut bucuria de a trăi. După zece ani în care a stat departe de munte, hotărăște să închirieze o cabană aflată la 1900 metri altitudine și să trăiască simplu alături de o mână de localnici. Mi-a adus aminte de Henry David Thoreau și „Walden”, o carte care mi-a pus numeroase întrebări despre propria mea izolare, recent petrecută în mijlocul unei păduri de pe lângă Iași, pe timp de iarnă. Paolo Cognetti scrie un jurnal de călătorie, pe alocuri meditativ, care te va provoca să reflectezi la propria ta singurătate.

„Dacă muntele este o încercare pentru trup şi minte, atunci e deopotrivă o provocare pentru limbaj. Impetuos şi limpede ca un torent, limbajul cărţii lui Paolo Cognetti se măsoară cu peisajul şi cu el însuşi.(Le Courrier)

Jonathan Safran Foer, Iată-mă (ed. Humanitas, 2017)

„Mimarea unei relații bazate pe iubire făcuse suportabilă lipsa unei relații bazate pe iubire. Te-am scutit de chestii absolut nevinovate, care n-ar fi avut nici un motiv să te supere, dar cu toate astea te-ar fi făcut ferfeniță. Nici un copil nu știe când sfârcul se retrage pentru ultima oară din gura lui. A nu avea de ales e tot o alegere. Ceea ce ar dezvălui o zgârietură minusculă, într-un loc vulnerabil. OK, mulțumesc pentru tot, toată lumea afară.”

Radiografia unei despărțiri. Totul a pornit atunci când Julia Bloth descoperă că Jacob o înșală. O familie de evrei stabilită în America e nu numai portretul unei drame de familie, dar elaborează un tablou mai amplu al fragilității statului Israel și al integrității sale pe termen lung. O poveste tragică, pe alocuri comică a nepermanenței și firului încâlcit ce străbate iluzia căminului perfect în lumina imperfecțiunilor naturii umane.

Foto: Iulian Ursachi

12
/07
/21

Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment din volumul „Malvinița. Așa se scrie dragostea. Epistolar erotic. parCurs de comunicare creativă” de Eugen Istodor, recent publicat la Editura Polirom.

08
/07
/21

Un portret al excepționalei gânditoare de secol XX, Hannah Arendt, schițat de autoarea americană Hannah Jewell în volumul „100 de femei afurisite. O istorie” (Editura Nemira, 2021, colecția „Orion”).

07
/07
/21

Cum evităm problemele financiare în cuplu? Cum ar trebui economisiți și investiți banii familiei pentru a ajunge la echilibru și prosperitate? Curtea Veche Publishing lansează ghidul de bază pentru orice cuplu aflat la început de drum.

07
/07
/21

Joi, 8 iulie, la ora 18.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), va avea loc o discuție pornind de la „Eu, Tituba, vrăjitoarea neagră din Salem” de Maryse Condé, romanul laureat al Premiului Noii Academii Suedeze pentru Literatură 2018 & Grand Prix Littéraire de la Femme 1986.

06
/07
/21

Miercuri, 7 iulie, la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), scriitoarea Simona Antonescu va intra în dialog cu criticul Bogdan Crețu pornind de la romanul „În umbra ei”, apărut recent în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom.

04
/07
/21

Pentru a marca 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri (1821-1890), deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română, Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează în 2021 o serie de expoziții, concursuri, ateliere, întâlniri și apariții editoriale speciale.

01
/07
/21

Zilele acestea, a plecat către librăriile din întreaga țară o nouă ediție, revăzută, a Jurnalului lui Franz Kafka, editată în colecția ANANSI World Fiction într-un format grafic deosebit.

28
/06
/21

„Forma lucrurilor. Alfabetul geometriei”, cartea lui Marco Andreatta publicată recent în colecția Știință, spune povestea geometriei, pe care autorul o descrie drept unul dintre cele mai studiate şi sofisticate sisteme ale gândirii filozofice, capabil să furnizeze interpretări ale lumii în care trăim şi tehnicile de care avem nevoie ca să ne putem împlini aşteptările şi dorinţele. Orientarea în spațiu, perceperea unui obiect prin forma sa, minimizarea distanțelor de deplasare – toate acestea sunt înzestrări geometrice de care ne folosim în viața de zi cu zi.

17
/06
/21

Ziarul Metropolis vă prezintă un fragment din romanul „un nor în formă de cămilă” de Alina Nelega, recent apărut la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd.” (disponibil și în ediție digitală).

14
/06
/21

Storis este prima aplicație de audiobookuri, ebookuri și podcasturi în limba română, un produs original și unic pe piața de carte din România, care își propune să ofere cititorilor o experiență nouă a lecturii și să așeze țara noastră pe harta revoluției digitale care se manifestă astăzi în toată lumea.

13
/06
/21

Unele cărți te pot însoți oriunde și oricând. Ele conturează un orizont mai generos. Ziarul Metropolis vă invită să descoperiți trei romane noi, recent apărute în România, care vă pot bucura oriunde și oricând.