Ce citim în decembrie: recomandările scriitoarei Andreea Răsuceanu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-citim-in-decembrie-recomandarile-scriitoarei-andreea-rasuceanu/

Andreea Răsuceanu a publicat de curând romanul „O formă de viaţă necunoscută”, în centrul căruia se află Bucureştiul, cu istoria şi poveştile lui din felurite timpuri. Este şi coordonatoarea seriei de literatură contemporană a editurii Humanitas.

Un articol de Alina Vîlcan|10 decembrie 2018

Pornind de aici, am invitat-o pe Andreea Răsuceanu să ne recomande trei lecturi de neuitat pentru acest sfârșit de an. Iată ce ne propune!

Pentru că decembrie e luna lecturilor tihnite, după ce tot anul fiecare a „furat” timp pentru citit, nopțile, în weekenduri, în metrou, o să recomand cărți care chiar trebuie citite în tihnă, fiecare dintr-un alt motiv.

1. Jurnal, de Radu Petrescu

Prima e Jurnalul lui Radu Petrescu. E o carte la care eu revin periodic, uneori citesc la întâmplare, sau reiau fragmente pe care mi le-am însemnat. E o lectură extrem de stimulativă și care-ți redă încrederea în puterea literaturii, atunci când ți-ai pierdut-o. Sunt pagini de talent în formă pură, o viziune extrem de concentrată a lumii, a realității, așa cum o vede un scriitor, uneori câteva imagini sinestezice sintetizează mai mult decât reușesc alții să spună în pagini întregi. Unele fragmente au frumusețea unor picturi abstracte, îți plac înainte să le înțelegi, pentru că produc un efect de uimire, de stupoare și de încântare, apoi, din fiecare frază încep să se desprindă firele subtile ale sensurilor. O întreagă lume prinde viață astfel, reconstituită prin sensibilitatea și senzitivitatea unui scriitor atipic pe care nici un pasionat de literatură n-ar trebui să-l rateze. Recomand ediția completă apărută la Paralela 45 acum câțiva ani (2014), îngrijită de soția scriitorului, pictorița Adela Petrescu.

2. Fontana di Trevi, de Gabriela Adameșteanu

Pentru vacanța de iarnă trebuie rezervat și romanul Gabrielei Adameșteanu, Fontana di Trevi, roman ce încheie trilogia din care au apărut deja Drumul egal al fiecărei zile și Provizorat. Gabriela Adameșteanu revine în forță la povestea Letiției Branea, pe care o reîntâlnim acum în ipostaza emigrantei care se întoarce în țară, pe urmele unei moșteniri de familie. Autoarea reușește o performanță extraordinară, de a scrie o carte diferită – ca tonalitate, tip de construcție, de discurs – față de celelalte două volume ale trilogiei, păstrând însă suficiente elemente care să-l lege pe cititor de narațiunile trecute. Cartea e un tur de forță prin lumea postdecembristă, cu pagini memorabile despre Revoluție și mineriade, cu personaje emblematice care reprezintă câteva destine ilustrative pentru ce s-a întâmplat cu românii după momentul Decembrie ’89. Scrisă alert și palpitant, cu parcă și mai multă acuitate și duritate decât celelalte două părți ale trilogiei, cartea e o cronică necruțătoare și lucidă a unor vremuri tulburi, așa cum se reflectă ele în destinul individual al unei femei.

3. Rătăcitorii, de Olga Tokarczuk

A treia carte de citit în tihnă ar fi Rătăcitorii Olgăi Tokarczuk; e un roman atipic, fragmentar, asupra căruia simți nevoia să revii imediat ce l-ai terminat. E un roman făcut din mai multe povești care se întretaie, nerespectând nici un fir cronologic, nici o regulă a narațiunii „clasice”, cu pasaje eseistice, cu o scriitură inteligentă, actuală și foarte originală. L-aș recomanda tuturor celor care nu au timp să citească foarte multă literatură contemporană, sau n-au fost cuceriți încă de ea, cu siguranță lucrurile se vor schimba după lectura acestei cărți.

Unele fragmente au frumusețea unor picturi abstracte, îți plac înainte să le înțelegi, pentru că produc un efect de uimire, de stupoare și de încântare, apoi, din fiecare frază încep să se desprindă firele subtile ale sensurilor. (Andreea Răsuceanu, despre Jurnalul lui Radu Petrescu)

18
/11
/21

În volumul „Pecetluite în istorie”, coordonat de cunoscutul istoric Simon Sebag Montefiore și publicat la Editura Trei, cititorii vor descoperi secvențe remarcabile așternute pe hârtie de personalități din toate timpurile.

12
/11
/21

O întâlnire cu scriitorul portughez José Luís Peixoto, prezent în acest an la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), pornind de la romanul „Autobiografia”, disponibil în limba română la Editura Pandora M. Despre Lisabona, José Saramago și Pilar del Rio, anii ’90 și provocări în literatura contemporană, cu unul dintre cei mai apreciați autori de limbă portugheză de azi!

12
/11
/21

Asociația Culturală La Două Bufnițe derulează toamna aceasta un amplu proiect online construit în jurul unei cărți-eveniment: Dicționarul romanului central-european din secolul XX, coordonat de Adriana Babeți și aflat în curs de apariție la Editura Polirom. Volumul include analiza a 249 de romane central-europene apărute între 1900 și 2000, rodul a mai bine de 30 de ani de cercetare a unei echipe impresionante de peste 70 de cercetători din 14 universități și centre de cercetare din țară și străinătate.  

11
/11
/21

Editura Nemira a lansat în imprintul de nonficțiune ORION autobiografia președintelui Statelor Unite ale Americii. Vă oferim un fragment din „Promisiunile mele. Despre viață și politică” de Joe Biden (traducere de Ruxandrei Toma, lectură de specialitate de Anca Sandu).

05
/11
/21

Editura Frontiera anunță un nou titlu semnat de Nina Cassian, publicat într-o ediție adaptată grafic pentru copiii de astăzi: „Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari”. Ilustrațiile cărții sunt semnate de Andrei Tache.