Ce citim în februarie: recomandările Ioanei Cristina Casapu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-citim-in-februarie-recomandarile-ioanei-cristina-casapu/

Invitata rubricii „Ce citim luna aceasta” este jurnalista şi scriitoarea Ioana Cristina Casapu. Autorii pe care ni-i propune spre lectură sunt Cheryl Strayed, J.R. Moehringer şi Joan Didion.

Un articol de Alina Vîlcan|20 februarie 2018

În 2016, Ioana Cristina Casapu publica romanul „Deviații de Stereo”, o radiografie la 360 de grade a generației Y din București. În prezent, locuiește la Berlin și lucrează la cel de-al doilea volum de proză al său, „Music For People Who Cannot Cry”. Iată ce ne propune să citim!

Cheryl Strayed: Sălbăticie

E 2016, decembrie, sunt într-un zbor spre Barcelona, am în brațe călătoria de 1770 de mile pe jos a scriitoarei Cheryl Strayed prin pustiul californian și mă întreb dacă la capătul fiecărei călătorii în care ne aruncăm pentru a ne învinge fricile ne găsim pe noi.

Mi-am privit adesea propria călătorie ca un jurnal de escale în care mi-am notat pe borne mentale convingerile și temerile. Am părăsit locuri, obiecte și părți din mine în puncte pe care le-am considerat cardinale, am oferit vieți noi hainelor și cărților de care m-am despărțit, lăsându-le în grija altor oameni. De fiecare dată când mă urc într-un avion, visez ca zborul de întoarcere să mă lase în alt oraș. Nu știu unde și când se va întâmpla următoarea călătorie, sau cum se va încheia. Singura constantă este același dor de ducă, care se vrea împăcat.

Cartea în care Cheryl Strayed își ia lumea în cap pentru a-și găsi sensul și străbate America nebătătorită pe jos timp de trei luni, trecând prin arșiță, ploaie, zăpadă, accidente fericite și nefericite, îmblânzindu-se pe sine și vindecându-se de rănile lăsate de pierderi mi-a amintit de un lucru pe care îl facem cu toții, atunci când ne întrebăm dacă s-o luăm înainte sau înapoi. Curajul altora ne impacientează, pentru că pune sub lupă fiecare decizie comodă pe care am luat-o vreodată, și ne obligă să ne întrebăm ce protejăm cu adevărat atunci când alegem să nu părăsim anticamera moale, caldă și imperturbabilă a zonei noastre de comfort.

J. R. Moehringer: Dulcele Bar

Când aveam 17 ani am citit De veghe în lanul de secară și, tipic, am regăsit în volumul lui Salinger confortul identificării cu un exemplu universal de minte tânără și neliniștită. Cea mai mare dorință cu care rămăsesem era să mă întrebe la Bac care este personajul meu preferat din literatura de liceu, pe care pe atunci nu o înțelegeam și o socoteam seacă și plictisitoare. Dacă Holden Caulfied este eroul care a adus fler, dorință sau împăcare pentru adolescenții ingrați din noi, J. R. Moehringer este păzitorul din lanul cu o secară mai îmbâcsită, mai pătată cu whisky și dezamăgire și îmbibată de căutările de sine înverșunate ale tinereții.

Un om intră într-un bar și își caută parastasul tuturor problemelor. Uneori caută distracție care să-i perie nemulțumirile zilnice, alteori să uite de sine. Căutăm iubire, sex, sau o schimbare, atunci când viața merge în jos, căutăm un făgaș sau o forță străină care să ne pună pe calea cea dreaptă atunci când demonii personali își fac loc în sufragerie ca într-o sală de așteptare infinită, dar cel mai curent și mai abitir, căutăm acceptare.

Așteptăm mereu să se întâmple ceva, ca barul să ne schimbe viața, valorile, să ne inspire, să ne aducă peste noapte revelația de care avem nevoie ca să ne îmbogățim, să nu mai procrastinăm, să ne depășim temerile, să ne găsim pe noi sau pe alții, să dăm de iubirea vieții noastre atunci când următoarea femeie într-o rochie neagră și cu un rânjet care pare desprins din filme intră pe ușă sau o partidă de sex care să fie atât de tantric încât să ne spele singurătatea.

Viața pe care Moehringer o caută în bar este o călătorie personală pe care o trăim cu toți. Undeva între articolele care susțin că generațiile s-au schimbat și suferim mai devreme decât predecesorii noștri de crize de vârsta a doua premature, și nevoia de a ne ridica nivelul alcoolemiei la cel al așteptărilor pe care singuri ajungem să le considerăm nerealiste, începem să căutăm răspunsuri în siguranța de sine pe care o poți căpăta numai de unul singur, în mulțime.

Joan Didion: Anul gândirii magice

Asta e o carte pe care am început-o tot într-un avion, de data aceasta spre Berlin, în septembrie 2017.

Povestea acestei femei, care și-a pierdut și soțul, și fiica, și a rămas pe Pământ ca să scrie scrisori despre trecut și viitor, este un jurnal de o luciditate înduioșătoare, în paginile căruia îți reflecți cu ușurință nevoile afective, neputința și speranța deopotrivă, că cei dispăruți se vor întoarce, pe nesimțite, la tine.

The Year Of Magical Thinking este o călătorie pe care am făcut-o cei mai mulți dintre noi atunci când ne-am luat un an sabatic de la rigoarea și permanența vieții percepute, pentru a ne afunda în explorare cu conștiinciozitate, ca atunci când învățăm să cântăm la un instrument, o limbă străină, șah, sau o rută nebătătorită pe care nu putem lăsa pietricele precum Hansel și Gretel, ci doar părăsi porțiuni din noi care ne vorbesc despre dragoste și durere.

E 2016, decembrie, sunt într-un zbor spre Barcelona, am în brațe călătoria de 1770 de mile pe jos a scriitoarei Cheryl Strayed prin pustiul californian și mă întreb dacă la capătul fiecărei călătorii în care ne aruncăm pentru a ne învinge fricile ne găsim pe noi.

Foto: Alexandre Popa

11
/06
/21

Triumf Amiria și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) îi invită pe traducătorii profesioniști și amatori la un atelier de traducere queer cu profesoara universitară Ruxandra Vișan și traducătoarea Laura Sandu în cadrul secțiunii de literatură a proiectului.

08
/06
/21

„Unică în acest roman este vocea naratorului său, un amestec de Holden Caulfield și Karl Ove, maghiar și român, idealist și cinic, hibrid în multe sensuri, încercând să găsească claritatea, fără să știe de ce, dintr-un pur instinct moral și estetic, și fără să știe cum. Dacă acceptăm pactul autobiografic al cărții, atunci înțelegem lumea din care a ieșit unul dintre poeții cu adevărat originali ai noii generații. Mărcile lui lirice apar surprinzător și discret, ca mici puncte incandescente, și în proza fluidă și simplă prin care e spusă povestea anilor de rătăcire ai lui Dósa, probabil cel mai important scriitor maghiar de limbă română de azi.” (Adrian Lăcătuș).

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

31
/05
/21

O nouă carte care a ținut prima pagină a publicațiilor din întreaga lume în ultimii ani a apărut zilele acestea în traducere în colecția ANANSI World Fiction. Este vorba despre ”Niciun prieten, doar munții”, volum de memorii al cunoscutului refugiat iranian de etnie kurdă Behrouz Boochani, o istorie tăioasă ce descrie poveștile adevărate ale refugiaților de pe Insula Manus, din Papua Noua Guinee, unde autorul a fost închis în 2013, după ce a fost prins încercând să intre cu barca în apele teritoriale ale statului australian.

30
/05
/21

„Mi se pare că mai degrabă aș putea fi învinuit de lăcomie, de beție, de superficialitate, de indiferență, de orice doriți”, îi scrie Cehov lui A.N. Pleșcev, prietenul lui, la 1888, „însă nu de dorința de a părea ori de a nu părea ceva. Nu m-am ascuns niciodată! Dacă dumneavoastră îmi sunteți drag, sau Suvorin, sau Mihailovski, n-o ascund nicăieri”.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

Luni, 24 mai, începînd cu ora 19.00, pe paginile Facebook Polirom și Librăria Humanitas de la Cișmigiu (facebook.com/polirom.editura•facebook.com/LibrariaHumanitasDeLaCismigiu), Andreea Răsuceanu va intra în dialog cu redactorii Alecart, pornind de la romanul „Vîntul, duhul, suflarea”, recent publicat la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd”.

17
/05
/21

Noi, copiii din Bahnhof Zoo de Christiane F este una dintre acele cărți care nu te lăsa indiferent. Adicția în rândul adolescenților este văzută din interiorul unei povești de viață reale. Cum te afunzi într-o experiență traumatizantă, consumul de heroină, din dorința de a aparține, de a simți că ești important pentru cei din jur și că ceea ce trăiești are o intensitate ieșită din comun? Și ce șanse ai cu adevărat să o poți depăși?