Ce citim în ianuarie: recomandările lui Andrei Crăciun
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-citim-in-ianuarie-recomandarile-lui-andrei-craciun/

Inaugurăm astăzi rubrica „Ce să citim luna aceasta”. Primul chemat să ne facă trei recomandări de lectură este ziaristul şi scriitorul Andrei Crăciun, colaborator al Ziarului Metropolis.

Un articol de Ziarul Metropolis|25 Ianuarie 2018

De la Madrid, unde are o bursă la Escuela de Escritores, ziaristul Andrei Crăciun, care este și nuvelist (Pălăria albastră și alte povestiri, Herg Benet, 2015; Îndurabile, Herg Benet, 2017; Aleea Zorilor, Polirom, 2017), eseist (Baricadele I-III, Hyperliteratura, 2017), dar și poet (Poezii pentru acea necunoscută, Herg Benet, 2015; Toată poezia lumii, Hyperliteratura, 2017), ne propune trei titluri abia apărute în România. Iată-le!

Mariana Enriquez, „Ce-am pierdut în foc”, Editura Art, 2017

Prima dată am văzut cartea Marianei Enriquez într-o librărie bucureșteană. Am răsfoit-o, mi s-a părut o promisiune și mi-am propus să o cumpăr într-o zi de leafă. Apoi, la Madrid, unde se discută aprins literatura de limbă spaniolă, numele Marianei Enriquez a apărut din nou. În aceste dezbateri, ea nu mai era o promisiune. Era o certitudine. Una dintre marile scriitoare ale timpului prezent.

În plus, mai era și ziaristă la bază, ceea ce mi-o aducea foarte aproape de inimă. Am început să o citesc, folosindu-mă de spaniola precară pe care o posed. Chiar și așa, am reușit să îi văd marea frumusețe. O scriitoare la intersecția dintre Cortázar și Bolaño. Nu e o estetă, dar nici nu trebuie să fie. Povestirile ei au crescut pe sub pielea vieții adevărate, întocmai ca niște tumori care se cereau extirpate. În plus, citind această carte, puteți afla și incredibila și trista poveste a Piticului Clăpăug.

Radu Cosașu, „Fotbal plus ai mei și ai noștri”, Editura Polirom, 2017

O mare bucurie pentru toți cosașienii – această carte care strânge editorialele publicate între 1991 și 1997 de Radu Cosașu în săptămânalul Fotbal plus. În biografia mea, Fotbal plus este cel mai important ziar, pentru că a fost primul. Fotbal plus mi-a asigurat o devenire, iar Radu Cosașu, de atunci, de la 1991, mi-a fost, neîncetat, maestru, mentor, și ceva mai mult, mult mai mult.

Poate că nu veți regăsi aici, ca mine, copilăria dumneavoastră. Poate că nici măcar nu vă interesează fotbalul din ultimul deceniu al mileniului al II-lea (deși ar trebui, fiindcă a fost atât de frumos). Tot aveți ce anume citi: minunata tandrețe textuală a lui Radu Cosașu, care știe să facă un miracol din arenele și speranțele și ratările și golurile de pe globul pământesc.

Bruce Springsteen, „Born to Run”, Editura Polirom, 2017

Pe Bruce Springsteen i-l datorez, în mod paradoxal, tot săptămânalului Fotbal plus (vezi punctul 2). Aici am citit că este cântărețul preferat al lui Roberto Baggio. Roberto Baggio era fotbalistul meu preferat, așa că n-a durat decât o casetă audio până când Bruce Springsteen a devenit și cântărețul meu preferat.

Era o casetă audio care se auzea fâșâit, erau anii `90, America era departe și toate visele ne erau tinere. Și iată-mă acum, înaintând spre apus, citind viața domnului Springsteen cu un amestec de uluire și melancolie și gratitudine că l-am aflat din timp.

Tot aveți ce anume citi: minunata tandrețe textuală a lui Radu Cosașu, care știe să facă un miracol din arenele și speranțele și ratările și golurile de pe globul pământesc. (Andrei Crăciun, despre „Fotbal plus ai mei și ai noștri”)

Foto: Timpul

26
/02
/18

Cărțile înseamnă marea zestre a omenirii. Simpla definiție de dicționar le declară ”pagini imprimate prinse într-un volum, broșat, legat sau in folio”. Dar materialul este mult mai divers: de la cărămizile pe care s-au incizat semnele cuneiforme până la audio-book-urile din zilele noastre. Și dacă suportul poate fi tabletă, papirus, pergament, mătase, hârtie, electronic, cuprinsul cărților e cel care interesează; el se confundă cu infinitatea de preocupări ce caracterizează creația umană.

26
/02
/18

Michel Houellebecq, unul dintre cei mai cunoscuti si tradusi autori francezi, împlinește, astăzi, 60 de ani. Supranumit "copilul teribil al literaturii franceze", romancierul a fost nominalizat de doua ori la premiul Goncourt, pentru "Particulele elementare" si "Posibilitatea unei insule", primind prestigiosul premiu în 2010 pentru romanul "Harta si teritoriul".

25
/02
/18

Am antologat pentru dumneavoastră douăzeci dintre cele mai frumoase declarații poetice ale lui Gică Hagi. Declarațiile sunt autentice. Forma am dat-o noi pentru a surprinde mai bine poezia din ele. Poeziile au fost recitate pentru dumneavoastră de doi tineri și talentați actori: Alex Nagy și Letiția Vlădescu. Iată.

22
/02
/18

Kazuo Ishiguro: „Povestea emoţionantă a unei familii destrămate din pricina realităţilor cumplite din Orientul Mijlociu... Risipirea speranţelor venite odată cu Primăvara arabă este redată cu atît mai puternic cu cît furia lui Matar este ţinută în frîu, iar credinţa lui în omenire – neclintită.”

18
/02
/18

Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Tatiana Niculescu, Radu Paraschivescu și Vlad Zografi ne oferă câteva soluții pentru fericire… „Cum să fii fericit în România” e o întrebare la care nu-i ușor de răspuns.

16
/02
/18

Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani români, și-a amintit de “colosala” echipă redacțională care popula editura Cartea Românească în anii 80 și, prin ricoșeu, de rolul... purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor rețelelor de socializare.

14
/02
/18

Editura Humanitas a lansat romanul „Lebedele de pe Fifth Avenue” în care americanca Melanie Benjamin reconstituie un New York de altădată, în centrul căruia se află excentricul scriitor Truman Capote și muzele sale, strălucitoarea Gloria Guinness, captivanta Nancy "Slim" Keith și, mai ales, emblematica Babe Paley.

14
/02
/18

Mircea Cărtărescu a câştigat premiul „Thomas Mann” pentru Literatură pe 2018, unul dintre cele mai prestigioase premii literare germane. Acordat de Academia Bavareză de Arte Frumoase şi de orasul Lübeck, premiul va fi decernat scriitorului român în cadrul unei ceremonii organizate la Teatrul Lübeck, pe 17 noiembrie. “Sunt foarte recunoscător juriului, ca şi Academiei Bavareze şi oraşului Lubeck, care-mi vor acorda acest premiu", a precizat Cărtărescu pe pagina sa de Facebook.

13
/02
/18

Editura Humanitas a lansat de curând colecția „12 cărți despre lumea în care trăim”. Printre ele, și „Civilizația spectacolului” de Mario Vargas Llosa. Am selectat din acest volum 12 fragmente care vă vor lăsa pe gânduri.

Page 20 of 94« First...10...1819202122...304050...Last »