Ce citim în ianuarie: recomandările lui Andrei Crăciun
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-citim-in-ianuarie-recomandarile-lui-andrei-craciun/

Inaugurăm astăzi rubrica „Ce să citim luna aceasta”. Primul chemat să ne facă trei recomandări de lectură este ziaristul şi scriitorul Andrei Crăciun, colaborator al Ziarului Metropolis.

Un articol de Ziarul Metropolis|25 Ianuarie 2018

De la Madrid, unde are o bursă la Escuela de Escritores, ziaristul Andrei Crăciun, care este și nuvelist (Pălăria albastră și alte povestiri, Herg Benet, 2015; Îndurabile, Herg Benet, 2017; Aleea Zorilor, Polirom, 2017), eseist (Baricadele I-III, Hyperliteratura, 2017), dar și poet (Poezii pentru acea necunoscută, Herg Benet, 2015; Toată poezia lumii, Hyperliteratura, 2017), ne propune trei titluri abia apărute în România. Iată-le!

Mariana Enriquez, „Ce-am pierdut în foc”, Editura Art, 2017

Prima dată am văzut cartea Marianei Enriquez într-o librărie bucureșteană. Am răsfoit-o, mi s-a părut o promisiune și mi-am propus să o cumpăr într-o zi de leafă. Apoi, la Madrid, unde se discută aprins literatura de limbă spaniolă, numele Marianei Enriquez a apărut din nou. În aceste dezbateri, ea nu mai era o promisiune. Era o certitudine. Una dintre marile scriitoare ale timpului prezent.

În plus, mai era și ziaristă la bază, ceea ce mi-o aducea foarte aproape de inimă. Am început să o citesc, folosindu-mă de spaniola precară pe care o posed. Chiar și așa, am reușit să îi văd marea frumusețe. O scriitoare la intersecția dintre Cortázar și Bolaño. Nu e o estetă, dar nici nu trebuie să fie. Povestirile ei au crescut pe sub pielea vieții adevărate, întocmai ca niște tumori care se cereau extirpate. În plus, citind această carte, puteți afla și incredibila și trista poveste a Piticului Clăpăug.

Radu Cosașu, „Fotbal plus ai mei și ai noștri”, Editura Polirom, 2017

O mare bucurie pentru toți cosașienii – această carte care strânge editorialele publicate între 1991 și 1997 de Radu Cosașu în săptămânalul Fotbal plus. În biografia mea, Fotbal plus este cel mai important ziar, pentru că a fost primul. Fotbal plus mi-a asigurat o devenire, iar Radu Cosașu, de atunci, de la 1991, mi-a fost, neîncetat, maestru, mentor, și ceva mai mult, mult mai mult.

Poate că nu veți regăsi aici, ca mine, copilăria dumneavoastră. Poate că nici măcar nu vă interesează fotbalul din ultimul deceniu al mileniului al II-lea (deși ar trebui, fiindcă a fost atât de frumos). Tot aveți ce anume citi: minunata tandrețe textuală a lui Radu Cosașu, care știe să facă un miracol din arenele și speranțele și ratările și golurile de pe globul pământesc.

Bruce Springsteen, „Born to Run”, Editura Polirom, 2017

Pe Bruce Springsteen i-l datorez, în mod paradoxal, tot săptămânalului Fotbal plus (vezi punctul 2). Aici am citit că este cântărețul preferat al lui Roberto Baggio. Roberto Baggio era fotbalistul meu preferat, așa că n-a durat decât o casetă audio până când Bruce Springsteen a devenit și cântărețul meu preferat.

Era o casetă audio care se auzea fâșâit, erau anii `90, America era departe și toate visele ne erau tinere. Și iată-mă acum, înaintând spre apus, citind viața domnului Springsteen cu un amestec de uluire și melancolie și gratitudine că l-am aflat din timp.

Tot aveți ce anume citi: minunata tandrețe textuală a lui Radu Cosașu, care știe să facă un miracol din arenele și speranțele și ratările și golurile de pe globul pământesc. (Andrei Crăciun, despre „Fotbal plus ai mei și ai noștri”)

Foto: Timpul

14
/09
/16

Cartea „2666” (în trei volume), traducere din limba spaniolă de Eugenia Alexe Munteanu, a fost publicată la Editura Univers, în 2016.

14
/09
/16

Nouă editori germani, austrieci și elvețieni ajung miercuri la București. Aceştia se vor întâlni cu editori români în vederea stimulării numărului de traduceri din limba română în limba germană, în contextul în care România va fi invitată de onoare la Târgul de Carte de la Leipzig din 2018.

12
/09
/16

„Nu am ştiut că au fost atât de mulţi idioţi în lume, până când am început să folosesc Internetul.” - Stanislaw Lem. În urmă cu 95 de ani, într-o zi de 12 septembrie, se năştea la Lvov (pe atunci în Polonia), unul din cei mai cunoscuţi autori de literatură ştiinţifico-fantastică.

08
/09
/16

Deşi acceptase cu plăcere invitaţia lui Ion Caramitru de a deschide noua serie a Conferinţelor Teatrului Naţional, din motive de sănătate, Neagu Djuvara a decis să amâne conferinţa programată pe 2 octombrie 2016, la Sala Studio.

07
/09
/16

România participă și în acest an la Târgul de Carte Bok&Bibliotek de la Goteborg, avându-i ca invitați pe scriitorii Herta Muller, Gabriela Adameșteanu, Magda Cârneci, Svetlana Cârstean și Bogdan Ghiu.

05
/09
/16

Pentru a înţelege mai bine cinematografia, este întotdeauna util să revenim la filmul mut, a cărui diversitate a fost remarcabilă. Acolo s-au pus bazele gramaticii vizuale, prin căutările marilor cineaşti-pioneri, aşa cum reaminteşte volumul nou apărut „Limbajul cinematografic în era filmului mut”, de Silviu Şerban.

01
/09
/16

"Cred că, dintre toate minunile lumii, cea mai mare minune este Iubirea!" - George Șovu. Apreciatul romancier și scenarist a murit, luni, la vârsta de 85 de ani. Slujba de înmormântare va avea loc, astăzi, de la ora 13.00, la Cimitirul Mănăstirii Cernica. George Şovu este autorul scenariilor pentru celebra serie de filme 'Liceenii'.

31
/08
/16

Într-un volum colectiv, „Cum (să) îmbătrânim”, publicat în acest an de editura Baroque Books & Arts, mai mulți scriitori (dar nu numai) întorc pe toate fețele vârstele senectuții.

31
/08
/16

Peste 28 de milioane de oameni din toată lumea vorbesc româneşte. Limba română se predă în şcoli din 43 de ţări şi este vorbită oficial în 20 de state în care există comunităţi mari de români. Este, de asemenea, limbă oficială sau administrativă în Uniunea Latină şi în Uniunea Europeană. Româna este şi una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase pe Muntele Athos.

29
/08
/16

"Să nu vedem în generaţia tinerilor de astăzi decât o umanitate decăzută de la standardele noastre mi se pare un lucru urât şi trist. Şansa lor e acum, şi ei nu vor trăi şi nu vor gândi ca noi, deşi poate ne vor duce viaţa şi gândurile mai departe", spune Mircea Cărtărescu. Scriitorul îi dă replică, astfel, rectorului de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, cel care acuzase “generaţia de studenţi Facebook şi Google” că “nu are destulă cultură generală şi s-a obişnuit să îşi rezolve temele cu informaţii găsite pe Internet”.

25
/08
/16

În vreme ce guvernul român se gândeşte cum să scoată 50 de lei din buzunar pentru a-şi trimite la grădiniţă minorii ai căror părinţi au venituri mici, italienii sunt gata să le acorde o susţinere generoasă adolescenţilor. Într-o mișcare concepută pentru a reaminti tinerilor că doar cultura este cea care ne îmbogăţeşte viaţa şi aduce oamenii împreună, cetățenii italieni care împlinesc 18 ani sunt pe cale să obțină 500 de euro " bonus de cultură " de la guvern.

24
/08
/16

Pe 9 septembrie, între orele 9.00 şi 23.00, va avea loc cea de a V-a ediţie a Nopţii Literaturii Europene la Bucureşti, un eveniment al Reţelei Institutelor Culturale Naţionale din Europa (EUNIC), care se desfăşoară anual în mai mult de 70 de oraşe din toată lumea.

23
/08
/16

Am călătorit cu trenul după o pauză consistentă, mai lungă de un deceniu. Habar nu mai avem despre felul cum mai arată interiorul vagoanelor și nici despre „fauna” care le populează. Ziua era una liberă pentru tot poporul, destinația una de relaxare (Brașov), deci bănuiesc că publicul era puțin diferit de cel obișnuit. Oricum, prima impresie, a interiorului vagoanelor, a fost una bună, prin comparație cu ceea ce era în vremurile când făceam naveta săptămânal pe ruta București – Găești.

23
/08
/16

“Ritmul în care trăim, configuraţia fiecărei zile (din care răgazurile, perioadele de otium fertil sunt, practic, evacuate) reduc până la o limită îngrijorătoare timpul rezervat altădată lecturii.” – Andrei Pleşu. Scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu - reper al vieţii publice şi academice româneşti - împlineşte, astăzi, 68 de ani.

19
/08
/16

INTERVIU La 25 de ani, Editura Nemira are casă cu grădină; trei câini, trei pisici; peste 1500 de autori publicați. Entuziasm, limonadă rece. Și un director general doar oleacă mai bătrân decât ea: Ana Nicolau.

Page 40 of 95« First...102030...3839404142...506070...Last »