Ce citim în ianuarie: recomandările lui Andrei Crăciun
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-citim-in-ianuarie-recomandarile-lui-andrei-craciun/

Inaugurăm astăzi rubrica „Ce să citim luna aceasta”. Primul chemat să ne facă trei recomandări de lectură este ziaristul şi scriitorul Andrei Crăciun, colaborator al Ziarului Metropolis.

Un articol de Ziarul Metropolis|25 Ianuarie 2018

De la Madrid, unde are o bursă la Escuela de Escritores, ziaristul Andrei Crăciun, care este și nuvelist (Pălăria albastră și alte povestiri, Herg Benet, 2015; Îndurabile, Herg Benet, 2017; Aleea Zorilor, Polirom, 2017), eseist (Baricadele I-III, Hyperliteratura, 2017), dar și poet (Poezii pentru acea necunoscută, Herg Benet, 2015; Toată poezia lumii, Hyperliteratura, 2017), ne propune trei titluri abia apărute în România. Iată-le!

Mariana Enriquez, „Ce-am pierdut în foc”, Editura Art, 2017

Prima dată am văzut cartea Marianei Enriquez într-o librărie bucureșteană. Am răsfoit-o, mi s-a părut o promisiune și mi-am propus să o cumpăr într-o zi de leafă. Apoi, la Madrid, unde se discută aprins literatura de limbă spaniolă, numele Marianei Enriquez a apărut din nou. În aceste dezbateri, ea nu mai era o promisiune. Era o certitudine. Una dintre marile scriitoare ale timpului prezent.

În plus, mai era și ziaristă la bază, ceea ce mi-o aducea foarte aproape de inimă. Am început să o citesc, folosindu-mă de spaniola precară pe care o posed. Chiar și așa, am reușit să îi văd marea frumusețe. O scriitoare la intersecția dintre Cortázar și Bolaño. Nu e o estetă, dar nici nu trebuie să fie. Povestirile ei au crescut pe sub pielea vieții adevărate, întocmai ca niște tumori care se cereau extirpate. În plus, citind această carte, puteți afla și incredibila și trista poveste a Piticului Clăpăug.

Radu Cosașu, „Fotbal plus ai mei și ai noștri”, Editura Polirom, 2017

O mare bucurie pentru toți cosașienii – această carte care strânge editorialele publicate între 1991 și 1997 de Radu Cosașu în săptămânalul Fotbal plus. În biografia mea, Fotbal plus este cel mai important ziar, pentru că a fost primul. Fotbal plus mi-a asigurat o devenire, iar Radu Cosașu, de atunci, de la 1991, mi-a fost, neîncetat, maestru, mentor, și ceva mai mult, mult mai mult.

Poate că nu veți regăsi aici, ca mine, copilăria dumneavoastră. Poate că nici măcar nu vă interesează fotbalul din ultimul deceniu al mileniului al II-lea (deși ar trebui, fiindcă a fost atât de frumos). Tot aveți ce anume citi: minunata tandrețe textuală a lui Radu Cosașu, care știe să facă un miracol din arenele și speranțele și ratările și golurile de pe globul pământesc.

Bruce Springsteen, „Born to Run”, Editura Polirom, 2017

Pe Bruce Springsteen i-l datorez, în mod paradoxal, tot săptămânalului Fotbal plus (vezi punctul 2). Aici am citit că este cântărețul preferat al lui Roberto Baggio. Roberto Baggio era fotbalistul meu preferat, așa că n-a durat decât o casetă audio până când Bruce Springsteen a devenit și cântărețul meu preferat.

Era o casetă audio care se auzea fâșâit, erau anii `90, America era departe și toate visele ne erau tinere. Și iată-mă acum, înaintând spre apus, citind viața domnului Springsteen cu un amestec de uluire și melancolie și gratitudine că l-am aflat din timp.

Tot aveți ce anume citi: minunata tandrețe textuală a lui Radu Cosașu, care știe să facă un miracol din arenele și speranțele și ratările și golurile de pe globul pământesc. (Andrei Crăciun, despre „Fotbal plus ai mei și ai noștri”)

Foto: Timpul

22
/12
/18

Editura Litera a anunțat lista celor mai vândute titluri din 2018. Printre acestea, „Povestea mea”, de Michelle Obama, și „Ordinea de zi”, de Éric Vuillard (Prix Goncourt).

14
/12
/18

Marți, 18 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Union a Cinematecii Române, va avea loc lansarea volumului „Păcatul originar. O autobiografie” de Anthony Quinn, publicat la Editura Nemira, în colecția Yorick.

05
/12
/18

În această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) se lansează romanul Scara lui Iakov de Ludmila Uliţkaia, tradus în limba română de Gabriela Russo, bestseller Gaudeamus 2018, recent apărut în colecția Raftul Denisei, un roman-parabolă, „o saga de familie traversând patru generații și un secol de cultură rusă, căreia îi dă glas o femeie uluitoare“ (Il Giornale).

30
/11
/18

La 100 de ani de la 1 Decembrie 1918, vă propunem să ne amintim de regina cu rol neîndoielnic în realizarea României Mari: Maria a României, așa cum a surprins-o celebrul scriitor, diplomat și călător al perioadei interbelice – francezul Paul Morand, în volumul „București” (editura Humanitas).

27
/11
/18

Marți, 4 decembrie, de la ora 16.00, la Clubul Teatrelli din București va avea loc lansarea celui de-al zecelea volum semnat de Octavian Saiu: „Clipa ca imagine. Teatru și fotografie”, publicat la Editura Nemira.

23
/11
/18

"Suntem urmaşii a tot ce s-a întâmplat în această ultimă sută de ani, începută prin miraculosul efort care a dat sens mileniilor anterioare.(...)" - Ana Blandiana. Cunoscuta scriitoare va susţine conferinţa cu tema "Centenarul, un exerciţiu de exorcizare", duminică, 2 decembrie, de la ora 11.00, la Sala Pictura a TNB.

22
/11
/18

Regina Elena este una dintre reginele a căror viață o cunoaștem mai puțin, o regină mamă între suferință și bucurie, dragoste de popor, datorie de neam, dar și frica de a fi departe de fiul ei Mihai. Un creuzet de iubire și speranță, de frică și îndoială, dar și bunătate și împăcare sufletească. Regina - mamă Elena, Mariajul și Despărțirea de Carol al II-lea din colecția Istorie cu blazon, de la Corint, este o carte de o frumusețe uluitoare.

20
/11
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Pierre Larousse (1817-1875) e unul dintre rarii noștri semeni al căror nume e scris uneori cu literă mică. Într-o bibliotecă poți auzi solicitarea: ”Dă-mi, te rog, un larousse!” Și asta pentru că  instrumentul de lucru care poartă acest nume cuprinde un bagaj de cunoștințe impresionant, în măsură să informeze pe cititor în cele mai variate domenii.

19
/11
/18

În această seară, de la ora 17.00, va avea loc, online si offline, conferința  „Centenarul femeilor în arta româneasca” la care sunt invitați să prezinte studii specializate Ioana Vlasiu, Luiza Barcan, Cristian Vasile si Radu Popica. Cosmin Nasui, curatorul proiectului, va prezenta publicația cu titlul omonim, al doilea volum, parte a proiectului editorial  Lada de Gunoi a Istoriei”. În spațiul conferinței va fi prezentă o micro-expoziție cu elemente de cultură vizuală dedicate artistelor care au trăit și lucrat în România din 1918 în prezent.

Page 8 of 94« First...678910...203040...Last »