Ce citim în luna septembrie: recomandările lui Horia Ghibuțiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-citim-in-luna-septembrie-recomandarile-lui-horia-ghibutiu/

Recomandările lunii septembrie ne vin de la îndrăgitul ziarist Horia Ghibuţiu, care a debutat recent şi în volum, la editura Trei, cu lucrarea #ÎnTimpCeTuDormeai.

Un articol de Andrei Crăciun|21 septembrie 2018

Și recomandă domnul Horia Ghibuțiu:

1. Milan Kundera, Iubiri caraghioase (Editura Humanitas Fiction)

O carte pe care n-o pot dezlipi nici să vreau de suflet, dar, oricum, nu vreau. Acolo să rămână, cu tot cu exegetul care se fofilează ca să nu ardă o recenzie cinstită unei porcării de lucrări al cărei autor e disperat să apară vreun cuvințel despre el. Sunt atât de legat afectiv de Kundera, de cultura cehă în general, de literatură în particular și de Praga în mod special, încât nu știu ce să vă mai spun despre iubirile din carte. Da, iubirea poate fi și caraghioasă. Dar când e caraghioasă, pfoaaai… Cum caraghios mi se pare acum și să iau în seamă, însă am făcut-o cu seriozitate, dezvăluirea că Milan Kundera, domnul acela ușor adus de spate cu care se învecinau ai mei la Praga, a ciripit. Cel mai important scriitor ceh al sfârșitului de veac trecut, care şi-a câştigat respectul a milioane de cititori – din fostul lagăr comunist sau de aiurea – crescuţi în admiraţia excepţionalului cronicar al dezolării, glumei, totalitarismului sau uitării, ar fi fost un turnător. Din cauza lui, viaţa unui om s-a transformat într-un coşmar – după delaţiunea lui Milan Kundera, Miroslav Dvoracek a fost condamnat la 22 de ani de ocnă grea. Vai, ce caraghios sunt să scriu asta!…

2. Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii (ediţie de buzunar, Editura Polirom)

Iată cartea prin intermediul căreia am intrat în prolificul univers literar al acestei turcoaice. În treacăt fie zis, nu doar o scriitoare hărăzită, ci și o oratoare plină de elocință (mersi, la ce se întâmplă în Turcia cu libertatea cuvântului, nici nu-i greu să atragi atenția asupra ta când denunți tirania). Dar să revin la această frumoasă carte ce se întinde în veacuri și pe meridiane diferite, de unde și lipiciul față de cititorul dornic de aventuri parcurse cu ochii minții. Facem cunoștință cu celebrul poet persan Rumi, dar și cu nu mai puțin renumitul sufit Shams din Tabrīz, ceea ce pentru mine, să-mi fie iertată puțina competență în acea zonă, a reprezentat un apreciat platouaș de realitate și ficțiune. Pentru firi sensibile, poate fi o carte de căpătâi. Pentru cei care nu s-au apropiat de literatură turcă modernă, e timpul s-o facă. Doamna Shafak, o scriu cu sfială, e ce trebuie.

3. Tahar ben Jelloun, Căsătorie de plăcere (Editura Nemira)

O carte despre refugiați și despre un obicei pe care noi, creștinii, nu-l putem cuprinde cu mintea prea bine, adică libertatea bărbatului de a-și lua o soție pe parcursul unei călătorii, chiar dacă are una sau mai multe acasă. Am citit-o cu poftă, dintr-o suflare, mai ales că scriitorul marocan a fost o revelație pentru mine, cel ajuns la acea vârstă biologică la care îndeobște refuzi noul și dai un search pe Kindle-ul personal după Erich Maria Remarque, cu ale cărui scrieri poți să-ți faci oricând treaba și poftele în metrou. Aș putea perora mult și bine despre carte, chiar am făcut-o preț de un ceas cu ocazia lansării de la Cărturești. Încurajat de publicul sosit, mic dar avizat, am sfârșit prin a povesti pasaje întregi, cred că domnul ben Jelloun s-ar fi supărat că am comis „spoilere”, însă până la urmă cred că nu i-ar fi displăcut câteva observații cât de cât pertinente, demonstrând că am bunghit ce a vrut să spună, ba am nas și pentru referințe culturale.



05
/04
/23

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, a fost invitat la Timișoara, în cadrul seriei „La UVT, Cultura este Capitală!”. Scriitorul căruia îi puteți găsi cărțile la editura Polirom a participat la două evenimente organizate de Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

23
/03
/23

Duminică, 26 martie 2023, de la ora 17.00, la Sala Studio va avea loc evenimentul Scenografi români contemporani @ ODEON, care marchează lansarea volumului Scenografi români contemporani de Horațiu Mihaiu, titlu editat de către Fundația Culturală „Camil Petrescu" ca supliment al revistei Teatrul Azi (2022), cu sprijinul AFCN.

22
/03
/23

Tim Ferriss, antreprenor de succes, angel investor și autor de bestsellere New York Times, vine în România la BRAND MINDS (2-3 iunie 2023). Volumele sale au fost traduse în peste 30 de limbi, iar podcastul său intitulat „The Tim Ferriss Show” a depășit 100.000.000 de descărcări.