Ce citim în noiembrie: recomandările scriitoarei Lavinia Bălulescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-citim-in-noiembrie-recomandarile-scriitoarei-lavinia-balulescu/

Lavinia Bălulescu tocmai a publicat două cărţi. Una de poezie (scrisă împreună cu tatăl său, distinsul domn Constantin Bălulescu), „Zmeii sunt de treabă”, la editura Paralela 45. Și una de proză – „Terasa Fericirii” (editura Polirom). Iată ce ne propune spre lectură!

Un articol de Andrei Crăciun|13 noiembrie 2018

Ryan Holiday, „Ego is the Enemy“ (Penguin Random House)

Nu prea citesc cărți motivaționale, dar asta mi-a prins tare bine. Am văzut mai demult o recomandare pe Facebook, era cineva despre care mi se părea că are aceleași gusturi ca mine în ceea ce privește cărțile, așa că mi-am comandat-o de pe net (pentru că nu cred să fie tradusă în română). Cartea conține cazurile unor oameni care au supraviețuit eșecurilor (dar și oameni care s-au lăsat definitiv învinși), plus un mic îndreptar pentru domolirea „autosuficienței” care ne distruge, pentru anularea sentimentului de „buricul pământului”. E un volum care te pune pe gânduri oricine ai fi și orice așteptări ai avea de la univers.

Burhan Sönmez, „Istanbul Istanbul“ (Editura Polirom)

Pe Burhan Sönmez l-am ratat recent la Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, dar i-am citit cartea „Istanbul Istanbul“, care mi-a plăcut tare. E povestea a patru prizonieri care stau închiși într-o celulă a unui centru de tortură și care, atunci când nu sunt maltratați, își spun unii altora povești. Unele sunt inventate, altele conțin adevăruri din viețile lor, dar toate se învârt în jurul unui personaj central, Istanbulul, orașul în ale cărui pântece sunt sechestrați.


Două volume de poezie: Robert Șerban, „Tehnici de camuflaj“ (Editura Tracus Arte), și Daniela Rațiu, „Staniol“ (Editura Charmides), ambele apari
ții din acest an.

Aici e mai greu de explicat, pentru că nu-i simplu de spus ce face poezia cu tine. Trebuie încercat pe propria piele. Cert e că eu dorm cu poezie la cap, multă poezie, pentru că e singura la care din timp în timp pot să mă întorc.

Pe Lavinia Bălulescu o puteți întâlni în aceste zile la Gaudeamus!



14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

05
/08
/23

„Misterul Mussolini” de Maurizio Serra este o biografie neconvențională a „celui mai greu de descifrat dintre toți dictatorii secolului XX”, disponibilă acum și în limba română, la Editura Trei.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.