Ce citim în octombrie: recomandările scriitorului Bogdan Răileanu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-citim-in-octombrie-recomandarile-scriitorului-bogdan-raileanu/

Îndrăgitul prozator Bogdan Răileanu (38 de ani), autorul volumului de proză scurtă „Tot spaţiul dintre gândurile mele” (Polirom) şi al romanului „Dinţii ascuţiţi ai binelui” (Humanitas), ne face câteva recomandări de lectură, acum, în pragul iernii.

Un articol de Andrei Crăciun|10 octombrie 2018

Scarlett Thomas – Sfârșitul Domnului Y

Pare o carte scrisă de o verișoară a doamnei Agatha Christie. În realitate este o carte scrisă de o nepoată a doamnei Agatha care a făcut un copil cu Heidegger și Derrida, cumva în același timp.

Dacă tot am folosit cuvântul timp în descrierea fictivă de mai sus, trebuie să subliniez că timpul și emoțiile oamenilor sunt instrumentele de manevră pe care le folosește tânăra scriitoare britanică cu mare pricepere și entertainement, adică antren.

La finalul cărții, primul imbold pe care e posibil să îl aveți e să vă cumpărați Heidegger și Derrida pentru că par foarte interesanți. Nu faceți greșeala. Eu nu am reușit să trec de prima pagină a niciunuia din acești gânditori.

Marin Mălaicu Hondrari – Apropierea

Melancolia și nefericirea personajelor lui Marin Mălaicu Hondrari vin mănușă pe frontul atmosferic al acestor vremuri.

La MMH, stările astea merg mână în mână cu fumatul despre care a scris chiar un text amplu (Războiul mondial al fumătorilor) și trebuie să recunosc că fumatul m-a apropiat de mulți oameni de-a lungul timpului.

Apropierea este genul de roman care a trecut tăcut pe lângă cititorii din România și care merită să i se facă dreptate. Poate o să facă acest lucru Tudor Giurgiu care a ecranizat cartea anul ăsta. Așa că citiți-o ca să aveți cu ce compara filmul.

Elena Ferrante – Fiica ascunsă

Elena Ferrante de fapt nu ar fi Elena Ferrante, adică dacă vrei să pui mâna pe cartea de telefoane ca să o suni pe Elena n-o s-o găsești acolo pentru că numele este un pseudonim. Dar această scriitoare scrie fermecător despre femei.

Personajele ei feminine sunt croite cu mare măiestrie și plasate într-o Italie din jurul orașului Napoli pe care pare să îl cunoască atât de bine că i-a făcut pe unii să o caute printre scriitoarele din zona napolitană.

Pe mine m-a fascinat acest mic roman pentru felul în care sufletul femeii este zugrăvit cu toate bunele și relele lumii. Pare atât de veridic totul și intens. În primele patruzeci de pagini personajul principal al cărții petrece o după-amiază la plajă pe care nu mulți scriitori ar putea să o construiască atât de elegant.

Lăsând laudele la o parte, cel mai mult m-ar amuza dacă peste ani, doamna Elena Ferrante s-ar dovedi că este de fapt un scriitor care s-a suit pe valul feminismului mondial și a ras o halcă de literatură cu focus pe femeile napolitane.

Foto: Cătălina Roșu

 



19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.