Ce face războiul din visători
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-face-razboiul-din-visatori/

„Toată lumina pe care nu o putem vedea“, de Anthony Doerr, Editura Humanitas Fiction, 2016, Premiul Pulitzer de anul trecut, este una dintre marile cărţi ale timpului nostru. În New York Times Book Review stă scris: “Lumina din titlu este legată de ceea ce auzise Werner într-o emisiune radiofonică de la sfârşitul anilor ’30: creierul uman are capacitatea de a crea lumină în întuneric.”

Un articol de Andrei Crăciun|18 iulie 2016

S-au scris mii de cărți care au ca fundal Al Doilea Război Mondial, dar nu se vor mai scrie, deși ar trebui. Ne îndepărtăm de timpul acesta, rătăcim din nou în istorie, uitând. Încă o carte despre Al Doilea Război Mondial, deci? Nu.

Anthony Doerr a reușit în Toată lumina pe care nu o putem vedea să spună o poveste cu nuanțe. Este cumplit de greu să aduci nuanța într-o istorie la care am învățat să ne uităm în alb și negru. Cum a fost posibil?

Personajele lui Anthony Doerr sunt oameni inocenți: Marie-Laure LeBlanc este fiica unui lăcătuș care lucrează la Muzeul de Istorie Naturală. Marie-Laure este o fetiță oarbă, care îl citește pe Jules Verne în Braille și este îndăgostită de viața melcilor. Știe Parisul dintr-o machetă de lemn pe care i-a construit-o tatăl său, lăcătușul. Werner Pfennig este un orfan dintr-un bazin minier care speră că știința îl va salva. Apoi, începe Războiul.

Werner, care are harul de a face radiourile să se repare singure, numai cu puterea gândului!, întocmai ca Richard Feynman, care avea să devină unul dintre marii fizicieni ai secolului, intră în Armata germană. Era doar un adolescent.

Iar războiul este necruțător, războiul îi spulberă pe inocenți. Există totuși locuri în inimă și în creier unde războiul nu poate să ajungă. Acolo, acolo e lumina.

Marie-Laure se refugiază cu tatăl său la Saint-Melo, în casa unui unchi agorafob, de asemenea pasionat de miracolul radiourilor. Și supraviețuiește. Werner cunoaște lumea dură a batalioanelor militare. Și nu renunță la știință.

Războiul le mutilase vechile vieți, în lume se lăsa noaptea, iar visătorii se agațau cu disperare de inimile și de creierele lor, în căutarea luminii. Anthony Doerr le scrie destinele ca într-un vals.

Știi de la început că franțuzoaica oarbă și orfanul german se vor întâlni. Întâlnirea aceasta nu va dura mai mult de o zi, dar, pentru că timpul este atât de relativ,  ecourile acestei întâlniri se vor simți și în generațiile următoare.

Mai există un personaj: un diamant însoțit de o legendă tragică. Ofițerii germani sunt în căutarea lui, francezii caută să nu-l piardă. Diamantul blestemat ascunde, desigur, o taină.

Cu toate că pare să se îndrepte spre portul clișeelor, Toată lumina pe care nu o putem vedea reușește să le evite și să nu decadă în tezism. Nu e previzibilă, e minunată. Werner are un prieten: Frederick. El este un adolescent care – dacă nu ar fi război – ar studia păsările, și ar fi un strălucit cercetător. Werner o are și pe Jutta – îi este frate mai mare și războiul îi obligă să se despartă.

Anthony Doerr scrie cu înțelegere, cu delicatețe, cu profundă umanitate, despre aceste familii, despre aceste prietenii, despre anii aceia. În cartea sa, băieții, fetele, femeile și bărbații sunt germani și francezi, dar, înainte de toate etichetele, sunt sau nu sunt oameni.

Marie-Laure și Werner sunt oameni. Toată lumina pe care nu o putem vedea este despre cea mai grea dintre luptele care se dau într-un război. Este o luptă despre care nu se scrie în enciclopedii, este o luptă despre care nu se scrie în manualele de istorie. Pentru această luptă există romanele, dar nici măcar foarte multe romane nu reușesc să urce până la această esență.

În război, cea mai grea luptă este lupta de a rămâne, totuși, om. Cu atât mai mult, cu atât mai mult ar trebui citită cartea lui Anthony Doerr acum, când peste lume coboară din nou întunericul.



22
/12
/15

În anii '50 ai secolului trecut, Nicolae Labiş (2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956) şi Nichita Stănescu erau doi poeţi foarte tineri, în plină ascensiune. Amândoi au devenit rapid celebri. Mai întâi Labiş. Puţin mai târziu, Nichita.

22
/12
/15

Știați când se primeau crenvurștii la restaurantul Berlin din centrul Bucureștiului? Dar de „povestea cozii” ați auzit? Oare cum se iubea la 14 grade, cu zăpada intrată în apartament? Câțiva scriitori români deapănă, cu haz, amintiri din comunism.

18
/12
/15

Când prietenii de la Ziarul Metropolis mi-au solicitat un Top 3 al cărților citite în 2015 le-am mulțumit pentru încredere. Faptul că cineva încă te bănuiește că ai citit 3 cărți într-un an e semn de mare prețuire. Nu puteam să le înșel așteptările, așa că în ultimele ore am lecturat 3 cărți... exact acelea care îmi plăcuseră cel mai mult înainte de solicitare.

17
/12
/15

Cultura română rămâne mai săracă la finalul acestui an, după ce regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, actorii Eusebiu Ștefănescu şi George Motoi, compozitorul Marcel Dragomir, traducătoarea Antoaneta Ralian sau scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau ne-au părăsit în 2015.

16
/12
/15

„Oameni de unică folosință” este o poveste despre drama unui bolnav de Alzheimer, un „film” derulat fotogramă cu fotogramă, care, dincolo de problemele psihologice complexe pe care le pune, transmite o puternică emoţie. Romanul grafic cu acest nume, scris și ilustrat de Elena Ciolacu, se lansează oficial joi, 17 decembrie, de la ora 18.30, la Casa cu Rost (Calea Victoriei, nr. 155).

16
/12
/15

Nu mai puţin de 150 de cărţi având autograful lui Jeff Kinney, autorul bestsellerului „Jurnalul unui puşti”, îşi aşteaptă cititorii. Editura Arthur va pune la dispoziția fanilor, prin concursuri și prin intermediul partenerilor, cele 150 de exemplare din volumul 10 al seriei „Jurnalul unui puști”, Ca pe vremuri (ediţia în limba română, traducere de Andra Matzal), semnate de autor.

12
/12
/15

În noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983, Nichita Stănescu ajungea la Spitalul de Urgență Fundeni, acuzând dureri puternice în zona ficatului. Cu o zi înainte fusese la nunta unor prieteni. A ajuns la București, cu trenul, chiar în seara aceea, cu câteva ore înainte să moară.

10
/12
/15

Miercuri-seară, de la 18.30, la Ateneul Român, care a fost plin, autorul de bestseller-uri Eric-Emmanuel Schmitt s-a întâlnit cu criticul de teatru Marina Constantinescu, pentru un dialog despre literatură și teatru, dialog care a fost marcat de panseuri adânci.

10
/12
/15

Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în Capitală, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu. Turnarea și transpunerea în bronz a bustului a fost gata în 2013, iar soclul, confecționat din calcar de Vrața, adus din Bulgaria, a fost terminat anul acesta.

09
/12
/15

„Cu adevărat unic, fabulos şi acid”, romanul scriitorului și muzicianului american de origine iraniană Ali Eskandarian, Anii de aur, a apărut de curînd în colecția „Biblioteca Polirom”. Anii de aur a apărut în Statele Unite după moartea tragică a autorului şi a cunoscut un succes instantaneu.

08
/12
/15

O seară de lectură, organizată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea scriitorului avangardist Gellu Naum, va avea loc miercuri, de la ora 19.00, la Café Verona din Bucureşti.

08
/12
/15

“Ce va fi pe mai departe e, pur şi simplu, voia lui Dumnezeu şi, deci, destin personal. Am filmat inclusiv emisiunile din 30 şi 31 decembrie 2015 şi mă amuz cu tandreţe la gândul că ultima înregistrare are ca subiect o enciclopedie universală a vinului, ca semn de împărtăşire întru bucurie şi nădejde. Cu tot sufletul al domniilor voastre, Dan C.” - Dan C. Mihăilescu a anunţat, pe site-ul său, "decesul" emisiunii "Omul care aduce cartea", pe care a prezentat-o timp de 16 ani, la Pro TV.

05
/12
/15

”O singurătate prea zgomotoasă” de Bohumil Hrabal (în traducerea lui Sorin Paliga) a fost publicată recent la Editura Art, în seria de autor dedicată scriitorului ceh.